Intre sarmale si terina

“Da-mi imediat numarul unui maseur sadic. Ba nu, un dietetician. De fapt imi trebuie un chirurg estetician”, imi racnea zilele trecute la telefon, in orele tarzii ale noptii, o prietena care trece prin acelasi calvar de doua ori pe an – de Paste si de Craciun. Cum sarbatorile aduc si zile libere, tot romanul care se respecta petrece acest interval intr-un mod cat se poate de constructiv – indopandu-se.

“Imi doresc ca, intre Craciun si Revelion sa nu fac nimic – doar sa mananc si sa ma uit la televizor”, imi spunea recent un prieten care, contrar primei impresii, nu are nici 70 de ani si nici nu se da in vant dupa programele de la televizor. Pur si simplu, face parte dintr-o specie tot mai raspandita de romani tineri care, secatuiti de munca de peste an, nu au mai avut energie pentru noaptea de Anul Nou, decat, cel mult, pentru un revelion cuminte si de-a dreptul batranesc cu cativa prieteni. Sau poate doar bucurestenii sunt asa epuizati si fara vlaga.

In orice caz, se pare ca preocuparea principala a romanilor in aceste zile a fost mancarea. Multa mancare. Munti de fripturi, sarmale, piftii, sorici, carnati si alte asemenea lucruri dietetice. Nici nu-i de mirare ca prietena mea a avut oarece ganduri sinucigase cand a descoperit ca nu mai poate intra intr-o pereche de jeans decat daca ia drujba si isi taie o bucata buna din solduri (ceea ce probabil ar fi si facut daca ar fi baut vreo 3 pahare de vin si, mai ales, daca ar fi avut o drujba).

In asemenea momente ma bucur ca, din frageda pruncie, am manifestat o aversiune greu de inteles de familie fata de delicatese precum piftie, drob sau cozonac. De-a lungul anilor, am rezistat cu indaratnicie incercarilor clanului de a ma converti la bucataria traditionala romaneasca de sarbatori, ceea ce a ridicat chiar si unele intrebari cu privire la originea mea – “Sigur nu e de-a noastra daca nu mananca drob,” mai exclama cate o ruda care mananca piftie la micul dejun si ciulama la cina.

Aceleasi rude m-ar dezmosteni probabil fara sa clipeasca daca ar afla ca, de Craciun, eu mancam terina de rata cu portocale si nuci. Ba mai mult, fiind mare adepta a bucatariei fusion, n-am rezistat in fata unui muschiulet de porc cu miere, portocale, sparanghel si ciuperci.

Un sustinator infocat al mancarurilor romanesti (mai precis moldovenesti) este seful meu care icneste dezaprobator de fiecare data cand povestesc ce anume am mancat pe la vreun restaurant fusion si care mi-a urat de Craciun sa descopar tainele pregatirii ciulamalei. Acelasi sef insa a fost, cred eu, un precursor al acestui curent fusion inca din copilarie, cand a descoperit savoarea combinatiei dintre mamaliga si dulceata de capsune. Sau sarmale cu ananas. In comparatie, porcul meu cu miere e chiar banal.
raluca.badea@zf.ro

Gastronomie