Intoarcere in timp - stilul victorian
"Am trecut de perioada minimalismului" - este mesajul de inceput al fiecarui articol de moda din ultima vreme. Propunerile (pe care de cativa ani le recunoastem sub numele de tendinte) creatorilor de moda pentru acest sezon se detaseaza complet de curentul simplu si includ un trend desprins parca din spectacolele de opera de acum un secol si din tablourile lui Claude Monet
“Am trecut de perioada minimalismului” – este mesajul de inceput al fiecarui articol de moda din ultima vreme. Propunerile (pe care de cativa ani le recunoastem sub numele de tendinte) creatorilor de moda pentru acest sezon se detaseaza complet de curentul simplu si includ un trend desprins parca din spectacolele de opera de acum un secol si din tablourile lui Claude Monet. Cu alte cuvinte, stilul victorian.
Stilul a luat nastere in Marea Britanie in perioada Reginei Victoria (1837 -1901). “Victorian fashion” nu se refera doar la tinutele vestimentare, ci si la decoratiunile interioare, la manierele, morala si cultura din perioada aceea din Marea Britanie si din coloniile regatului.
Revenind la timpurile moderne si la moda, trendul victorian inseamna un look clasic si feminin. Silueta neo-stilului victorian este cea a “clepsidrei”, cu accentul pus pe talie, iar topul si fusta au volume mari, uneori exagerate.
Elementele cheie sunt:
– bluze cu jabou – element ce denota romantism si este ilustrat in colectiile lui Jean Paul Gaultier, Dolce & Gabanna, Sportmax, Victor & Rolf
– corsete stranse pe talie: La Perla Pret a Porter, Jean Paul Gaultier, Yves Saint Laurent
– fuste lungi, voluminoase: Yves Saint Laurent
– catifea: Sportmax, La Perla Pret a Porter, Costume National, Jacobs, Oscar de la Renta
– jachete tip militar cu epoleti: Karl Lagerfeld, La Perla Pret a Porter, Jean Paul Gaultier, Balenciaga, Max Mara
Culorile predominante sunt negru, alb, violet (acestea regasindu-se si in accesorii, machiaj si lac de unghii)
Suprapunerea a doua elemente aparent contrastante – de pilda jacheta militara cu epoleti si bluza din dantela creeaza o imagine puternica, cu un impact de netagaduit.
Printre casele de moda care promoveaza cel mai asiduu acest stil se numara Chloe si Rochas care au redat spiritul perioadei victoriene in colectiile lor pentru aceasta toamna – iarna.
Aceasta tendinta s-a nascut ca o replica la stilul boho-chic. Era aparitiilor socante se afla la final, iar designerii sunt mai mult decat bucurosi sa-si exerseze din nou imaginatia. Costisitoarele creatii hippie se impleticesc la iesirea de pe podium, in timp ce doamnele isi fac aparitia. Si nu oricum, ci in stil mare. Muzele sunt peste tot – Doamna de Fier (Margaret Thatcher), Prima Doamna (Jackie Onasiss) sau Printesa Inimilor (Lady Diana) sunt numai cateva exemple. Jachetele cambrate din tweed, puloverele de culoarea fildesului, curelele late care sa defineasca talia si perlele din jurul gatului sunt din nou la moda.
Rafinate si retinute, mai ales retinute, doamnele poarta cu gratie piese din colectiile haute-couture de toamna-iarna 2005-2006 Chanel, Christian Lacroix sau chiar Vera Wang. Paris si Milano au fost primele orase in care pe podiumurile de prezentare piesa de rezistenta a fost bluza diafana din matase. Designeri atat de diferiti in aparenta ca Jil Sander si Givenchy au pus accentul pe camasile albe cu jabou, carora le-a atribuit titlul de “noul simbol al feminitatii”.
Ca parte a stilului victorian, se poarta tot ce este fin, delicat, subtil si mai ales feminin. Majoritatea pieselor de vestimentatie din colectiile actuale subliniaza linia taliei, au culori inchise (vedeta fiind, evident, negrul) si aduc aminte de vechile tunici militare rusesti. Capele revin si ele in moda, cu gulere de blana si butoni din materiale pretioase, purtate peste bluze brodate din matase si asortate unor pantaloni din stofa.
Multi stilisti clasifica acest trend la categoria “de vazut”. Cred insa ca elemente din cadrul sau pot fi cu usurinta adaptate daca sunt combinate cu piese clasice, intrand astfel si la categoria “de purtat”. In privinta unui “total look”, sunt de acord ca ar iesi in evidenta mai mult decat ne-am dori si ar fi destul de usor de contestat si catalogat drept “teatral” sau poate ca nu!? Indrazniti! despina.andrei@alsaboutiques.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția