Ia taurul de coarne si incearca sa zbori!

Cam asa ceva au incercat “zburatorii” amatori, aproape 40 de echipe, la Red Bull Flugtag. Conditiile erau simple: un proiect de aparat de zbor, spirit de echipa si un dram de curaj, caci dupa ce construiai “aeromodelul” trebuia sa te arunci cu el de pe o rampa (de sase metri) in Dambovita. Sau sa incerci sa zbori.

Cu putin timp inainte de startul concursului, Splaiul Unirii din Capitala devenise un muzeu al aviatiei pentru amatori. Dintre exponate n-aveai cum sa nu remarci un carnat care in loc de aripi avea infipte doua furculite, broasca testoasa inaripata, o “zborna” kilometrica pe doua roti sau pe ratoiul Zizi in echipament de stelist. Lista de ciudatenii ar putea continua cu pizza, cizma sau caruta cu pretentii de aeromodel, o portocala mecanica sau un maidanez zburator.

Dincolo de “produsul finit”, povestile de culise sunt copioase. Echipa “FlugtaGratar”, constituita din cinci colegi de serviciu care, dupa cum au marturisit, neavand altceva mai bun de facut (unul se insurase in noaptea dinaintea concursului, altul ii fusese nas, un al treilea avea copil acasa, unul nu avea prietena, iar ultimul avea restante la facultate) s-au reintors la varsta copilariei dorindu-si sa zboare peste Dambovita. Materia prima necesara aparatului de zbor s-a constituit dintr-o idee (si ce ii e mai drag romanului decat gratarul la iarba verde in zi de sarbatoare si nelipsitii mititei), un spatiu pentru constructie (adica in curtea sefului), putina intelegere de la sotii, mame si prietene, o multime de nervi si timp pierdut (mai ales pe la miezul noptii).

Dupa ce flugtagratarul a fost admirat, invidiat si utilizat pe post de “umbrela”, in ziua concursului aparatul a avut o singura problema. Dupa lansare, in loc sa-si ia avant peste rampa, asa cum era programat, s-a infipt drept in bot dupa nici 3 metri. In rest, picajul a fost “super ok”.

“Air caruta” s-a pregatit de lansare intr-un sat de langa Bucuresti. Cei cinci coechipieri, studenti la teatru, habar n-aveau sa construiasca o caruta (de aeromodele ce sa mai vorbim!). Ideea a venit la un brainstorming, adica la o bere, si daca lemne s-au mai gasit pe ici pe colo, rotile sigur erau de la un vechi “Pegas” sau de la o tricicleta. Coviltirul a fost elementul cheie. Pilotul trebuia sa se desprinda cu el in momentul lansarii si sa zboare. Antrenati de muzica lui Bregovici inainte de lansare, membrii echipajului n-au survolat prea mult peste Dambovita – de fapt au plonjat mult prea repede in apa.

Incidentele de acest gen au fost destul de numeroase. Si daca ar fi sa monitorizam evolutiile echipajelor, am putea spune ca am asistat la un concurs de sarituri in apa cu diverse aparate, in timp ce echipamentele duceau mai degraba cu gandul la un fel de Haloween mioritic.

Cele trei echipe castigatoare – “”das” Barza”, “Cizma zburatoare” si “Bon apetit” – au avut norocul (caci de maiestrie in arta pilotajului nu s-a pus problema) sa ramana cu cateva secunde mai mult in aer. Sau sa aterizeze spectaculos – carnatul urias al celor de la “Bon apetit” reusind sa-si mentina pilotul in pozitie verticala si sa pluteasca nestingherit pe apa. Echipele situate pe primele locuri s-au ales cu o calatorie in strainatate (unii dintre ei la Flugtag-ul de anul viitor), pe cand pilotului echipei invingatoare i-a adus ”das” Barza un curs de pilotaj, poate doar asa o sa uite de exemplul celor situati pe locul doi si n-o sa mai piloteze “ca o cizma”.

Dupa cateva ore de amuzament general, timp in care am vazut desprinzandu-se de pe rampa cele mai putin aerodinamice aparate imaginabile, am ajuns la concluzia ca numai porcul n-a zburat. In schimb parasute si parapante pilotate de profesionisti s-au tot ivit deasupra celor adunati pe malul apei, aterizand cum se cuvine, in apa sau chiar in mijlocul invitatilor.

Cultură