Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie /TURISM

In vacanta cu zeii

Maslini, livezi de portocali, case albe, imaculate, vii, gradini cu legume timpurii, ferme vechi din piatra, ruine venetiene, manastiri si sate pe coastele muntilor sau pe falezele Mediteranei, tarmuri cu nisipuri albe, stradute-labirint cu minarete turcesti, flori de camp si foarte mult soare

In vacanta cu zeii
In vacanta cu zeii · Foto: După Afaceri

Maslini, livezi de portocali, case albe, imaculate, vii, gradini cu legume timpurii, ferme vechi din piatra, ruine venetiene, manastiri si sate pe coastele muntilor sau pe falezele Mediteranei, tarmuri cu nisipuri albe, stradute-labirint cu minarete turcesti, flori de camp si foarte mult soare. Creta.
Formele de relief cresc in Creta din apele Mediteranei pana la 2.456 de metri (varful Psiloritis). Imbinarea marii cu muntele da grandoare peisajului. Localnicii provinciilor sunt ospitalieri, iar un pahar cu raki in compania unui dans sirtaki inveseleste si cea mai trista inima. Cat despre suveniruri, simtul artistic perpetuat din Antichitate ajuta si acum la confectionarea carafelor si amforelor realizate manual.
In plus, Creta este “cel mai delicios” loc din Grecia. Dieta cretana a fost indelung cercetata si s-a dovedit ca este una dintre cele mai sanatoase si mai bogate nutritional. Cea mai buna mancare poate fi gasita la petrecerile traditionale grecesti, unde se serveste cu vin si muzica folk. Melcii sunt foarte populari in aceasta regiune, la fel si sunca afumata (apaki), dar fructele de mare si produsele din peste raman de baza. Toate se servesc cu tzatziki, taramosalata (salata de caviar), melitzanosalata (cu ou si usturoi), kopanisti (sos de branza). Desertul lor preferat contine migdale, iaurt grecesc si miere.
Cretanii iau cina destul de tarziu (la 10 sau 11 seara) si intotdeauna la terasa, in aer liber. Meniurile din localuri sunt doar pentru turisti pentru ca localnicii cer intotdeauna specialitatea casei. Si pranzul este foarte important pentru ei. Nu obisnuiesc sa ia micul dejun, insa, asa ca localurile care ofera masa dimineata sunt destul de putine.
Heraklion Sailing Club este un restaurant care serveste fructe de mare si peste proaspat la orice ora din zi sau din noapte, iar Pagopieion (in traducere “fabrica de gheata”) este un cafe-bar ceva mai special datorita decorului sau dramatic. Mancarea este, evident, excelenta.
Tsikoudia, cunoscuta si drept “raki”, este marca inregistrata a unei zile sau nopti tipic cretane. Seamana destul de mult cu Grappa italiana sau Orujo din Spania. Este facuta din must si o puteti gasi in aproape orice magazin sau local grecesc. Incercati si excentricul vin cretan, produs pe insula de aproape patru milenii (dupa cum se lauda grecii) – Sitia si Peza Union. Dupa vin, o ceasca de cafea greceasca va poate readuce cu picioarele pe pamant. Cel putin la prima degustare, pentru ca, desi are un gust pregnant, este saraca in cofeina.
In Creta, sezonul turistic incepe odata cu primele flori de camp si se termina cand apa marii da semne ca se raceste, adica prin octombrie. In timpul sezonului, plajele sunt aglomerate, galagioase. Restul Cretei, insa, isi pastreaza linistea si curatenia, livezile ordonate de maslini, casele de un alb imaculat si podgoriile bogate.
Unul dintre cele mai vizitate si mai frumoase orase din Grecia este Chania, renumit pentru ruinele sale venetiene. Unul dintre locurile speciale ale Chaniei este restaurantul Anaplous, si el o ruina venetiana fara acoperis, unde puteti lua cina in aer liber la lumina lumanarilor. Tot in regiunea Chania se afla si plaja Elafonissos, cu nisipurile roz. Aici natura este salbatica, apa fara valuri si cerul fara nori. La aproximativ un kilometru de tarm se poate vedea o insula nelocuita. Pana la ea, faceti o plimbare “pe jos”, pentru ca apa are doar un metru adancime. Pentru amatorii de aventura exista trecatoarea Samaria, lata de 3 pana la 40 de metri si lunga de 18 kilometri, distanta ce poate fi strabatuta doar cu piciorul. Trecatoarea porneste din munte, dar, dupa cinci sau sase ore de mers prin sau de-a lungul vreunui rau, ajungeti victoriosi direct pe plaja, pe tarmul sudic al Chaniei, de unde un feribot va va aduce inapoi pe insula.
Rethymon este un alt oras aflat la o distanta destul de mica de Chania. Aici va puteti pierde pe stradutele intortocheate medievale in timp ce admirati minaretele turcesti. In Heraklion, Muzeul de Arheologie este cel mai interesant, iar in Knossos, Palatul Malia. Heraklion este cel mai mare oras din Creta.
Deoarece este si principala cale de acces pentru turisti, este mai mereu aglomerat si agitat. Cu toate acestea, nu merita sa ocoliti cele doua piete mari din centru – Plateia Venizelou si Plateia Eleftherias.
In Plateia Venizelou se afla Fantana Leilor, locul de intalnire al cretanilor si punctul din care se porneste spre toate obiectivele turistice in general. Muzeul de Arheologie se afla tot in Heraklion. Aici puteti admira, printre altele, numeroase sculpturi si inscriptii bizantine, venetiene si turcesti.
Elouda este un fost sat de pescari. Acum, insa, este o statiune in care abunda hotelurile de cinci stele – Elouda Beach Hotel este cel mai vechi. Are venerabila varsta de 30 de ani si este construit sub forma unui sat de vacanta cu case dichisite din piatra, fiecare cu propria piscina, cinci restaurante, un port mic si o biserica. Elounda Golf Villas este un complex de lux in care fiecare vila are lift, sala de gimnastica, piscina, vedere spre mare si mobilier antic.
Orasul port Agios Nikolaus se afla la est de Heraklion si are, si el, deschidere la Marea Mediterana. In Agios Nikolaos este soare 300 de zile pe an, astfel ca va puteti bucura de terasele, tavernele si plajele sale. Cu ceva ani in urma, aceasta localitate era statiunea tinerilor, dar, pentru ca, intre timp, mai multe baruri si dicoteci au fost inchise, orasul a devenit calm, linistit si destul de exclusivist. Doar pe faleza si pe plaja mai exista localuri, dar acestea sunt selecte si selective.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția