Călătorii /FILM
Homo Dadacus
"Jurnalul unei dadace". Vazut la Venetia, unde recunosc ca stateam cu sufletul la gura la gandul ca o voi admira in sfarsit pe Scarlett Johansson in marime naturala. Avand in minte marturisirile unui prieten jurnalist care mi-a povestit cum a intalnit-o pe Johansson la festivalul din 2006, printre frumoasele palazzo de langa Canal Grande si a schimbat cateva vorbe cu ea, m-am dezumflat brusc cand…
“Jurnalul unei dadace”. Vazut la Venetia, unde recunosc ca stateam cu sufletul la gura la gandul ca o voi admira in sfarsit pe Scarlett Johansson in marime naturala. Avand in minte marturisirile unui prieten jurnalist care mi-a povestit cum a intalnit-o pe Johansson la festivalul din 2006, printre frumoasele palazzo de langa Canal Grande si a schimbat cateva vorbe cu ea, m-am dezumflat brusc cand a picat bomba: Scarlett Johansson nu mai venea la Venetia sa-si promoveze comedia romantica.
Decizie practica, pentru ca nici nu prea are ce promova. Chiar daca orice barbat de pe fata planetei ar visa cu ochii deschisi la fericirea de a avea o astfel de dadaca (doar aruncati o privire la coperta ultimului Elle international), filmul cuplului regizoral si scenaristic Shari Springer Berman & Robert Pulcini da fericirea si comedia pe o drama familiala. Iar familia nu este una in care sa te simti bine…
Johansson este Annie, o absolventa de colegiu. Dintr-un amestec destul de neverosimil de teribilism (“vreau o pauza!”), neincredere in propriile-i forte (“nu stiu ce vreau”) si, pazea, deficiente auditive (“I am Annie” – “Oh, you’re a nanny!”), Annie ajunge dadaca in resedinta instaritului cuplu X, unde trebuie sa aiba grija de navalnicul Grayer, un pustan de gradinita ale carui principale probleme sunt conflictele dintre tatal (Paul Giamatti) si mama sa (Laura Linney).
Debusolata de atmosfera sumbra din luxosul apartament al familiei X, de faptul ca trebuie sa-si minta mama (veti vedea de ce) si de nazbatiile micului Grayer, Annie este nevoita se infrunte si placutele avansuri ale unui vecin al sotilor X, poreclit Harvard Hottie (adica “bunaciunea de la Harvard”, sub forma unui Christ Evans ras cu atentie), dar si observatiile foarte pertinente ale celei mai bune prietene a sa, Lynette, interpretata de nimeni alta decat Alicia Keys.
Filme cu dadace sunt tare multe, care mai de care mai cantatoare, zburatoare (Julie Andrews detine recordul), vrajitoare (Emma Thompson) sau… crete (Pierre Richard in “Jucaria”) si asa mai departe. Toate au ramas in istorie datorita unui semn distinctiv, dar scenaristii “Jurnalului…” mizeaza pe directia gresita. In loc sa-i faca baie lui Grayer si sa se lase improscata de fulgii acestuia, sa le arate ce-i aia bun-simt parintilor lui si sa raspunda efuziunilor lui Evans, Annie ne da lectii. Noua! Si ne concentreaza profundele-i cunostinte capatate la colegiul de antropologie in mici panseuri despre diferentele de clasa din New York si despre corvoada de a fi dadaca in Upper East Side.
Cu acest jurnal, Johansson dovedeste ca i se potrivesc mult mai bine rolurile de fascinante fapturi misterioase, care eludeaza cumva limbajul vorbit (vezi replica muta din finalul “Ratacit printre cuvinte” sau lungile taceri si permanentizarea imaginii din “Fata cu cercel de perla”). Daca in “Scoop”-ul lui Woody Allen zburdalnicia ii statea tare bine, in “The Nanny Diaries”, dezechilibrata de prea sumbrii Giamatti si Linney, Johansson se clatina, iar Chris Evans nu-i ofera un sprijin suficient de puternic pentru a o face sa stea in picioare. Ca varianta pentru o comedie romantica pursange (si frantuzeasca pe deasupra), trebuie sa asteptam sfarsitul lui decembrie si frumosul, proaspatul, entuziastul “Hors de prix” al lui Pierre Salvadori, cu Audrey Tautou in rolul unei seducatoare aventuriere care se indragosteste exact de cine nu… Dar sa nu anticipam.
Călătorii /FILM
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
