Hotel Stil. Conflictul in arhitectura

Proiect/STARH-A.C.D., arh. Florian Stanciu, arh. Iulia Stanciu

Conflictul este o notiune care a antrenat de-a lungul existentei sale un numar record de prejudecati, ca dovada popularitatea de care se bucura termenii antagonici de intelegere, armonie, acord si, mai ales, consens. Pe toate palierele analizei sale, conflictul apare ca o disfunctie nefericita, ca o manuire inabila a mijloacelor de coabitare, comunicare si a altor mijloace care incep cu particula co-. Conflictul izbucneste oriunde: intre vechi si nou, intre mare si mic, intre texturi diferite, intre directii divergente.
Asa se explica faptul ca orice intersectie, oricat de banala, are potentialul unei bombe care arunca in aer regula care se aplica fiecareia dintre cai. Din dorinta fierbinte de a media confruntarea intre strazi, secole de-a randul s-au modelat cladiri de colt care sa amortizeze ciocnirea ritmurilor, a gabaritelor si a stilurilor. De curand, Barcelona a gazduit o expozitie a lui Manuel de Sola-Morales populata in intregime cu cladiri de colt, plantate de-a valma intr-un soi de reconstituire utopica a intersectiilor din lumea larga (!). Cu timpul, cladirea de colt unificatoare a devenit un simbol al conflictului musamalizat, inabusit, reprimat, care capitalismului salbatic si democratiei nonsalante nu-i mai e pe plac, si pe buna dreptate.
Dinamismul, saltul, tensiunea sunt atitudini care exprima mult mai sincer realitatea, asa ca acordul, consensul si restul au fost lasate balta pentru a exprima liber tensiunea si conflictul, de altfel intotdeauna de mare efect in arta.
Si, la un moment dat, a aparut Hotel Stil, la intersectia strazilor Nae Caramfil si Creta. Hotelul
Stil este o prisma care intoarce fete diferite catre cele doua strazi, cu ironie acida la adresa
impaciuitoarei cladiri de colt care, in Bucuresti,
inca isi mai traieste perioada de glorie. Cladirea are doua fatade opuse marcate de dinamism vertical (desi registrele majore sunt delimitate tot prin orizontale), in timp ce fatada laterala, perceptibila din axul arterei de acces si tratata in consecinta – adica transformata in semnal – e transata la intervale egale de fenetratie in benzi orizontale, ciupite geometric doar de panoul care poarta numele: Stil. Un placaj cu piatra de proportia unui timbru, pe care se reliefeaza litere suple in bronz.
Hotelul pare un discurs pe tema transparentei, o data ce depasim partiala opacitate a exteriorului. Prin tratarea parterului cu sticla si coloane oblice, care contrazic rectangularitatea neta a celorlalte niveluri, se da de inteles cum functioneaza segregarea functiunilor pe verticala. Interiorul pledeaza in continuare pentru suprapuneri translucide de texturi, marsand si pe tonurile calde, usoare de culori care sugereaza transparenta.
Albul, bejul, cremul, stralucirea inoxului, patina marmurei, claritatea sticlei completeaza efectul sugerat de combinatia intre scafele de lumina, draperiile transparente iluminate in cascada, siluetele longiline ale mobilierului, ale fantelor spre exterior si ale corpurilor de iluminat.
Unitatile de cazare mizeaza pe aceleasi tonuri temperate stinse o idee cu pete de albastru si
incalzite de mobilier in lemn de culoare inchisa. Destul de spatioase, camerele se bazeaza si ele pe efectul de filtrare a luminii, fie ea artificiala, selectata prin abajururi albe, elansate, sau naturala, captata de fante verticale si ferestre ascunse de suprapuneri textile. Baile se multumesc cu o finisare clasica, in placi ceramice albe si lavoar de marmura – luminos si simplu.
In fond, Hotelul Stil este o prisma. Lotul pe care putea sa-l ocupe pana la maximum 70% masura 360 mp, un teren mai mult decat zgarcit pentru astfel de functiune. Restaurantul, de exemplu, a trebuit sa se insurubeze in subsol pentru a-si gasi loc.
Ceea ce poate transforma o prisma in arhitectura contemporana este, in acest caz, conflictul. Din nefericire, alte cateva hoteluri-prisma din Bucuresti, care se doresc contemporane ca expresie, reusesc sa coabiteze in ansamblul partilor lor
intr-un consens si o monotonie desavarsite.

Cultură