In asteptarea vidanjorilor
In asteptarea vidanjorilor
In ultimul an si jumatate, de cand “cineva” si-a luat carnetul de conducere, mi s-a reamintit cu regularitate, aproape in fiecare zi, ce noroc am eu sa coabitez cu un sofer atat de dotat si inspirat si care, spre deosebire de ceilalti neaveniti care aglomereaza inutil strazile si soselele urbei, este, citez, “o persoana care stie sa se descurce la volan in orice situatie si nu se moscaie pe drum”.
Ei bine, soferul care este un talent innascut la volan a reusit, in circa un an, sa fie implicat in vreo 4-5 accidente, ce-i drept, doar unul din vina sa. Prima “ciocneala” a fost si cea mai spectaculoasa, cand, ca un om care stie ce vrea s-a infipt in spatele unei imense masini de teren care, culmea nerusinarii, se oprise la culoarea rosie a semaforului. Ceea ce m-a facut sa-i pun oarecum la indoiala afirmatiile, potrivit carora, atunci cand e singur in masina se uita doar la drum, nicidecum la diversele personaje feminine care populeaza Bucurestii.
Ma gandesc cu oarecare nostalgie la acest prim accident, care a fost si cel mai spectaculos, deoarece, in vreme ce “ciocnitul” nu a avut absolut nici o stricaciune, “ciocnitorul” a plecat cu masina vraiste. Dar, dupa cum spune o prietena de-a mea, macar exista un oarecare prestigiu in a fi lovit de o masina super scumpa, spre deosebire de vreo autohtona mai batrana. In orice caz, soferul strain al limuzinei cu pricina, care costa cat vreo 3-4 apartamente medii din Bucuresti, a avut un comportament socant – s-a dat jos imediat din bolid, s-a repezit glont la “asul soselelor” si a urlat: “Are you OK? Da-o-ncolo de masina, ca e doar un obiect! Tu esti bine?” Crezandu-se teleportat in Zona Crepusculara, vinovatul a lesinat de uluire.
A urmat o perioada de corectitudine si cumintenie soferistica, dupa care, inevitabil, s-a produs o altercatie cu un sofer autohton. Nici o masina nu a avut vreo paguba, vina era clar a celuilalt sofer, care s-a dat jos imediat din vehicul, a alergat catre masina noastra si a inceput sa invoce rudele decedate ale mamei prietenului meu, emitand tot felul de invocatii si expresii plastice. Au mai urmat tot felul de aventuri, urmariri, intreceri, momente tensionate in care mi-am imbogatit considerabil cunostintele in ceea ce priveste repertoriul romanesc de insulte si care m-au convins ca imi voi lua carnetul de conducere numai in momentul in care voi simti ca am trait prea mult.
Insa, a existat si un fir comun, care a legat toate intamplarile – toate masinile cu care a avut de-a face soferul cel dotat au fost straine, scumpe si elegante. Pana saptamana aceasta, cand totul a luat sfarsit: iesind din parcare, conducatorul auto model s-a infipt hotarat in … masina serviciilor de salubritate, care stationa nevinovata, ce-i drept cam in drum.
“Vai mie!”, a strigat neconsolat omul din dreapta mea. “Ce rusine s-a abatut asupra mea si a urmasilor mei! Voi fi de-acum cunoscut drept omul care s-a ciocnit cu gunoierii”.
In acele momente de cainta si penitenta, am facut un legamant in sinea mea: in ziua in care voi ochi masina vidanjorilor stationata langa parcarea noastra, o sa-l incui in casa. raluca.badea@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
