Insula unde "sfintii" joaca golf

Dupa ce traversezi Atlanticul de Sud, la 1.600 km de Africa (cel mai apropiat continent) si 3.000 de Brazilia, ajungi pe Insula Sfanta Elena pentru o calatorie in timp, fara sa fie nevoie de masina timpului. Insula a fost denumita dupa imparateasa Elena, e teritoriu britanic si celebrul loc de exil al imparatului Napoleon.
In cei 60 de km patrati, dai la tot pasul peste “sfinti” (pentru ca asa se numesc localnicii), admiratori ai lui Napoleon si iubitori de cafea gourmet. Sa ajungi pe Insula Sfanta Elena e o adevarata aventura, pentru ca nu exista aeroport (dar e in plan pana in 2010) si nici port propriu-zis (nici macar un loc adapostit unde sa ancoreze vasele atunci cand vantul e puternic).
Se poate ajunge insa cu singurul vas care aduce saptamanal provizii sau cu rarele ocazii cand croazierele internationale includ insula in itinerar.
Cursa saptamanala aduce de fiecare data de la Cape Town in jur de 20 de calatori, pe care ii ia peste 8 zile – daca doresc evident. Motive sa isi amane plecarea ar fi: aici descopera o lume inghetata in timp in multe sensuri si cu un farmec aparte. Drumurile sunt foarte bune, peisajele armonioase si variate, iar distractiile sunt linistit-burgheze, atat cat sa nu duca la o moarte lenta prin plictiseala – de la scufundari la mistere napoleoniene si golf.
In ciuda marimii insulei, poti da de o varietate de privelisti: de la unele selenare, ca in Prosperous Bay Plain, la vegetatia bogata din Rupert Valley. Iar de pe White Point sau Horse Ridge (in jur de 600 de metri) panorama asupra Atlanticului e imbatatoare. Nu sunt multe plaje, Sandy Bay e plina de pietricele, iar in capitala Jamestown, cu greu gasesti o suprafata plana – cladirile colorate, in stil georgian cu influente victoriene, sunt asezate pe drumuri in panta.
In Jamestown sunt si cateva hoteluri bune: The Consulate, The Wellington, Farm Lodge (in stil country house) si chiar un restaurant bun (atata vreme cat nu va asteptati la haute cuisine): Anne’s Place, asezat intr-o gradina publica.
Sfanta Elena si celelalte doua insulite care ii apartin, Tristan da Cunha si Ascension, sunt teritorii britanice si au un guvernator care traieste in Plantation House, o casa modesta, resedinta oficiala inca din 1792. Despre Excelenta sa se spune ca e primitoare, mereu gata sa se laude cu cele trei broaste testoase, dintre care una are peste 170 de ani.
“Sfintii” au chiar un post de radio si un ziar saptamanal. Nu prea ar fi subiecte pentru unul cotidian, de vreme ce insula are practic criminalitate zero. Probabil ca nimeni nu indrazneste sa comita vreo ilegalitate – nu ar avea unde fugi. Si apoi, presupunand ca sunt condamnati – care ar fi pedeapsa maxima? Exil? Prin urmare cei de aici se consoleaza cu aparitiile rare in presa internationala, mai toate legate de misterele napoleoniene. Acum cativa ani de pilda, s-au descoperit urme de arsenic in parul imparatului si de atunci a ramas deschisa intrebarea daca acesta a fost otravit, caz in care ar putea fi ori opera britanicilor, ori a tapetului cu vopsele toxice.
Populatia actuala a insulei numara in jur de 4.000 de “sfinti” (cam tot atatia ca in vremea lui Napoleon, doar ca pe atunci 1.000 erau doar soldatii care il pazeau). Unii dintre ei isi pot identifica stramosii pana la refugiatii hughenoti, ocupantii portughezi sau angajatii East India Company, britanici sositi aici in 1659.
In marea majoritate “sfintii” sunt catolici si anglicani, dar Insula Sfanta Elena are cea mai mare proportie de adepti ai cultului Martorii lui Iehova: o persoana din 30, in total 129 de oameni.
