Interzis persoanelor normale

Pe vremuri, important era sa te integrezi in societate, sa cauti sa fii cat mai "normal", cat mai in rand cu ceilalti. Persoanele excentrice nu erau bine-venite pana nu treceau prin patul lui Procust, in scopuri educationale. Acum, situatia este in mare aceeasi, doar ca originalitatea si chiar excentricitatea au devenit norma, in vreme ce bietii oameni "normali", obisnuiti, nu mai au nicio sansa…

de Raluca Badea Cultură · 26 ianuarie 2007 · 3 min de citit

Pe vremuri, important era sa te integrezi in societate, sa cauti sa fii cat mai “normal”, cat mai in rand cu ceilalti. Persoanele excentrice nu erau bine-venite pana nu treceau prin patul lui Procust, in scopuri educationale. Acum, situatia este in mare aceeasi, doar ca originalitatea si chiar excentricitatea au devenit norma, in vreme ce bietii oameni “normali”, obisnuiti, nu mai au nicio sansa la acceptare.
Sa luam de pilda muzica, un domeniu atat de important daca vrei sa ai o viata sociala sau macar sansa unei conversatii cu oameni interesanti. Problema e ca toti oamenii interesanti (sau cool) asculta numai trupe de care un om normal nu are cum sa auda sau, chiar daca aude, nu prea poate sa le inteleaga. Desi nu multi dintre cunoscutii mei m-ar caracteriza drept normala, imi place sa ascult muzica normala. Care, in ochii “cunoscatorilor” nu e decat “comerciala” – cuvant rostit obligatoriu in timp ce isi dau ochii peste cap, se stramba a dezgust si se uita la mine de parca as fi prea marginita ca sa pot intelege si aprecia vreodata “adevarata arta”. Ceea ce probabil e adevarat. In timp ce connaisseurii sunt pe culmile catharsis-ului ascultand trupe atat de originale si de non-comerciale incat au probabil un public de trei persoane, eu imi continui fericita odiseea prin muzicile comerciale pe care mintea mea limitata le poate intelege.
Probabil ca prietenii mei cei mai cool or sa inceteze in curand sa-mi raspunda la salut sau sa iasa cu mine prin oras daca nu ma pun pe treaba si nu reusesc sa percutez macar la Jarvis Cocker. Desi, daca se intampla cumva ca noul lui album sa aiba o farama de succes si il paste iar mainstream-ul, ma pandesc nume si mai grele si muzica si mai “complexa”. Pana una-alta, ascult pe sest “My List”, “Why Do I Keep Counting” si alte asemenea “cantecele”, dupa cum se exprima dispretuitor un expert intr-ale muzicii. O a doua apucatura care ma caracterizeaza, dar care am aflat ca ii oripileaza pe puristi, de data asta cei gastronomici, este obiceiul meu de a comanda friptura de vita foarte bine facuta. Sunt constienta ca, daca mai continui cu aceasta solicitare cand mai ajung prin Franta, probabil ca, mai devreme sau mai tarziu, tot o sa fiu alungata din restaurant sau chiar mi se va aplica o corectie fizica de catre bucatarul indignat. Judecand dupa reactiile chelnerilor, nu sunt departe de acel moment.
Chiar si in targul Bucurestilor, unde credeam ca oamenii sunt mai toleranti intr-ale bucatariei (spre deosebire de francezi care cred ca ar fi in stare sa puna din nou in functiune ghilotina pentru astfel de ofense), chelnerii se incrunta, ridica din sprancene sau chiar se intreaba daca delirez. Pentru ca doar o persoana care nu e in deplinatatea facultatilor mintale ar putea sa ceara unui bucatar sa comita o asemenea treaba dezonoranta. Prin urmare, bucatarii imi dovedesc de cele mai multe ori ca s-au inrolat in miscarea de rezistenta impotriva persoanelor ca mine si imi trimit friptura tot in mai mult sau mai putin sange. Asa ca, pana imi deschid restaurant, probabil ca o sa mananc doar garniturile.

Cultură /Despre lume si viata