intre Psycho si Keanu Reeves
Avand in vedere ca de doi ani tot arunc cu noroi in seful meu, in colegi, in prieteni, in clanul de matusi si, nu in ultimul rand, in colegul de apartament, m-am gandit ca ar cam fi timpul sa ofer o reparatie. A nu se intelege ca o sa retractez cele spuse despre persoanele de mai sus
Avand in vedere ca de doi ani tot arunc cu noroi in seful meu, in colegi, in prieteni, in clanul de matusi si, nu in ultimul rand, in colegul de apartament, m-am gandit ca ar cam fi timpul sa ofer o reparatie. A nu se intelege ca o sa retractez cele spuse despre persoanele de mai sus. In niciun caz. Sunt exact asa cum le-am descris, ba chiar in unele cazuri m-am abtinut sa infatisez intreaga magnitudine a fenomenului.
Cu toate acestea, simtindu-ma vinovata, am decis sa dezvalui vreo doua secrete cumplite si penibile despre propria mea persoana, ca sa ma revansez.
Numarul unu: sunt o femeie matura de 30 de ani, oarecum rationala (in momentele in care nu trantesc usi, telefoane sau cani de perete). Nimic foarte penibil pana aici. Cu toate astea, chiar si acum mi-e teama de intuneric si dorm cu lumina aprinsa de fiecare data cand se intampla sa fiu singura acasa. Desi ratiunea imi sopteste ca nicio fantoma care se respecta nu ar alege sa bantuie un apartament de bloc (pana si vilele din Pipera sau de la Rosu, desi unele oribile, sunt mai propice acestui gen de activitati), groaza imi urla ca, daca nu dorm cu veioza aprinsa, o sa fiu ucisa de vreun alien sau o sa iasa de sub pat vreun strigoi care o sa-mi inghete sangele in vene. Dupa ce am vazut filmele cu Dracula am dormit numai cu patura trasa peste cap si cu usturoiul la indemana. Iar una dintre cele mai nefaste zile din viata mea a fost aceea in care a mea jumatate a decis sa cumpere o perdea pentru cada de baie.
Am boicotat aceasta initiativa fara sa dezvalui insa adevaratul motiv: de cand am vazut Psycho nu mai sunt in stare sa fac dus cu perdeaua trasa, de teama sa nu cad victima unui asasin nebun cu un cutitoi la indemana. Asa se face ca, de fiecare data cand sunt singura, inainte sa fac dus, incui usile, inchid geamurile (desi stau la etajul patru), ma uit pe sub paturi si prin dulapuri, si prin debara, dupa care spun o rugaciune si ma bag in baie unde reusesc performanta de a nu sta mai mult de doua minute.
Interval in care, oricum, reusesc sa ma apropii vertiginos de vreo trei infarcturi pentru ca tot am senzatia ca o umbra se profileaza amenintator pe perdeaua de la cada.
Numarul doi: imi place Keanu Reeves. Si aici nu cred ca mai e nevoie de nicio lamurire. raluca.badea@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