Poate ca nu au carduri de credit, dar aici bunele maniere se invata la scoala, iar oamenii sunt prietenosi (unii isi inchiriaza masina sau chiar se ofera ca ghizi – soferi). Nu sunt foarte curiosi din fire (probabil ca altfel ar emigra) si stiu ca trebuie sa incurajeze turismul. Insula lor a fost un port strategic si prosper pe drumul comercial de la Capul Bunei Sperante catre India, dar asta pana la deschiderea canalului Suez. Odata cu industrializarea si aparitia fibrelor sintetice, pana si prelucrarea inului la scara mare a fost abandonata. Economia e aproape inexistenta si insula e sustinuta aproape in intregime de guvernul britanic. Pe “Insula de smarald a Atlanticului” moneda e “lira Sf. Elena” care e echivalenta (la paritate) cu lira britanica. Bancile internationale nu au filiale aici, dar in unele locuri sunt acceptate cartile de credit.
Aici se produce insa o cafea gourmet foarte apreciata si scumpa, care depaseste la pret cafeaua jamaicana Blue Mountain. Dupa un secol de pauza, cafeaua de aici a inceput sa fie exportata din nou in anii ’90.
Cum productia e mica (12 tone pe an) si locul foarte indepartat, iar cererea creste, o ceasca de cateva grame poate costa aproape 5 lire la Harrods, in Londra, iar conform unui articol din Forbes, jumatate de kilogram de cafea din Sf. Elena costa in jur de 80 de dolari. Varietate a celei din Yemen, a starnit interesul pentru ca a fost laudata de Napoleon. Servitorul sau era impresionat de faptul ca acest imparat, care inspirase atata teama, cu patru zile inainte de moarte nu mai cerea altceva decat putina cafea.
Insula Sfanta Elena a fost descoperita in 1502 de portughezi si ocupata ulterior de englezi, care au gasit aici muncitori din Africa, marinari din Madagascar si China. A fost folosita mult timp ca depozit de provizii si punct de intalnire pentru cei care se intorceau din Asia. Unele nave se ascundeau in dreptul insulei, pentru a astepta vasele incarcate si a le jefui. Printre vizitatorii celebri s-au numarat si Darwin, Cook si Halley, dar faima i-a adus-o Napoleon in secolul al XIX-lea.
Din vremea lui s-au pastrat zeci de forturi impresionante, multe construite pentru a-l impiedica sa evadeze. Vila galbena, cu 23 de camere, unde imparatul a fost prizonier se numeste Longwood House si se afla pe un platou inalt din Jamestown. Aici puteti admira baia si masa de biliard a imparatului asa cum le-a lasat “oaspetele”. Exilat pe insula in 1815, dupa ce a fost invins de Ducele de Wellington, Napoleon se consola, se pare, avand aventuri cu sotiile militarilor din suita sa franceza si plimbandu-se prin gradina proiectata de el insusi pentru mai multa intimitate. Napoleon a murit aici in 1821. Casa unde a stat si locul unde a fost initial inmormantat apartin statului francez.
Clima e temperat /subtropicala, temperatura variaza intre 14 si 32 grade vara si 14-26 iarna. Se poate pescui ton, marlin si barracuda care se gasesc din abundenta. Se mai poate practica observarea animalelor, pentru ca exista 10 specii care traiesc numai aici (inclusiv “wirebird”, un fel de randunica, aflata de altfel si pe stema statului). Trei ecosisteme diferite coexista pe insula care se mai lauda si cu unele plante rare.
Desi stresul e probabil cel mai mic din lume si centrele de relaxare ar da faliment, golful e o activitate populara, iar aici se afla cel mai indepartat teren din Atlanticul de Sud. Si scufundarile sunt recomandate, pentru ca vizibilitatea e de peste 20 de metri, iar temperatura apei e intre 20 si 26 de grade Celsius.
O problema ar putea fi faptul ca insula e de origine vulcanica: in 1961 a avut loc o eruptie vulcanica pe insula “satelit”, Tristan da Cunha, iar locuitorii au fost dusi in Marea Britanie si s-au intors abia peste doi ani.