In asteptarea scufundarii

Venetia e un oras unde localnicii topaie pe strazi, nu trec printre stalpii din Piata San Marco, nu se urca in turnul din aceeasi piata, au o nostalgie plina de bunavointa pentru practicantele celei mai vechi meserii din lume (fara de care actualii venetieni se pare ca n-ar mai fi existat) si traiesc la dolce vita in timp ce asteapta mai mult sau mai putin resemnati sa se scufunde de tot, in circa 100 de ani.
Cam asta am retinut eu din fosta serenissima, pentru ca, din fericire, nu am avut parte de un ghid care sa recite date ale marilor batalii, cronologia dogilor si realizarile comerciale si politice ale celor 1200 de ani de istorie venetiana. Ceea ce e oricum preferabil, avand in vedere ca de fiecare data cand un ghid se lanseaza intr-un curs de istorie, ma imbolnavesc brusc de ADD si imi zboara mintea la orice altceva sau, in cazurile si mai disperate, ma pocneste somnul, ceea ce pare sa ii deranjeze pe ghizii respectivi.
Nu a fost cazul la Venetia, unde, ca orice venetian tipic, ghidul a incercat (si a si reusit) maximum de divertisment cu minimum de efort (din partea sa, evident). Cred ca a reusit chiar prea bine, judecand dupa expresia de suferinta care-i traversa chipul de fiecare data cand grupul radea foarte zgomotos la explicatiile sale. Nu ca l-ar fi deranjat niste hohote sanatoase de ras in conditii normale, dar, din nou, ca orice venetian care se respecta, intr-o zi de sambata, purta pe umeri (si in cap) efectele devastatoare ale unei nopti cu (prea) multe sticle de vin italienesc.
Dar asta nu l-a impiedicat sa povesteasca, cu foarte mult patos, originea numelui Ponte delle Tette (a carui traducere nu poate fi redata in acest ziar, dar va sugerez o cautare pe Google): in urma cu ceva sute de ani, multi venetieni erau marinari, astfel incat devenisera foarte fideli (si pe mare si pe uscat) uneia dintre practicile marinaresti raspandite in acea perioada, ceea ce insemna ca in Venetia nu prea se mai nasteau copii, din motive evidente. Preocupat ca n-o sa mai aiba cine sa circule cu gondolele pe Gran Canale, dogele a ordonat sa fie importate en gros urmase ale vechilor hetaire, carora, pentru a-i tenta pe barbatii venetieni, li s-a permis (sau poate li s-a ordonat) sa se expuna topless pe la geamurile care dadeau spre Ponte delle Tette, de unde si denumirea respectiva. Se pare ca ideea dogelui a functionat pentru ca, dupa cum se stie, inca mai exista venetieni – desi din ce in ce mai putini, dar, nefiind vorba de aceleasi cauze, nu se mai profileaza un import masiv de femei. Nu ca ei ar avea ceva impotriva, din cate mi-am dat eu seama.
Tot de la ghidul mahmur dar extrem de volubil (ma intreb – daca a reusit sa vorbeasca non-stop in timp ce evident avea o zi foarte proasta, oare ce s-o intampla cand e in forma?), am aflat ca exista, pe o straduta foarte-foarte ingusta, o piatra pe care venetienii nu pasesc, pentru ca le-ar aduce ghinion. Conform legii universale a lui Murphy, evident ca piatra respectiva este cam de 5 ori mai mare decat celelalte dale din caldaram, de unde rezulta ca trebuie sa topai destul de mult, ca sa o poti evita. Merita sa gasiti straduta numai ca sa admirati spectacolul. Ar mai fi interesant de dezvoltat si povestea podului Rialto pe care, tot in urma cu multe sute de ani, s-au ingramadit o mare parte din locuitorii Venetiei pentru a casca gura la o parada nuptiala de gondole, drept pentru care s-au prabusit, cu pod cu tot, peste nuntasi, rezultand ceea ce cu oarecare satisfactie, ghidul nostru a denumit “un mare sandvis cu carne de om”. Povestea reconstructiei e si mai interesanta, dar, din nou, nu poate fi publicata intr-un ziar serios.
Cam asta am retinut eu din Venetia, plus inca nu stiu cate superstitii, dintre care una se refera la ciopartirea unor cadavre. Si mi se pare ca am fost mult mai “castigata” decat grupul de turisti japonezi al caror ghid le turuia despre istoria oficiala si cuminte a pietei San Marco. Din cate mi-am dat eu seama dupa ce se citea pe chipurile lor, tinerii niponi isi doreau sa isi fi adus sabiile de samurai. Sau macar niste volume de benzi desenate.

Călătorii /Despre lume si viata