Gastronomie /TURISM
Honduras sau l' embarras du choix
Honduras sau l' embarras du choix
Cand vine vorba despre o tara ca Honduras, cu o diversitate culturala si naturala atat de mare, singura problema a turistilor ramane de unde sa inceapa calatoria si ce sa admire mai intai intre cele 15 parcuri nationale, doua rezervatii naturale, 10 rezervatii biologice cu 200 de specii de pasari si peste 20 de paduri imense.
Hounduras este o tara cu ape turcoaz, plaje virgine, jungle luxuriante, munti stancosi, rauri provocatoare si ruine antice fascinante. Tururile ecoturistice sunt extrem de cautate, la fel si intrecerile pe rau sau scuba-diving-ul.
Plajele din Roatan, Guanaja si Utila sunt printre cele mai frumoase din America Latina si Caraibe, ruinele maiase si cele de la Copan sunt ideale pentru iubitorii de mistere, cultura si istorie, iar oamenii, un mozaic bogat colorat, aproape ca sunt ei insisi un obiectiv turistic.
Una dintre cele mai vizitate plaje din Honduras este Trujillo, a carei poveste dateaza de pe vremea lui Cristofor Columb. Se pare ca acesta a acostat in Trujillo in 1502, pe timpul celei de-a patra expeditii in America.
Cu aceasta ocazie, Trujillo a devenit unul dintre cele mai importante porturi coloniale din zona. Fondat de spaniolul Juan de Medina in 1525, portul avea sa fie in curand decretat oras. Piratii britanici aveau sa treaca si ei pe aici, dar, din cauza umiditatii excesive, orasul era mai mereu parasit.
Cu toate acestea, ramanea un punct strategic pentru colonistii spanioli, asa ca acestia s-au straduit din rasputeri sa-l mentina locuit. Au construit chiar si o manastire la un moment dat, dar astazi nu mai exista nicio dovada ca locasul de cult chiar a existat. Au construit apoi Fortareata Santa Barbara, care avea sa apere Trujillo de multele atacuri ale piratilor.
Astazi Trujillo nu mai e calcat de pradatori, ci doar de turisti. S-a transformat intr-o frumoasa comunitate tropicala unde va puteti relaxa admirand pesterile Cuyamel, vechi din perioada precolumbiana, va puteti plimba prin Santa Fe, unde sunt cateva dintre cele mai fine restaurante (un exemplu bun ar fi El Caballero), sau puteti merge pana la Guadalupe, unde artizanii Garifuna sunt dintre cei mai priceputi, iar laguna Guaimoreto e populata de cateva sute de specii de pasari tropicale.
La est de Trujillo, chiar pe granita cu Nicaragua, este La Moskitia (Coasta Mosquito).
Zona este foarte putin populata, inaccesibila pe pamant si, in acelasi timp, acoperita de cea mai mare padure tropicala virgina din emisfera nord-americana. Mare parte din acest teritoriu este protejat prin lege: Rezervatia Biosferei Rio Platano, Rezervatia Antropologica Tawahka, Parcul National Patuca, Refugiul Cruta Caratasca si Rezervatia Biologica Rus Rus.
La Moskitia nu e accesibila pe pamant, dar nici pe apa nu e o idee prea buna sa va aventurati, pentru ca vasele care pleaca in aceasta zona sunt numai cele care transporta materiale si nu au facilitati pentru pasageri. Daca totusi alegeti un astfel de vas, pregatiti-va sa dormiti pe punte, in aer liber, o experienta inaltatoare cand vremea este buna si mai putin placuta pe timp de furtuna.
Valle de Angeles este un orasel pitoresc de munte, aflat la 30 de kilometri de Tegucigalpa, capitala tarii. Foarte popular printre turisti, Valle de Angeles este locul ideal pentru un week-end romantic si intim. In timpul saptamanii, orasul este foarte linistit, dar compenseaza mereu cu hiperactivitatea din week-end.
Honduras este recunoscut in lume pentru siturile sale arheologice, mai ales pentru Maya Copan, care se afla chiar langa granita cu Guatemala si care studiaza vechile vestigii maiase. In partea de rasarit a tarii se afla primul sit arheologic national.
Aici exista o pestera pe peretii careia sunt desenate 200 de siluete in varsta de aproximativ 2.500 de ani. Tot aici sunt si stancile de corali numite “padurile marii”, caminul a peste 4.000 de specii diferite de pesti si alte mii de specii de plante si animale. In definitiv, doua procente din viata marina depind intru totul de recifele de corali, iar in Honduras coralii sunt plini de viata si apele sunt cristaline. Fiecare parc national are de oferit numeroase specii de pasari, drumetii captivante, cele mai frumoase peisaje numai bune de fotografiat, sporturi acvatice langa La Ceiba si multe programe de vacante ecologice.
In orase, cei peste 300 de ani de istorie spaniola au lasat urme adanci in cladirile religioase, culturale si militare. 100 de biserici platesc un tribut frumos acestui trecut colonial, in timp ce altarele poleite in aur amintesc de istoria pe care Honduras o are in industria miniera bogata.
Cateva dintre cele mai interesante locuri de vizitat in acest sens sunt Comayagua, Yuscarn, Tegucigalpa, Omoa, Trujillo si Gracias. Amestecul culturilor din perioada coloniala a continuat mult dupa ce aceasta s-a terminat.
Astazi, oameni din Palestina, natiunile arabe, China, Germania si, mai nou, Japonia, ii spun acestei tari “casa”. Honduras este caminul a 8 etnii principale – Garifuna si Miskitos, care sunt parte semnificativa a populatiei, Tawahka, Pech si Tolupanes, care ocupa o portiune foarte mica din Honduras, si Lencas si Chorti, care sunt cele mai vechi natii din Honduras.
In Honduras, daca vreti sa cinati in oras in deplina siguranta si, in acelasi timp, sa aveti parte de cele mai delicioase bunatati traditionale, trebuie neaparat sa ignorati orice sfat pe care l-ati citit vreodata in vreun ghid de calatorie sau brosura turistica. Un loc ideal unde sa cautati mancare seara este orice piata publica din Honduras, si, mai exact, acolo unde sunt adunati cat mai multi localnici. Daca nu vorbiti prea bine spaniola, veti fi intotdeauna in siguranta comandand “plato tipico”. Acest “fel tipic” consta in boabe de fasole rosii si negre, orez, branza foarte sarata, un fruct inrudit cu banana, foarte dulce si foarte prajit si tortillas. In Tela, Ceiba si Roatan, pestele e un “sine qua non”. Nu are nicio importanta ce specie de peste este, atata timp cat a fost prins in dimineata acelei zile. Apoi, trebuie sa incercati vita. Tot la Ceiba, la restaurantul Ricardo’s, puteti manca cea mai gustoasa friptura de vita. Nu uitati sa pastrati insa loc si pentru desert si cafea, care e de-a dreptul magnifica. Evitati, in schimb, legumele (mai ales salatele) si fructele crude care nu au fost curatate de coaja, pentru ca stomacul dumneavoastra nu este, probabil, nici pe jumatate atat de rezistent ca al bastinasilor. Nici apa nu este recomandata. Un alt lucru bine de stiut este ca, in Honduras, chelnerii nu ii conduc niciodata pe clienti la mese. Este treaba clientului sa intre in restaurant, sa-si aleaga o masa si sa se aseze la ea. Cat despre locurile pentru fumatori, abia acum incep sa fie delimitate.
Cand?
La sfarsitul primaverii si vara, pentru ca umiditatea se retrage catre Coasta de Nord, in mai si aprilie pentru ca vremea este numai potrivita pentru excursiile pe munte sau in perioada octombrie-ianuarie pentru ca sezonul ploios are un aer foarte romantic. Copan Ruinas are o clima usor mai temperata decat zona caraibiana in timpul verii, asa ca, daca ati planificat o calatorie la ruine trebuie sa stiti ca ploile vin aproape zilnic.
Gastronomie /TURISM
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția