Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie

Iarna nu-i ca vara decat in golf

Acum ca sarbatorile au trecut, puteti relua antrenamentele de golf. De fapt, este chiar indicat pentru a recupera timpul pierdut si pentru a va intra in forma. Este adevarat ca pe zapada este mai greu sa va antrenati, asa ca cel mai bine este sa alegeti varianta indoor



Acum ca sarbatorile au trecut, puteti relua antrenamentele de golf. De fapt, este chiar indicat pentru a recupera timpul pierdut si pentru a va intra in forma. Este adevarat ca pe zapada este mai greu sa va antrenati, asa ca cel mai bine este sa alegeti varianta indoor. Clubul de golf “Lac de Verde” de la Breaza a deschis primul Centru de Golf Indoor din Romania. Acesta cuprinde un driving range cu trei posturi de tragere si un putting cu noua gauri. Clubul are un program intensiv de lectii de golf pentru incepatori, asistat in principal de instructorii clubului. Preturile variaza intre 13 euro pe ora de persoana si 18 euro pe ora de persoana, in cazul in care se alege programul de pregatire cu instructor. Pachetul de driving range si putting variaza intre 12 euro si 18 euro de persoana.



Avantajul unui asemenea centru este ca, atunci cand intrati in sala de golf, uitati imediat de frigul de afara si aveti impresia ca sunteti in plina vara. Iarba de care va bucurati acum cateva luni afara, acum pare ca s-a mutat in interior. Pe o suprafata de 800 de metri patrati “cadrul natural” si instalatiile de simulare a jocului de golf va vor ajuta sa petreceti o zi fructuoasa de antrenament.



Nu lipseste nici programul de perfectionare a swing-ului, destinat mai ales practicantilor cu state vechi. Pe o suprafata de 400 de metri patrati se intinde terenul de putting, unde va puteti perfectiona aceasta lovitura de precizie. Cupele sunt desfacute dupa o schema atent studiata pentru a forma o lovitura perfecta. Nu uitati! Un putting perfect reprezinta 70% dintr-o partida de golf.



Si daca doriti sa o gustare, nu trebuie deloc sa va deplasati din incinta. Tot in aceasta sala exista si un restaurant “sport” si un bar. Cu alte cuvinte, aveti toate conditiile sa va antrenati pentru ca deschiderea sezonului de golf sa va prinda in cea mai buna forma.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția