Harry Potter si milioanele de dolari
Harry Potter si milioanele de dolari
Daca nu ati auzit inca de J.K. Rowling, probabil ca nu ati citit niciodata vreo carte sau nu v-ati uitat niciodata la televizor. Este una dintre cele mai populare scriitoare din ultimii ani si asta datorita celebrei sale serii Harry Potter.
Joanne Kathleen Rowling s-a nascut pe 31 iulie 1965 si a trait o buna perioada de vreme in Chipping Sodburry. Inca de la o varsta foarte frageda, tot ce si-a dorit a fost sa scrie, astfel ca la numai 6 ani a scris prima ei carte, “Rabbit”. In prezent locuieste in Edinburgh, Scotia, cu sotul si cei doi copii.
In perioada adolescentei, a schimbat locuinta de doua ori. Prima data s-a mutat in Winterbourne, unde s-a imprietenit cu doi copii, frate si sora, al caror nume de familie era Potter. Mai tarziu avea sa declare ca intotdeauna a avut o slabiciune pentru acest nume.
A doua oara s-a mutat la varsta de 9 ani, in Tutshill, langa Chepstow, in Forest of Dean. Dupa ce a absolvit scoala primara, a mers la Wyedean Comprehensive School. Cand rememoreaza acea perioada, Rowling spune ca era destul de ciudata, ingrozitoare la sport si foarte pasionata de engleza si limbi straine. Acesta a fost, se pare, unul dintre motivele pentru care s-a decis sa studieze mai departe limba franceza si limbile clasice la Exeter University pentru ca apoi sa devina profesoara de franceza.
In 1990, la 26 de ani, s-a mutat in Portugalia ca sa predea limba engleza. Dupa-amiezele erau ocupate la scoala, in timp ce diminetile ii ramaneau pentru scris. Tot aici s-a si casatorit cu jurnalistul portughez Jorge Artantes. Fiica lor, Jessica, s-a nascut in 1993. Pentru ca mariajul sau s-a terminat cu un divort, Rowling a fost nevoita sa se mute in Edinburgh, unde putea sa fie si mult mai aproape de sora sa mai mica, Di.
Prima carte Harry Potter a inceput-o in 1990, a terminat-o in 1995 si a publicat-o in 1997. Multe edituri nu au vrut sa-i accepte cartea, iar intr-un final a ajuns la Bloomsbury. Au urmat apoi toate celelalte carti si, cu toate ca seria Harry Potter este singura pe care a scris-o, aceasta i-a adus un succes enorm si peste un miliard de lire sterline, astfel incat acum e considerata mai bogata decat regina Marii Britanii.
“Harry Potter si Piatra Filozofala” a fost data spre publicare la Bloomsbury Publishing Company pentru 4.000 de dolari. Harry Potter a castigat cu aceasta ocazie la British Book Awards premiul ChildrenÃs Book of the Year si un premiu Smarties. Debutul reusit a adus si suficienti bani incat sa-i permita lui Rowling sa renunte la predat si sa se dedice numai scrisului. A doua carte a fost “Harry Potter si Camera Secretelor”. Aceasta a castigat in 1998 Smarties Gold Award. A treia carte, “Harry Potter si Prizonierul din Azkaban”, a fost un nou succes pentru Rowling. Pe 8 iulie 2000 a scos a treia carte si a spart toate recordurile de vanzari inca din prima zi.
Pana in vara lui 2000, primele trei carti s-au vandut in peste 35 de milioane de exemplare in 45 de limbi si au adus un profit de aproximativ 480 de milioane de dolari.
A cincea carte a fost publicata pe 21 iunie 2003, moment in care toata seria Harry Potter cumula 200 de milioane de exemplare vandute in peste 200 de tari, in 55 de limbi. Iar anul acesta a fost lansat volumul numarul sase care bineinteles ca a spart si el recordurile la vanzari. J.K. Rowling a fost prima scriitoare care a devenit miliardara. Acum detine o vila cu sapte camere (Killiechasse House) a carei valoare este estimata la 1.5 milioane de lire sterline, propria librarie, precum si o proprietate in Londra.
Cat despre creatia sa, Rowling spune ca scrie ce vede – “Am imaginatie vizuala, vad situatii pe care apoi incerc sa le descriu cat mai real cu putinta. In plus, imi place sa scriu dialogurile. E ca si cum as transcrie o conversatie pe care o aud din greseala.”
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția