Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Irina Marinescu, unul dintre cei mai cunoscuți designeri români, și-a închis acum câțiva ani atelierul și s-a reprofilat. Acum ea dezvoltă Babaluna, un butic virtual care vinde piese vintage. „Vintage este viitorul, iar eu mi-am făcut o menire din asta“

„Era anul 2006 când am ajuns prima dată la New York, unde fenomenul vintage exista deja.“

Irina Marinescu, unul dintre cei mai cunoscuți designeri români, și-a închis acum câțiva ani atelierul și s-a reprofilat. Acum ea dezvoltă Babaluna, un butic virtual care vinde piese vintage. „Vintage este viitorul, iar eu mi-am făcut o menire din asta“
Irina Marinescu, unul dintre cei mai cunoscuți designeri români, și-a închis acum câțiva ani atelierul și s-a reprofilat. Acum ea dezvoltă Babaluna, un butic virtual care vinde piese vintage. „Vintage este viitorul, iar eu mi-am făcut o menire din asta“ · Foto: După Afaceri

Irina Marinescu, unul dintre cei mai cunoscuți designeri români, și-a închis acum câțiva ani atelierul și a renunțat la brandul care-i purta numele pentru a-și concentra atenția pe Babaluna, un butic virtual care vinde piese vintage selecționate atent. Hainele alese pe sprânceană chiar de Irina ajung apoi la persoane care îi împărtășesc filosofia legată de acest fenomen, dar și la oameni care cumpără vintage din rațiuni de sustenabilitate sau din dorința de unicitate.

Într-o lume în care se poartă orice și în care se consumă oricât când vine vorba de modă, într-o perioadă în care există o inundație de branduri care apar mai ceva ca ciupercile după ploaie, Irina Marinescu vorbește despre cum a reușit să se regăsească într-o lume nouă și totuși veche.

„Era anul 2006 când am ajuns prima dată la New York, unde fenomenul vintage exista deja.“

De fapt, nu era un fenomen, ci ceva firesc. În New York, și atunci, ca și acum, oricâți bani ar fi avut, oamenii aveau ideea asta de unicitate.

„În timpul acestei călătorii m-am îndrăgostit efectiv de o serie de magazine vintage fabuloase.“

Nu îi plac însă toate magazinele vintage. Unele au specific și ea nu asta caută. Pe Irina au atras-o încă de la început acele spații care dădeau impresia de butic.

„Și apoi, când am deschis eu Babaluna, asta mi-am dorit.“

Începând cu acel an 2006, designerul a căutat tot ce în­seamnă vintage, a învățat despre fe­nomen. La momentul acela ea avea încă atelierul și de două ori pe an mergea la târguri internaționale. „Când ajungeam la New York, de fiecare dată ajungeam automat și în ma­gazi­nele vintage.“

Făcând o introspecție, crede însă că atracția ei față de acest fenomen își are originile chiar mai de mult de atât. Mereu a fost genul care a cotrobăit, care a căutat.

„Plus că, pentru mine, ideea de vechi e echivalentă cu ideea de tradiție, de familie. O asociez cu ideea de cucoană, termen care e, în universul meu, sinonim cu cel de femeie educată, citită.“ O femeie trebuie să bifeze o serie lungă de criterii ca să fie încadrată în categoria cucoană.

Își amintește că în 2006, când la New York a descoperit universul vintage, în România exista doar termenul de second-hand.

„Nu știu sigur, dar cred că am fost atunci primul magazin vintage din București sau chiar România.“

În perioada aceea, a vorbit cu un prieten căruia i-a împărtășit ideea ei de a-și deschide un magazin vintage. El avea o casă pe Cristian Tell (strada General Cristian Tell din zona Piața Romană-Amzei), nelocuită, și i-a propus să îi dea o cameră. La parter erau în total trei încăperi.

„Am văzut casa și mi-am dat seama că e de nelocuit, că are nevoie clară de renovare.“ A renovat tot spațiul și a făcut un concept store combo, cu două camere dedicate universului vintage și cu o a treia pentru designeri.

