Auto /STIL
In cautarea stilului pierdut
Max Mosley este presedintele FIA (Federation Internationale de l'Automobile), o asociatie non-profit care reprezinta interesele mai multor organizatii de automobile pe plan mondial si care guverneaza Formula 1. Inainte de a fi presedintele FIA, Mosley a fost sofer de Formula 1, cu 12 curse castigate la activ (din 40)
Max Mosley este presedintele FIA (Federation Internationale de l’Automobile), o asociatie non-profit care reprezinta interesele mai multor organizatii de automobile pe plan mondial si care guverneaza Formula 1. Inainte de a fi presedintele FIA, Mosley a fost sofer de Formula 1, cu 12 curse castigate la activ (din 40). Nu degeaba se spune ca “Mosley poarta rosu” (culoarea Ferrari).
Presedintele FIA este pasionat de cursele de masini de cateva decade deja. Max Rufus Mosley s-a nascut in 1940 la Londra. Tatal sau a fost Sir Oswald Mosley, fostul lider al British Union of Fascists (BUF). La fel ca majoritatea membrilor BUF, si parintii lui Mosley au avut probleme in perioada celui de-al doilea razboi mondial. Familia a fost nevoita sa stea separata pentru cativa ani. In timpul acesta, Mosley a studiat in Franta, Germania si Marea Britanie. Dupa razboi, avea sa mearga in SUA, unde a absolvit Universitatea din Christ Church, Oxford.
Mosley s-a implicat in politica de la o varsta foarte tanara, mai ales pentru ca tatal sau a infiintat un partid imediat dupa razboi. Nu a ajuns insa prea departe in acest domeniu din cauza numelui sau legat de BUF (asociatia fascista pe care a condus-o tatal sau).
A urmat o scurta cariera in justitie, ca avocat pledant. Iar in perioada 1969-1977, Mosley s-a ocupat de problemele legale si comerciale ale Formulei 1, dupa ce, in 1970, devenise consilierul legal oficial al FOCA (Formula 1 Constructors Association). Mosley a fost ales presedinte FIA in 1993.
Au existat destule controverse pe tema conducerii FIA. Acum se vorbeste chiar despre retragerea sa. In principal din cauza ultimului scandal in care a fost implicat si care, desi nu are nicio legatura directa cu viata sa profesionala, risca sa ii distruga complet imaginea si asa destul de fragila in ultima vreme. Este vorba despre un tabloid american care, in martie anul acesta, publica un articol conform caruia Mosley a organizat o petrecere pentru adulti cu tema nazista.
The Times a publicat apoi un material conform caruia Mosley ar fi fost indemnat sa demisioneze de catre directorul Holocaust Centre. Iar Martin Brundle, editorialist la Sunday Times, declara pentru ITV, un post de televiziune britanic, ca “Mosley are un comportament complet nepotrivit pentru pozitia pe care o ocupa – presedintele FIA, o organizatie de importanta globala atat de mare”. Singurul om care l-a sustinut pe Mosley a fost Bernard Ecclestone, care a spus: “Presupunand ca e totul adevarat, ceea ce fac oamenii pe plan personal este treaba lor. Nu cred ca asta ar putea afecta in vreun fel Formula 1. In plus, pentru ca il stiu pe Max atat de bine, as putea chiar sa cred ca este o gluma”. Dar scandalul continua si acum. De fapt, se pare ca Mosley nu isi va da demisia, dar nici nu va participa la evenimentul Formula 1 2008 Bahrain Grand Prix, pentru ca a fost pus pe “lista neagra” chiar de catre sultan.
Pana sa renunte la cariera in racing, despre Mosley se spunea ca “poarta rosu” (culoarea Ferrari). Acum, presedintele FIA, in ciuda zvonurilor care ii implica viata personala, incearca sa-si mentina o imagine sobra. Asa ca rareori il veti vedea altfel imbracat decat in costum. Stilul sau este unul cat se poate de clasic, elegant. Costumele sale sunt in culori inchise, camasile albe sau in tonuri de crem ori gri, iar cravatele sunt negre, maro sau bleumarin cu accente subtile de grena sau verde. Pentru evenimentele speciale alege intotdeauna papionul.
Auto /STIL
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția