Hand-made cu snur de martisor

Martisoare si “trei parale”. Multime de targoveti urbani si podoabe colorate vandute la tarabe. Un atelier de creatie si turta dulce facuta in casa. Apoi un concert cu accente de epoca drept alternativa pentru 1 Martie. Si un program prelungit pentru miile de vizitatori.
Curtea Muzeului Taranului Roman a fost mult prea mica week-endul trecut, caci au mai fost targuri in curtea muzeului de pe Kiseleff, dar atat de multi bucuresteni iesiti la cumparaturi n-am mai vazut niciodata.
Pentru Targul de martisor (deschis intre 28 februarie si 2 martie) se anuntau peste 200 de mesteri cu martisoare traditionale. Sau artisti plastici si studenti veniti sa vanda obiectele unicat pe post de martisor.
Se mai anuntau cateva ateliere demonstrative in genul “making of” martisor in sala Irina Nicolau, concerte de muzica veche la Clubul Taranului si mancaruri traditionale la cuptor sau pe gratar.
Am ajuns in targ pe la orele pranzului. Si chiar daca vantul puternic mai spulbera razele soarelui (si martisoarele expuse in curte), vizitatorii umplusera nu numai curtea interioara a muzeului, ci si Strada Monetariei stand la coada la bilete.
Sperand sa fug pentru o vreme de aglomeratia de pe aleile MTR am ales sa merg mai intai la atelierul demonstrativ tinut de Genoveva Sauciuc, unul dintre mesterii “specialisti” in martisor. Am gasit copii adunati pe bancute in jurul femeii. Si am aflat si cativa din pasii de lucru: se ia o bucata mica de carton, se face cat un bob de orez, apoi “se petrece” cu acul ata alba si rosie astfel incat cartonul sa fie in intregime acoperit.
Pare simplu la prima vedere, insa ata trebuie potrivita cu multa migala astfel incat din mainile mesterului sa iasa o floare de pus in piept drept martisor sau o inimioara lucrata numai din ac.
Am coborat din nou in curte pentru cumparaturi. Numarul vizitatorilor nu scazuse si nici cei care isi asteptau biletul de intrare nu erau mai putini.
Martisoarele de la MTR n-aveau nimic in comun cu cele pe care le puteam cumpara in graba de la Universitate sau de la metrou. Aici aveam de ales intre nuante, intre texturi sau intre zonele de unde proveneau mesterii.
Daca ar fi sa enumar martisoarele expuse spre vanzare, acestea s-ar imparti pe cateva categorii, mai ales in functie de utilitate. Putine tarabe mai mizau pe vechiul rol al snurului alb-rosu, obiectele aduse la targ putand fi incadrate in categoria “de oferit cadou”.
Cele din ceramica pastrau simboluri traditionale cum ar fi copacul vietii. Pastrau si culoarea lutului ars si semnele faptului ca sunt artizanale. Unele materiale folosite uimeau prin neobisnuit, asa cum se intampla cu martisoarele lucrate din coaja unui ou de prepelita
Urmau cele crosetate in fir de matase sau cele “ecologice” din fir de canepa care puteau lua forma unui fir de ghiocel.
Tot sub numele de martisor erau prezentate si bijuteriile lucrate de mana. Si acestea se imparteau in cateva categorii in functie de mester sau artist.
Am gasit bratari late lucrate in aur, argint sau cupru. Apoi erau cele din seminte, din nasturi sau lemn.
Poate printre cele mai “vanate” de tinerii veniti la targ au fost podoabele lucrate din pasta ceramica in culori vii, cele turnate in sticla sau chiar inele si coliere asamblate si pictate pe loc.
Tot in categoria martisoarelor “utilitare” s-ar incadra si traistutele cu alura hippie vandute de cateva studente. Cum la fel de utila mi s-a parut prezenta bucatarilor la targ. Dupa patru ore de hoinareala chiar se simtea nevoia unei portii de mancare (de la carnati pe gratar la fasole cu ciolan).
Dupa cumparaturi am mai vrut un popas la Clubul Taranului, acolo unde cantau cei de la Trei Parale, o trupa de tineri care si-au propus sa reinvie cantecele de secol 19. Si imbracamintea lor si instrumentele folosite aminteau de acea epoca. Si versurile lui Anton Pann sau cele ale lui Barbu Lautaru aveau acelasi efect. Le-am fredonat multa vreme dupa ce am parasit Targul Martisorului. Si am auzit ca programul de vizitare s-a prelungit pana dupa orele 20.