„Nu eram pe o stradă tranzitată, așa că eram un spațiu-destinație.“

Magazinul a fost deschis între 2008 și 2010. Chiar și după ce l-a închis însă nu s-a putut despărți de Babaluna.

„Aveam o mică selecție pe care o purtam după mine, chiar și la showroom. Vintage-ul a devenit o filosofie personală. Eu am în bună parte piese vintage, care sunt de fapt obiecte de colecție.“

Deși a scris o pagină importantă în cartea designului românesc de modă, Irina Marinescu crede că moda este astăzi într-un punct în care industria e suprasaturată. Există un supraconsum. Chiar și din punct de vedere stilistic există un exces. Nu mai există trenduri, se poartă tot, se face binging ca la televizor.

„Când vine vorba de asta, mă întorc la vorbele lui Yves Saint Laurent «Fashion fades, style is eternal» (Moda trece, dar stilul e pentru totdeauna – trad.). Stilul e ceva personal și ține de educație. Moda nu e pentru toată lumea.“

Recunoaște că îi e dor de actul creativ în sine, dar nu de tot ce presupune producția. Totuși, ce se întâmplă în prezent în domeniu e că astăzi ești, mâine nu mai ești. Peste noapte apar branduri noi. Moda este, nu degeaba, a doua cea mai poluantă industrie din lume.

„Dacă am opri acum producția, am putea să îmbrăcăm probabil toată planeta timp de 1.000 de ani.“

Ce ar face ea azi dacă ar face iar creație ar fi artizanat, dar astfel de produse au costuri pe măsură.

„Când vine vorba de modă, acum suntem într-un cerc vicios.“

Așa că în prezent Babaluna este jobul său zilnic. E vorba despre un magazin de piese vintage pe Instagram.

„Văd anumite piese vintage și îmi dau seama că acum ele nu se mai fac la fel, cu aceeași atenție la detalii.“ Spre exemplu, are un blazer vintage pe care îl purta într-o zi și, căutând ceva într-un buzunar interior, a avut impresia că e rupt. De fapt, buzunarul era separat în două, avea un perete interior.

„Acesta e genul de detalii despre care vorbesc. Când produci mult și repede, nu poți face ceva atemporal.“ Dar, pe de altă parte, dacă nu lansezi mereu ceva nou, te uită lumea.

Contul de Instagram al Babaluna – actuala platformă de vânzare a brandului – l-a creat cândva în 2015-2016, ca o joacă. În 2017 a închis brandul Irina Marinescu, iar doi ani mai târziu a făcut switch-ul total.

„Între 2017 și 2019 am făcut și costume de film, de publicitate, am făcut o linie artizanală – Cap Aurora.“

În 2019 a realizat că face prea multe lucruri și trebuie să își canalizeze energia. I-a spus lui Andrei Runcanu, partenerul său în businessul Babaluna și în viață, în ianuarie 2020, după vacanța de sărbători, că o să își canalizeze toată energia într-un loc și o să crească începând din acel punct.

„El m-a întrebat atunci dacă e vorba de Cap Aurora. L-am surprins spunându-i că e vorba de Babaluna, care mă bucură și mă definește.“

Așa că asta a făcut. A făcut din Babaluna din nou un business.

„Nu am vrut să creștem artificial, ci mai degrabă susținut. Avem o bază de clienți fideli, iar asta e mai valoros. Sunt oameni care știu ce consumă și care au încredere în noi.“

Irina spune că La Babaluna e mult mai orientată spre business și mult mai organizată. La Irina Marinescu, brandul care-i purta numele, nu era așa.

„Plus că eram responsabilă pentru mai mulți oameni, iar la un moment dat ajunsesem să mă simt strânsă de gât. Munceam să plătesc salarii și să trăiesc. Să renunț a fost o luptă cu propria-mi vanitate.“

I-a fost greu să se rupă de creație, dar după o vreme a început să deseneze din nou, să facă lucruri pentru sine. Distanța a fost scurtă, dar călătoria a fost lungă.

„A fost o luptă interioară această decizie, dar știu că designul românesc e o nișă și nu e ușor să îți găsești loc, e o piață aglomerată, unde ai nevoie de o infuzie generoasă de capital și de o echipă mare.“

Plus că ea crede cu tărie că un business, un brand trebuie să aibă coloană vertebrală. Babaluna e un nume pe care nu l-a dat ea businessului actual, dar e de părere că i se potrivește. E, de fapt, numele unui album.

„Pentru mine, Babaluna e o entitate distinctă, are un spirit al său. E ca un copil al meu, care a crescut singur, fără ca eu să plusez foarte mult.“

I-ar plăcea foarte tare să deschidă și un magazin fizic, dar știe totodată că ar fi o responsabilitate uriașă. Ar trebui să fie non-stop acolo.

„Cu vârsta, am devenit mai tipicară, mai pretențioasă. Dacă aș avea un magazin fizic, aș dormi acolo. Ar trebui să găsesc oamenii perfecți pentru el, spațiul perfect. Acum suntem doar noi doi (ea și Andrei – n. red.) și deja avem nevoie de cineva.“

Doar că e greu să găsească. Se definește ca o persoană multifuncțională și afirmă că nu are răbdare cu cineva lent.

„Singurul în care aș avea încrede ar fi Luca (fiul ei – n. red.), doar că nu e cazul momentan (e prea tânăr – n. red.).“

Și dacă vor lua pe cineva în echipă, tot ea va face în continuare pickingul (alegerea pieselor).

„Luca și Andrei înțeleg foarte bine Babaluna, dar până la capăt nu înțelege nimeni ca mine. Pickingul îl fac eu, manual.“

Pentru haine, are trei surse. Sunt atât de multe condiții pentru ca o piesă să treacă testul, că doar dacă ești în capul ei poți să faci selecția. Nu merge nici cu brief, a încercat. Din 20 de piese selectate pe baza briefului, ea alege doar patru.

„Am filtru de culoare, textură. Mă întorc de 4-5 ori într-un loc când fac selecția.“

La Babaluna are mereu produse în stoc, plus câteva sute la vânzare. Businessul a crescut, așa că o dată pe lună merge să aleagă produse noi. Publică 20 de piese odată, deci sunt 40 de articole noi în fiecare săptămână.

„Avem și site pentru Babaluna, doar că trecerea către această platformă e dificilă. Există cliente care îmi sunt foarte dragi, aparte, care vor contactul uman (conversațiile personale prin mesaje pe Instagram – n. red.).“

La site, asta nu mai există. Se gândesc chiar să lanseze o aplicație Babaluna. Andrei, care e actor și fotograf, e multifuncțional. Știe și programare, site-ul fiind făcut de el integral.

„Mie mi-e greu să construiesc ceva și apoi să las, așa că tranziția Instagram-site pentru mine nu e ușoară. Nu vreau să îndepărtez oameni care chiar ne înțeleg povestea.“ Totuși, realizează că e un pas firesc, așa că trebuie să găsească varianta potrivită de tranziție. Cre­de că sunt undeva la 50 de oameni care chiar înțeleg conceptul, care îi împărtășesc filosofia și viziunea vizavi de vintage. Restul sunt consumatori din varii motive, fie de unicitate, fie de sustenabilitate. Pe Instagram, contul Babaluna are circa 4.000 de followeri.

„Mai degrabă decât mulți și perisabili, avem mai puțini, dar valoroși.“

Pentru Irina, vintage-ul nu e doar un business. E o filosofie.

„Mereu mă analizez și mă gândesc câte piese noi am pe mine.“

În ceea ce privește blazerele, are unul singur nou, făcut cadou de o prietenă dragă, în rest toate sunt vintage.

„Vintage este viitorul, iar eu mi-am făcut o menire din asta“, conchide ea.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția