In cautarea stilului pierdut

La Alsy Cafe m-am dus singura intr-o dimineata. N-aveam prea multa vreme de pierdut prin oras. Dar aveam pofta de-o cafea calda. Si cum ma aflam pe la Universitate, am zis sa incerc meniul de la Alsy.
M-a mirat intotdeauna “conglomeratul” de cafenele de pe coltul acela de strada (Toma Caragiu). Sunt trei sau patru cafenele una langa alta, dar ori de cate ori am trecut pe acolo (cel putin seara) prin ferestrele largi se vedea ca niciuna dintre ele nu duce lipsa de clienti. Cum in celelalte cafenele intrasem cu alte ocazii, am zis sa descopar si publicul cafenelei aflate la numarul 3. Era abia ora 11, dar asta nu-i impiedica pe oamenii de afaceri (mi-am dat seama dupa costumele cu cravata) sa vina la un dejun, la o cafea calda sau macar sa rasfoiasca un ziar.
Localul destul de spatios arata ca un livingroom in care sa tot incapa vreo 20 de masute, fara sa ai impresia ca este inghesuit. Decorul e simplu mizand mai ales pe tonurile calde de la vanilie la stacojiu. Aceste culori se pastreaza la nivelul mobilierului, fotoliile- scoica de la mese fiind alese in doua nuante: una pentru fiecare parte a incaperii, de parca s-ar fi incercat o separare vizuala a spatiilor.
Mesele rotunde, cu picior, sunt din lemn inchis la culoare. Si pentru ca sunt asa micute, iti dau senzatia de spatiu intim in care poti veni in doi – maximum in patru.
Mocheta de pe jos incerca sa pastreze o concordanta cu restul spatiului – mai precis picatelele bejulii care formau modelul acesteia. Verdele inchis la culoare contrasta insa prea puternic. As fi preferat mai degraba un parchet sau niste lemn masiv drept podea.
Am incercat sa descifrez ideea intregului decor. Am urmarit cu atentie reclamele vintage care pareau pictate pe lemn si care se regaseau in fiecare coltisor al localului. Promovau “Old Brandy” sau “Pina Colada”. Altele ma invitau in “New York Coffee” sau la “Cafe Martin” – probabil niste nume celebre odata.
N-am gasit ideea localului, nici printre reclamele vechi si nici prin muzica de fundal. Daca in primele minute se auzeau acorduri de melodii cu iz grecesc, am ascultat mai apoi Holograf, Mariah Carey sau Julio Iglesias: un playlist variat care nu pornea de la vreun radio. Meniul cafenelei s-a dovedit a fi, si el, foarte variat.
E atu, mai ales pentru cei care lucreaza in zona. Aici se poate bea cafeaua de dimineata, se poate lua micul dejun sau doar o prajitura de dupa amiaza. Cel putin ultimele sortimente au fost punctul de atractie al privirilor mele, si nu doar pentru ca vitrina cu dulciuri intra in campul meu viziual.
Mi-am comandat un Alsy Cafe (11,5 ron), cu Bailey’s, inghetata si frisca. Un cocteil in trei culori, nici prea dulce, nici prea amarui, nici prea puternic – doar cat sa iti faca pofta de o prajitura apoi. La categoria din urma am avut de ales intre “Luvru” si un “Black Forrest”, desi, recunosc, nu mi-ar fi displacut nici sortimentele cu fructe din vitrina de care va spuneam mai sus.
La Alsy se poate merge si pe inserate, poate dupa o zi la serviciu sau pentru o seara in oras. Asta pentru ca in meniu sunt si destule “after hours”, de la tarii la cocteiluri nonalcoolice.
Probabil ca daca as mai fi intarziat prin cafenea as fi cerut si pranzul. De-abia la fila asta din meniu mi-am dat seama ca localul are un specific. Italian, se pare, caci printre sortimente se numarau nume sonore pentru aceasta bucatarie – de genul prosciuto sau carpaccio.

Gastronomie /DJ Culture