intalniri pe fuga
Speed dating - fie ca ati auzit despre concept urmarind "Hitch, consilier in amor" sau unul dintre episoadele din "Totul despre sex", fie ca v-a ajuns la urechi intr-una din calatoriile peste hotare, cu siguranta stiti ca este cea mai noua solutie pentru gasirea perechii mult visate daca zeul iubirii v-a ocolit
Speed dating – fie ca ati auzit despre concept urmarind “Hitch, consilier in amor” sau unul dintre episoadele din “Totul despre sex”, fie ca v-a ajuns la urechi intr-una din calatoriile peste hotare, cu siguranta stiti ca este cea mai noua solutie pentru gasirea perechii mult visate daca zeul iubirii v-a ocolit.
Evident ca americanii sunt cei care au inventat conceptul, care apoi a cucerit toata Europa si a ajuns pana in Asia si Australia. Iar din aceasta saptamana, si romanii au ocazia sa participe la o “intalnire rapida”, in clubul J”Adore Cafe. Denis Eleutheriadis, Business Support Executive la J”Adore, spune ca ideea i-a venit cand locuia in Statele Unite. In Romania, a inceput cu un site de comunicare, j-adore.ro, o comunitate de intalniri online, dupa care a infiintat club J”Adore, un loc unde se puteau intalni membrii comunitatii si nu numai. Iar speed datingul a fost urmatorul pas.
Regulile jocului sunt foarte simple. Se aduna 30 de oameni cu personalitate efervescenta, inarmati cu ecusoane pe care este trecut numele si un formular pe care marcheaza optiunile. “Inscrierile se fac pe site-ul J”Adore, unde se alege categoria de varsta si data la care doresc sa participe. Dupa primirea confirmarii de participare, trebuie platita o taxa de 15 RON”, explica reprezentantul clubului.
Doamnele stau la masa si sunt vizitate, pe rand, de toti cei 15 pretendenti (fiecare are dreptul la 10 minute), iar impresiile sunt notate intr-una dintre casutele de pe formular din dreptul numelui fiecarei persoane de sex opus. Astfel, se poate alege fie prieten, amic, partener sau nimic. In functie de optiunile participantilor, reprezentantii clubului aleg apoi perechea potrivita, iar datele de contact urmeaza sa fie trimise pe mail dupa incheierea intalnirii. Toata desfasurarea de forte este “arbitrata” de un amfitrion, care da si semnalul ca timpul a expirat si a sosit momentul pentru urmatoarea runda de “intalniri rapide”.
Poate ca nu suna ca o seara romantica, dar cu siguranta e un mod eficient de socializare, pentru ca nu oricand ai ocazia sa intalnesti atat de multi oameni intr-o singura seara. “Rata de succes este mare. Intr-o seara ai ocazia sa cunosti 10 sau 15 persoane, spre deosebire de un blind date, unde esti obligat sa iti petreci seara cu o singura persoana”, sustine Eleutheriadis.
Totusi, mare grija la ce vorbesti in cele 10 minute pe care le petreci cu fiecare persoana, “sa nu bati campii”, este sfatul pe care il da oficialul clubului. “In general discutiile sunt de tatonare, avand in vedere ca participantii nu se cunosc intre ei”, adauga acesta.
Se pare ca noua idee de intalnire le-a suras romanilor din moment ce exista deja 200 de inscrisi, care isi asteapta randul. Reprezentantul clubului spune ca de obicei vin persoane ocupate, care lucreaza foarte mult si care pur si simplu nu prea au timp pentru intalniri. “Pentru primele sesiuni de speed dating, principalul criteriu de selectie a fost varsta, dar nu excludem posibilitatea ca in viitor sa facem o diferentiere si in functie de profesie sau studii”, povesteste Eleutheriadis.
Pana acum barbatii au fost cei mai receptivi la noul concept, din moment ce reprezinta 70% din totalul celor inscrisi, conform statisticilor J”Adore. Chiar si asa, nu au motive de ingrijorare, pentru ca reprezentantii clubului planuiesc “intalniri rapide” de trei ori pe saptamana, existand chiar posibilitatea sa le suplimenteze, in cazul in care vor exista doritori. Asa ca oricine va putea petrece 10 minute cu pana la 15 persoane pe seara si va putea spera ca de data asta Cupidon va nimeri tinta potrivita.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția