In Brasov, unde am uitat de mine
In Brasov, unde am uitat de mine
Nu stiu altii cum sunt, dar daca eu sunt intrebat ce am facut acum doua zile dau din umeri. In schimb, stiu ce-am facut saptamana trecuta: am fost la Brasov.
M-am plimbat prin Piata Sfatului, am mancat intr-un restaurant cochet, iar seara am fost intr-un club. Din pacate, am uitat cum se numea. Era in zona Bisericii Negre. A, mi-am amintit: Amnezia.
Intrarea era destul de putin vizibila dinspre celebra Piata a Sfatului, asa ca, daca doriti sa vizitati localul, invartiti-va pe langa Aro. Dar despre ce vorbeam? A, despre intrarea in club: deloc promitatoare. Dar cine are curajul sa coboare scara va avea o surpriza: locul este chiar elegant, cu mese, tabureti si canapele comode, totul in decor rosu, destul de intunericit de lipsa spoturilor puternice. Deh, lumini cu schepsis. Nu foarte mare, fara colturi (adica rotund), localul are in mijlocul sau un ring de dans care seamana cu o scena de concert. Pentru a ajunge acolo, trebuie sa urci vreo doua trepte destul de inalte, motiv de spaima pentru cei usor afumati. In schimb, pe ring te simti chiar ca la concert, iar daca vrei sa fii in centrul atentiei, este suficient sa te fatai putin “pe scena”.
Barul este plasat in dreapta intrarii, are aceleasi bauturi pe care le intalnesti in mai toate cluburile care se respecta (nimic in plus), dar barmanii sunt extrem de serviabili (mi-am zis ca poate fac parte din grupul decoratorilor de tejghele care beau apa plata cu lamaie, ca parca prea erau amabili).
Barul ca barul, dar barele… Patru la numar, inconjoara scena (ringul de dans). Merita vizionate si animatoarele agatate de cele patru bare… Frumoase foc, de te faceau sa uiti de tine… Ce ziceam? A, vorbeam despre “barbare”. Multe, dragute, dar cam artagoase. Ma refer la animatoare, care au starnit nu numai fanteziile barbatilor de fata, dar si un mic scandal. Un tanar afumat a varsat – intentionat – un pahar de ceva pe sutienul uneia dintre ele. A inceput circul. “Da’ ce crezi ca sunt eu, muierea ta?” Zdrang, bang! Eh, brasovencele astea… Despre ce vorbeam? A, despre muzica. Alerta, house, foarte tare, in mare parte destul de bizara. Nu am auzit nici macar un hit toata seara, dar era bine mixata. La toaleta, lucurile erau roz: cocoloase de hartie igienica (roz) prin toata incinta. In rest, toate bune. Unde ramasesem? M-a lovit Amnezia. Pe data urmatoare!
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția