Ceasuri & Bijuterii /AUTO
Hocus-Focus
La aproape 12 ani de când Ford a reinventat segmentul compact cu Focus, americanii aruncă în luptă cea de-a treia generație, într-o competiție tot mai strânsă alături de VW Golf și Opel Astra.
În condițiile în care VW Golf VI pariază pe conservatorism și tradiție, Ford vine cu o revoluție în ceea ce privește noul Focus. Designul exterior este unul dinamic și futurist, iar interiorul amintește de cockpitul unui avion de vânătoare.
Noile sisteme de siguranță atât activă cât și pasivă fac din noul Focus unul dintre cele mai “hi-tech” mașini de pe piața europeană. Dintre sistemele de asistență, de departe cel mai distractiv de încercat este cel de asistare la păstrarea benzii. Acesta dispune de trei moduri – oprit, de avertizare și de intervenție. Avertizarea se face printr-un tremur ușor al volanului, atunci când se schimbă banda fără semnalizare. Intervenția pe de altă parte, pur și simplu îți trage de volan și te readuce pe traiectorie. Dacă nu intervii, și mașina se deplasează în partea opusă, atunci sistemul mai intervine încă o dată și te avertizează să ții bine mâinile pe volan. Dacă nici atunci nu intervii, mașina este lăsată “liberă”. Am testat același sistem inclusiv pe noul Audi A6, Ford implementând acum unul similar în clasa compactă.
Designul exterior a înregistrat o bună evoluție în special la nivelul părții frontale. Când vezi un Focus venind spre tine în oglinda retrovizoare știi că este un Focus. Sunt farurile de zi cu tehnologie LED, grila superioară a radiatorului care acum prezintă aceeași linie orizontală ca și la Mondeo facelift.
La vechiul Focus probabil cea mai mare dezamăgire în ceea ce privește interiorul o aveai când vedeai displayul monocrom minuscul dintre ceasurile de bord. Acum Focus dispune de două ecrane, unul între ceasuri, controlat de butoanele de pe partea stângă a volanului, și care reprezintă computerul de bord, și altul poziționat în partea superioară a consolei centrale, controlat de butoanele din partea dreaptă. Așa cum am amintit, volanul reprezintă și el o altă revoluție în sine. La vechiul Focus nu existau butoane pe volan, controlul sistemului audio fiind asigurat de un satelit amplasat în partea stângă. Acum pe volan există tempomat, butoane pentru controlul displayurilor și desigur cele pentru sistemul audio. Un alt lucru care se remarcă foarte repede la interior este calitatea materialelor. Nu se poate spune că este o evoluție substanțială deoarece și vechiul Focus era bine construit dar, spre deosebire de multe alte compacte, noul model Ford pare mult mai bine asamblat și din materiale de bună calitate.
Dar ce contează cu adevărat se află sub capotă. Am condus noul motor pe benzină EcoBoost 1,6 litri și 180 CP, cuplat la o cutie de viteze cu șase trepte. De-a lungul testului, indiferent de stilul de condus abordat, acesta nu a trecut de 9,2 litri/100 km. în timp ce atunci când am mers economic, a scăzut bine sub 7 litri/100 km. Cutia este foarte bine etajată și precisă, însă un pic cam lungă pentru un model cu veleități sportive.
Am testat comportamentul rutier pe drumurile virajate din sudul
Spaniei, pe toate tipurile de viraje. Așa cum ne-au obișnuit cei de
la Ford, suspensia reprezintă un compromis perfect între confort și
sportivitate, aceasta mulțumind atât pe cei care doresc un
automobil confortabil, cât și pe cei care vor unul sportiv. În ceea
ce privește prețul, noul Focus cu motor pe benzină 1,6 litri 105 CP
va fi de 16.750 de euro pentru echiparea de mijloc Trend.
Caracteristici tehnice
- Model: Ford Focus
- Motor: benzină,1,6 EcoBoost, 183 CP,270 Nm
- Cutie de viteze: manuală, 6 trepte
- Acc. 0-100 km/h:7,9 secunde
- Viteză maximă: 222 km/h
- Consum mediu: 6,0 litri/100 km
- Preț (cu TVA): NC
- Plus: Design, performanțe dinamice, motorizare
- Minus: Motorizarea de top nu este disponibilă în România
Ceasuri & Bijuterii /AUTO
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția