Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

În contratimp cu timpul

„Aș avea nevoie de mai mult timp“ este o expresie pe care fiecare dintre noi am spus-o cel puțin o dată în viață. Cred că acum nici o zi mi-am dorit ca ziua să aibă măcar 48 de ore ca să apuc să termin tot ce-mi propusesem. Nici eu nu am terminat și nici ziua nu s-a lungit.

În contratimp cu timpul
În contratimp cu timpul · Foto: După Afaceri

„Aș avea nevoie de mai mult timp“ este o expresie pe care fiecare dintre noi am spus-o cel puțin o dată în viață. Cred că acum nici o zi mi-am dorit ca ziua să aibă măcar 48 de ore ca să apuc să termin tot ce-mi propusesem. Nici eu nu am terminat și nici ziua nu s-a lungit.

Uneori cred că e o ironie a sorții că atunci când am nevoie de solidaritate, timpul fuge pe lângă mine galopând și îmi alunecă printre degete.

Când eram în liceu însă, la orele de biologie în special, cred că aș fi putut să jur că același timp îmi face în necaz și se mișcă în sens invers. Ce ore interminabile mi se păreau cele de biologie!

Pe scurt, relația mea cu timpul nu a fost niciodată una lină. Mereu am fost pe contratimp unul față de celălalt.

Dar până la urmă, stăteam eu să mă întreb, ce este timpul și de ce trebuie să am o relație atât de apropiată cu el? Unii zic că e un concept inventat de om pentru a ține evidența evenimentelor. Că de fapt, timpul nici nu există. Alții nici nu-l iau în seamă.

Unii (cei mai mulți) se iau la întrecere cu timpul. Vor mai mult, mai repede. „De parcă au intrat zilele în sac“, vorba bunicii. Există însă și aceia care trăiesc în reluare. Vorbeam cu o prietenă zilele trecute despre Asia și îmi spunea că a stat în Laos o săptămână deși plănuia să stea mai puțin. Odată ajunsă acolo și-a dat seama că în acest stat timpul trece altfel, iar lucrurile au alt ritm. Și, nu știe cum sau când, dar s-a adaptat rapid. S-a oprit din alergat și a stat o vreme doar să asculte liniștea.

Recent, am fost invitată să particip la un eveniment organizat de The Macallan, cel mai mare producător de whiskey din lume (după vânzările în valoare). Nu am știut prea multe până să ajung acolo. Știam doar că va fi la Girona, în restaurantul El Celler de Can Roca, „decorat“ cu trei stele Michelin și cotat ca fiind în acest an al treilea cel mai bun din lume (după ce în 2013 și 2015 ocupase prima poziție). Odată ajunsă în orășelul spaniol, am aflat că cele două companii, care au legat o prietenie strânsă deja de acum cinci ani, au creat un eveniment în jurul conceptului de timp. „Noi nu ne grăbim“,

mi-a spus Sietse Offlinga, brand ambassador pentru The Macallan.

Într-o lume în care toți se luptă cu timpul, pentru brandul de whiskey timpul se scurge în favoarea lui. În timp pentru oameni bătrânețea este o tot mai mare povară și se caută elixirul tinereții veșnice, pentru The Macallan cu cât sunt mai mulți ani, cu atât mai bine. Un whiskey care a stat să aștepte 25 de ani (jumătate în butoi și jumătate în sticlă) a devenit mai bun. Odată cu timpul.

Cina organizată la El Celler de Can Roca (despre care voi povesti în numărul următor) a fost creată pentru a demonstra că atunci când încetezi să te mai lupți cu el, timpul devine mai blând. Și mi-a rămas în minte o frază a unuia dintre cei trei frați Roca, fondatorii restaurantului cu același nume. „Timpul e ca un joc de oglinzi. Și dacă nu te oprești din această luptă, trece viața pe lângă tine. Și nu se mai întoarce.“

Pe scurt, opriți-vă o vreme. Și citiți După Afaceri Premium pentru a vedea cum influențează timpul viața și creațiile unora dintre cei mai importanți parfumieri, chefi sau regizori ai momentului!

  Cristina Roșca este Editor-șef După Afaceri Premium
Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția