„Inside Job“, documentarul despre criză considerat „horrorul deceniului“
Despre criza financiară începută în 2008, care continuă și astăzi, s-au scris zeci de mii de articole, zeci de cărți și câteva filme, printre care și documentarul "Inside Job". Criza a fost subiectul secolului și o sursă de inspirație continuă…
Despre criza financiară începută în 2008, care continuă și astăzi, s-au scris zeci de mii de articole, zeci de cărți și câteva filme, printre care și documentarul “Inside Job”.
Criza a fost subiectul secolului și o sursă de inspirație continuă pentru jurnaliștii și scriitorii care au umplut pagini întregi. Cu toate acestea, documentarul lui Charles Ferguson, “Inside Job”, obiectiv și dur, spune adevăruri pe care mulți s-au ferit să le spună.
Mai
mult, “Inside Job” îi aduce în prim-plan pe cei considerați de
mulți vinovați pentru criza financiară, pe cei care au găsit unele
soluții și pe cei care au prezis criza. Astfel, dintre numele mari
aduse în prim-plan sunt Paul Volcker, economist american și
președinte al Fed din 1979 până în 1987, pe Nouriel Roubini,
economistul care a prezis criza financiară, și pe Christine
Lagarde, ministrul de economie al Franței care candidează pentru
șefia FMI.
Intervievați de actorul Matt Damon, toți acești actori vobesc
despre începutul, cuprinsul și eventualul final al crizei.
“Inside Job” spune povestea colapsului economic din 2008 și este
astfel horrorul ultimului deceniu. Așa cum ne-a arătat și anterior
cu filmul “No end in Sight”, care se concentrează pe situația din
Irak, Charles Ferguson, omul documentarelor, merge până în pânzele
albe atunci când vine vorba să analizeze o catastrofă care putea fi
evitată”, spune David Edelstein, editorialist la New York Magazine.
“El nu este un urmaș al lui Michael Moore, însă «lovește» cu
obiectivitatea sa. Este uimitor cât de mult timp trece până când el
își arată primele semne de indignare și dezgust.”
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția