Happy End sau doar The End?
Intotdeauna m-am dat in vant dupa finalurile fericite - de cand eram mica imi placea sa-mi inchipui ca totul se termina cu bine. In mintea mea, Rhett s-a impacat pana la urma cu Scarlett, Anglia si Franta nu sunt rivale, ci doar se tachineaza, iar Razboiul Rece era doar o tactica gandita de psihologi de renume pentru a pompa ceva adrenalina prin venele blazate ale cetatenilor secolului 20
Intotdeauna m-am dat in vant dupa finalurile fericite – de cand eram mica imi placea sa-mi inchipui ca totul se termina cu bine.
In mintea mea, Rhett s-a impacat pana la urma cu Scarlett, Anglia si Franta nu sunt rivale, ci doar se tachineaza, iar Razboiul Rece era doar o tactica gandita de psihologi de renume pentru a pompa ceva adrenalina prin venele blazate ale cetatenilor secolului 20.
Avand deci o aplecare catre partea roz bombon a lucrurilor, nu pot sa-mi inteleg nici astazi prietena obsedata de intrebari de genul: ce s-a intamplat cu Cenusareasa dupa ce s-a maritat cu Printul? Oare chiar au trait fericiti pana la adanci batraneti sau el si-a dat seama pana la urma ca nu facuse o partida avantajoasa si s-a orientat, spasit, catre una dintre surorile ei care nu se maritase si il astepta cu sperante si cu vraji voodoo?
Nu puteam sa o inteleg nici pe matusa care, la fiecare catastrofa naturala, spune pe un ton lugubru: “Asta e doar inceputul! Va fi din ce in ce mai rau. Nu-ti mai face planuri de viitor pentru ca totul se va sfarsi”.
Ca sa nu mai spun de colegul de serviciu care, vazand niste poze cu casute turistice din Bora-Bora, plasate direct in Ocean (turistul coboara pe o scaricica din dormitor direct in apa), a spus doar: “Vai ce kitsch sunt scarile alea! Nu vezi ca nu se potrivesc cu stilul casei?” Sincera sa fiu, nu observasem. Eram prea ocupata sa ma gandeesc cati bani trebuie sa pun deoparte ca sa ajung si eu acolo.
Dar saptamana asta parca am inceput sa o inteleg pe matusa. Poate ca lumea nu s-o sfarsi chiar acum. Poate ca o sa continuam sa traim fericiti multa vreme de acum incolo.
Dar nu mai sunt asa convinsa – nu cand “pamantul se dezintegrea-za”, dupa cum spun, mai nou, eschi-mosii. Acolo unde era gheata, acum e apa, unde era zapada e ploaie si unde erau foci acum sunt crapi (nu chiar, dar nici mult nu mai e). Nu cand ma cert o jumatate de ora cu un coleg care e de parere ca nu e nici o paguba daca o sa dispara cateva mii de specii de animale. “Important e sa ramanem noi”, zice el.
Dar, daca ma iau dupa Washington Post si ce-au vazut ei prin Antarctica (al carei nume in viitorul apropiat va fi “Paradisul tropical”, daca lucrurile merg tot asa), cred ca nici noi nu o sa mai ramanem mult.
Acestea fiind spuse, ma duc sa mai contribui putin la incalzirea globala urcandu-ma intr-o masina care, vorba unui prieten, “merge cu sonda de petrol in portbagaj”. raluca.badea@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
