Supliment editat de Ziarul Financiar

Tehnologie

Ingredientele care transformă un vis într-o afacere națională

Anul 2023 înseamnă pentru fondatorii Academiei Micilor Developeri 10 ani de antreprenoriat într-un domeniu în care au deschis o nișă, cea a cursurilor de IT pentru copii.

Ingredientele care transformă un vis într-o afacere națională
Ingredientele care transformă un vis într-o afacere națională · Foto: După Afaceri

Anul 2023 înseamnă pentru fondatorii Academiei Micilor Developeri 10 ani de antreprenoriat într-un domeniu în care au deschis o nișă, cea a cursurilor de IT pentru copii. Cum este să fii deschizător de drumuri, fără concurență, dar și fără alte repere de piață, care îți pot servi drept ghidaj în luarea deciziilor, și cum ajungi la o prezență națională și o cifră de afaceri anuală de aproape 1 milion de euro?

Prima lecție de business oferită de acest demers de pionierat, la vremea respectivă, este să fii mereu atent la informațiile pe care le primești de la clienți, în cazul Academiei, copiii și părinții. Curiozitatea de a comunica și de a-i înțelege a făcut diferența, ingredient care se păstrează în ADN-ul afacerii, cu aceeași pasiune ca în prima zi. Astfel, un proiect pilot pentru copiii fondatorilor și ai prietenilor acestora, 10 ani, o pandemie, o criză economică și un război mai târziu, a ajuns la o cifră de afaceri de 800.000 de euro, în 2022, și, conform estimărilor, va depăși pragul de 1 milion de euro, până la finalul acestui an. Mai mult, arhitectura afacerii funcționează atât de bine, încât, pe fondul creșterii accelerate a cererii de cursuri de IT pentru copii desfășurate offline, care va evolua în continuare în anii următori, a fost creată franciza Academia Micilor Developeri, disponibilă la nivel național, antreprenorilor care își doresc să aibă un impact în comunitatea lor, oferind educație de calitate copiilor, într-un domeniu al viitorului.

Răbdarea și atenția la cifre, printre principalele lecții din 10 ani de business

Visul de a dezvolta un proiect cu sens pentru comunitate a atins, până acum, viața a peste 20.000 de copii din București și din țară, care au deprins tainele programării și roboticii, participând la cursurile și workshop-urile susținute de centrele Academiei, din 2013. Care sunt ingredientele care au transformat un vis într-o afacere care dă tonul pe piața educației în IT, unul din domeniile viitorului?

Răbdarea: Reușita în afaceri nu vine peste noapte. Este nevoie de timp, efort și perseverență pentru a vedea rezultatele dorite. Trebuie să fii pregătit să te ridici după fiecare eșec și să înveți din greșelile făcute. Greșelile sunt singurul mod de învățare: încercare și eroare.

Învățarea continuă: Piața se schimbă constant și este important să ții pasul cu aceste schimbări. Continuă să te instruiești și să înveți despre noile tendințe si tehnologii. Antreprenorul care nu ține pasul cu schimbarea se transformă într-o frână în calea creșterii firmei.

Prioritizarea relațiilor: Relațiile cu clienții, partenerii de afaceri și angajații sunt vitale pentru succesul afacerii tale. Fă tot posibilul pentru a menține aceste relații puternice și sănătoase.

Atenția la cifre: Gestionarea eficientă a finanțelor este cheia supraviețuirii oricărei afaceri. Este esențial să îți monitorizezi cu atenție veniturile și cheltuielile și să planifici viitorul. Cashflow, business plan, bilanțuri… învață să le folosești.

Adaptabilitatea: Capacitatea de a te adapta rapid la schimbările de pe piață sau la noi oportunități este vitală. Când a venit pandemia, în numai câteva săptămâni, am trecut de la cursuri în sălile de clasă la cursuri cu predare online.

Accentul pe valoare: Nu te concentra numai pe câștigul financiar. Oferirea de valoare autentică clienților tăi este esențială. Noi nu numai că am creat o afacere cu semnificație, dar am investit timp și efort în comunicare, pentru a rămâne în memoria clienților noștri ca o companie profesionistă și prietenoasă în același timp.

Măsurarea performanței: Este vital să îți monitorizezi performanța și să îți ajustezi strategiile în funcție de rezultate. Nu poți îmbunătăți ceea ce nu măsori. La noi toate bonusurile sunt legate de indicatori de performanță direct ancorați în cifra de afaceri.

Încrederea în echipă: Încrederea în echipa ta și delegarea responsabilităților este esențială pentru a-ți crește afacerea. Nu poți face totul singur. Oamenii își dovedesc valoarea în situații limită, trebuie să le permiți să acționeze și să-și asume responsabilități.

Întâi oamenii, apoi produsele:  Profesorii și angajații noștri sunt cei care fac ca afacerea să fie de succes. Investim timp și energie în comunicarea clară a obiectivelor și în promovarea valorilor interne.  Cele mai comune greșeli de evitat includ lipsa de planificare, subestimarea costurilor, evitarea feedback-ului negativ și incapacitatea de a-ți adapta afacerea în funcție de schimbările de pe piață. De asemenea, e important să eviți suprasolicitarea sau epuizarea oamenilor.

Cu o viteză remarcabilă de reacție și adaptare la piață, echipa Academiei Micilor Developeri este ghidată în deciziile de afaceri de misiunea de a folosi tehnologia la capacitate maximă, pentru a le aduce copiilor experiențe de învățare utile, acaparante, măsurabile, interactive, la standardele acestei ere și ale generației digitale, care este de altfel avidă de nou și de învățare.

Misiunea afacerii este un far călăuzitor în orice moment de răscruce, dacă într-adevăr crezi în ea.

Franciza, soluția Academiei Micilor Developeri pentru a oferi la scară largă educație de calitate în IT

Franciza marca Academia Micilor Developeri, pentru antreprenori care își doresc o afacere cu impact în educație și tehnologie, asigură un profit sigur, din primul an de activitate. Orașele cu potențialul cel mai mare de dezvoltare a unei francize marca Academia Micilor Developeri sunt cele cu o populație de peste 150.000 de locuitori, iar veniturile anuale estimate ale unei francize pot varia, în funcție de orașul în care este deschisă, între 80.000 euro și 170.000 euro.

„În ultimii doi ani, din ce în ce mai multe persoane investesc în francize de servicii, unde antreprenorul poate face diferența în relația dintre client și business. Ne dorim parteneri de afaceri pe termen lung, care să dezvolte businessul de educație în IT la cele mai înalte standarde”, spune Camelia Wang, manager Divizia Francize, Academia Micilor Developeri.

Francizații primesc un pachet complet, la cheie: acces la platforma de e-learning, traininguri periodice pentru echipa de management și pentru profesori, un ghid de predare, cu pachet software pentru utilizare la clasă, o programă care acoperă 4 ani de studiu, manual de franciză, asistență și consultanță continuă, suport de marketing din partea francizorului și mai ales cu sisteme informatice de tip CRM și e-learning. Taxa de intrare în franciză este de 8.000 euro, iar bugetul estimat pentru deschiderea centrului este de 22.000 – 25.000 euro, în funcție de oraș, și include chirii, garanții, dotări, publicitate lansare și capital operațional.

Mădălin Viorel Popa a deschis o franciză Academia Micilor Developeri în București, zona Drumul Taberei, cu puțin timp înainte de pandemie. Mărturisește că “trecerea de la statutul de angajat în multinațională la cel de antreprenor nu a fost deloc ușoară, a trebuit să învăț să fac față provocărilor și incertitudinii (mai ales în contextul pandemiei) și să mă adaptez rapid la schimbările din piață. Responsabilitatea pentru succesul afacerii și luarea deciziilor cruciale au fost unele dintre cele mai mari provocări cu care m-am confruntat, a trebuit să gestionez eficient resursele umane și financiare, să imi dezvolt abilități de lider, dar și calități de antreprenor pentru a-mi conduce echipa spre succes. Cu toate provocările și dificultățile pe care le implică această tranziție de la angajat la antreprenor, există numeroase avantaje: acces la expertiza și experiența acumulată în domeniul educațional, dar și în domeniul afacerilor, primind suport în dezvoltarea și implementarea planului de afaceri, în formarea echipei și în gestionarea operațională. Fiecare membru al echipei Academiei Micilor Developeri este dedicat și pasionat de succesul afacerii, ceea ce m-a făcut să mă simt încrezător în abilitățile mele și mi-a adus o satisfacție personală imensă să îmi văd afacerea prosperând.”

La nivelul primului semestru al lui 2023, Academia Micilor Developeri a înregistrat o creștere în rețea de 2.000 de abonamente vândute în primele 7 luni ale anului față de perioada similară din 2022, ajungând la un total de 9.800 abonamente vândute în 2023. Tendința care s-a conturat în acest an este de reîntoarcere la sălile de curs, tot mai mult părinți preferând mediul fizic celui online, pentru participarea copiilor la programele centrului. Academia își continuă, și la 10 ani de la lansare, strategia de dezvoltare constantă, întregul său profit fiind reinvestit în afacere.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția