Helsinki - un monument arhitectural in varsta de 450 de ani
Helsinki - un monument arhitectural in varsta de 450 de ani
Daca forma Finlandei seamana cu imaginea unei femei care isi tine mana in aer, atunci Helsinki este piciorul ei drept. Denumit “Fiica Marii Baltice”, acest oras este situat in varful unei peninsule si inconjurat de un arhipelag format din 315 insule.
Cu o populatie care abia atinge jumatate de milion si cu cea mai inalta cladire masurand numai 12 etaje, Helsinki pare aproape provincial.
Cu toate astea, statisticile arata ca este unul dintre cele mai dezvoltate orase din Uniunea Europeana. In ultima decada s-a imbogatit cu 100.000 de locuitori, iar in 2030, Guvernul prezice ca va avea o populatie de 1,3 milioane.
Din perspectiva europeana, Helsinki este un oras tanar (450 de ani), cu toate ca este a sasea cea mai veche regiune a Finlandei. Povestea a inceput in 1155, cand Suedia si-a extins imperiul si asupra Finlandei, fondand orasul Helsingfors (suedezii inca mai folosesc acest nume pentru Helsinki), pentru ca regele Gustav Vasa avea nevoie de o localitate strategica si un port comercial totodata.
Gradina tropicala si sauna in centrul orasului
Vitalitatea orasului depinde in mare parte de anotimpuri. Vara, cand termometrele urca pana la 180C, finlandezii prind viata. Zilele lungi de 20 de ore, gradele care uneori ajung si pana la mult visatul 28 si pub-urile care se umplu de oameni indica mai mult ca sigur ca ne aflam in august sau iulie. Iarna insa, la numai 50C, Helsinki hiberneaza si nu oricum, ci pe Internet. Statisticile arata ca finlandezii sunt cei mai “conectati” oameni de pe planeta – unul din zece foloseste netul zilnic, spre deosebire de Marea Britanie, unde unul din 50 face acest lucru. Cand nu navigheaza pe site-uri insa, locuitorii Helsinki-ului se plimba. Kauppatori este una dintre cele mai populate zone ale orasului. Aici, locuitorii si turistii se aduna pentru a lua masa, cumpara peste proaspat si legume sau “inspecteaza” piata.
Din acest punct, “inima arhitecturala” a orasului, Senaatintori (Piata Senatului) este la numai cateva minute departare. Cea mai buna priveliste o puteti avea urcand pe cea mai inalta cladire, hotelul Tomi.
De sus aveti ce admira – Finlandia Hall proiectata de Alvar Alto si galeria de arta contemporana Kiasma a lui Steven Holl. Daca va e frica de inaltimi, cea mai buna metoda de a vizita monumentele ramane insa tramvaiul 3T, a carui ruta cuprinde cele mai interesante locuri din Helsinki.
Senaatintori este partea neoclasica a orasului, dateaza din prima jumatate a sec. 19 si a fost construita de Carl Ludvig Engel, “responsabil” si de arhitectura Sankt Petersburg-ului. Chiar langa Piata Senatului se afla Sederholm Talo, o cladire din piatra veche din 1757. Construita in stilul rococo al sec. 18, s-a transformat apoi intr-un muzeu care contine date despre viata lui Johan Sederholm, ministrul comertului din acea perioada.
Piata de peste, Kauppatori, este amplasata pe malul marii. Este zona in care oamenii vin pentru pranzuri si cine ieftine cu somon proaspat si friptura de ren. Tot acesta este si cel mai potrivit loc pentru turistii care cauta suveniruri – caciuli rusesti de blana, boluri din lemn cioplit, piele de ren si cutite de vanatoare. La 100 de metri departare este piata neagra unde puteti gasi vodca finlandeza si salam din carne de ren.
Dupa incursiunea in lumea “pacatelor”, veti vrea, probabil, sa mergeti si la biserica. Cea mai potrivita este Biserica Pietrei, opera arhitectilor Timo si Tuomo Suomalaien, care a fost inaugurata in 1969. Biserica este construita din piatra solida si se numeste Temppeliaukion Kirkko.
Kiasma (Muzeul de Arta Contemporana) este urmatorul monument interesant. Aceasta cladire uimitoare, semnata de marele arhitect Steven Holl, este o adevarata sculptura. Muzeul prezinta cele mai apreciate opere finlandeze si internationale de arta contemporana din ultimii 50 de ani. Pana acum, numara 4.000 de piese. In plus, incinta cladirii va ofera o cafenea traditionala si o librarie foarte interesanta si bine aprovizionata.
Finlandia Talo este sala de conferinte si de concerte a Finlandei. Construita in 1971, este una dintre cele mai frumoase lucrari ale lui Alvaro Alto si reprezinta caminul Orchestrei Filarmonice din Helsinki, fondata de Robert Kajanus in 1882. Cei mai de seama muzicieni finlandezi, dar si cea mai fina demonstratie de bun gust in arhitectura pot fi regasite la Finlandia Talo.
Cum “nici o calatorie nu este completa fara o sauna”, Kotiharju Sauna este un loc pe care trebuie sa-l vizitati. La inceput a fost o maternitate, motiv pentru care finlandezii inca il vad ca pe cel mai potrivit loc pentru intinerirea sufetului si a trupului. Aceasta cladire cu varsta de 72 de ani este singura sauna de lemn din centrul orasului. Un alt loc in care poti sa-ti intineresti spiritul este Kaupungin Talvipuutarha, o gradina de iarna care aduce gustul tropicelor in mijlocul Helsinki-ului. Fondata in 1893, gradina abunda de cactusi, palmieri si alte plante care nu cresc in mod natural pe pamant finlandez.
La restaurant in pasi de tango
Pentru cei care iubesc viata de noapte, cele mai potrivite zone sunt cele din jurul Uudenmaankatu si Eerikinkatu, unde barurile sunt la doar cativa metri distanta unul de celalalt. Destul de important aici este codul vestimentar, dupa care iti poti foarte usor da seama ce fel de distractie cauta finlandezii. Daca vizitatorii se vor simti la fel de comod intr-o pereche de jeansi sau intr-o toaleta de seara, nu acelasi lucru putem spune si despre locuitorii Helsinki-ului. “Schimbul 1” vine aici sa ia cina si indica acest lucru prin eleganta cu care isi afiseaza modernitatea hainelor de gala, iar “schimbul 2” ajunge la ore tarzii in noapte special pentru a petrece in cluburile in care se danseaza si poarta o vestimentatie extravaganta si excentrica. Localurile sunt deschise pana la 4 dimineata vara. Finlandezii iubesc dansul. Tangoul este cel mai popular, de aceea, in Helsinki, chiar si restaurantele au ring de dans. Exista si localuri in aer liber, cel mai aglomerat fiin Pavin Tanssilva de langa Vantaa. Varsta legala pentru consumarea alcoolului este 18 ani, dar cei mai tineri amatori de distractie in cluburile de noapte au 24 de ani.
O alta atractie pentru turisti dar si pentru localnici sunt cazinourile. Casino Ray este deschis zilnic de la 12 pana la ore tarzii in noapte. Este un casinou international cu jocuri ca ruleta, blackjack, roata norocului si altele. Pentru a intra trebuie sa aveti peste 18 ani si o tinua eleganta.
Aproape la fel de populare sunt si cumparaturile. Strazile principale de shopping sunt Pohjoisesplanadi, Aleksanterinkatu si Fredrikinkatu. O plimbare in aceasta zona dezvaluie creatiile celor mai cunoscuti designeri – Artek (magazinul lui Alvar Aalto), Aarikka (magazin de bijuterii), Design Forum Finland (mobila si accesorii pentru interior), Marimekko (ultimele tendinte in vestimentatie). Cel mai vechi si mai vast magazin din Helsinki ramane insa Stockman, unde puteti incepe vanatoarea de suveniruri.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția