Cultură /Week-end Perfect cu Han Khyu
Han Khyu: "Viata romaneasca e frumoasa"
Han Khyu: "Viata romaneasca e frumoasa"
Din 2004 este presedintele LG Electronics Romania si tot din 2004 locuieste in Romania. Han Khyu este un businessman multifunctional, a carui principala pasiune este sa aiba cat mai multe hobby-uri. Pentru Han Khyu week-end-ul ideal este alaturi de familie, la pescuit sau la o partida de badminton cu fiica sa.
“Week-end-urile sunt pentru familie si relaxare. Ador sambata. Este ziua mea preferata si asta pentru ca nu trebuie sa ma gandesc la nimic. Din acelasi motiv nu-mi place duminica – este singura zi in care imi fac planuri pentru luni si restul saptamanii care urmeaza. Duminica incep sa ma gandesc la serviciu, ma concentrez la probleme chiar si cand mananc sau joc badminton cu fiica mea de 15 ani. E drept ca asta ma ajuta foarte mult, dar poate fi si obositor. Cateodata imi iau de lucru acasa la sfarsit de saptamana. Dar foarte rar si numai daca este vorba despre vreo afacere extrem de importanta.
Imi place viata din Romania. Mai ales ca aici par sa gasesc resurse pentru aproape toate hobby-urile mele. Si hobby-urile mele sunt destul de multe…
In weekend pot sa pescuiesc, sa joc tenis, golf, sa merg la vanatoare de antichitati, sa calatoresc si sa vizitez diverse locuri. Singurele lucruri care imi lipsesc sunt filmele si piesele de teatru coreene.
Filmele de actiune sunt preferatele familiei. Chiar am luat de acasa, din Coreea, mai multe DVD-uri la care ne uitam ori de cate ori se iveste ocazia. Si daca la cinematograf mai putem merge in Romania, la teatru nu avem nicio sansa pentru ca nu intelegem limba.
De piesele de teatru coreene imi este foarte dor. Obisnuiau sa fie prezente in aproape fiecare week-end din viata pe care o aveam in Coreea.
Acum ma uit foarte mult la televizor la sfarsit de saptamana. Exista un post coreean pe care il prind aici si de unde aflu stiri din tara.
In plus, televizorul ma relaxeaza extrem de mult, pentru ca evit sa ma las prins in mrejele dramelor si incerc sa uit detaliile complicate.
Asta cand nu se organizeaza vreo partida de pescuit de week-end. Anul trecut am fost la Buftea cu colegii mei si mi-am depasit recordul. Am prins un peste de 50 de centimetri si va asigur ca nu e doar o poveste de pescar!
L-am donat prietenilor insa, pentru ca eu nu mananc peste de apa dulce, ci numai peste de mare. Nu beau nici alcool, imi respect trupul foarte mult.
Cateodata mai si gatesc in weekend, ca sa ma relaxez, dar foarte rar si numai cu cartea de bucate in fata. Nu e domeniul meu. Aici se pricepe mult mai bine sotia, asa ca nici nu are rost sa mai incerc. Pana la pescuit insa, week-end-ul ideal pentru mine este acela petrecut cu fiica mea si partidele de badminton pe care le facem, filmele la care ne uitam impreuna, mesele luate in familie. Sunt un pic traditionalist – familia si istoria sunt foarte importante pentru mine. La fel si puterea fizica. Tocmai de aceea iubesc atat de mult sportul.
Cand eram in liceu am facut parte chiar si dintr-o echipa de baseball. Eram aruncator. Baseball-ul este foarte popular in Coreea. Imi place si tenisul. La capitolul fotbal stau mai prost. Nu il mai practic pentru ca am facut o intindere de ligament cand eram mai tanar.
Drumetiile pe munte au conotatii duble pentru mine. In primul rand ma incanta pentru ca fac sport si apoi pentru ca alt hobby al meu sunt calatoriile.
Am vizitat in total 50 de tari pana acum. Numai vara trecuta am fost in 20 dintre orasele Romaniei. Cluj-Napoca are niste peisaje superbe.
Si Iasiul este un oras frumos. Cladirile vechi au o arhitectura extrem de interesanta. M-am simtit confortabil acolo, oamenii au fost foarte primitori.
Practic, am facut turul Romaniei cu masina. Mie imi place foarte mult sa conduc in weekend. Uneori conduc si 10 ore, doar ca sa ma relaxez. In masina ascult muzica clasica. Este preferata mea acum, mai ales ca in tinerete am cantat la trompeta in orchestra scolii.
De Coreea ma leaga foarte mult istoria, in afara de radacinile evidente. Istoria coreeana mi se pare una dintre cele mai interesante ale lumii.
De asemenea, ma fascineaza Coreea si ca tara turistica. Am vizitat atat de multe tari si totusi pot spune raspicat ca tot Coreea ramane una dintre cele mai frumoase si mai interesante.
Si nu o spun pentru ca este tara mea. Dar are atatea mistere de descoperit!
Iar mie imi plac misterele si istoria. Doar de aceea colectionez antichitati. Aceasta este o alta pasiune de-a mea de weekend. Iar in Romania mediul este numai bun pentru vanatoarea de opere de arta uitate de lume. Sunt foarte mandru de o lampa cu o forma ciudata, pe care am cumparat-o cand am fost in turul tarii. Evident ca nu o folosesc. Am putea arunca in aer frumusete de casa din cauza ei… Ar mai fi piesele de sticla si lumanarile, care ma incanta la fel de mult.
Apoi sunt picturile, in fata carora mai visez in weekenduri.
Dar nu tablourile faimoase, realizate de artisti cunoscuti, ci acelea atat de valoroase, dar care au fost uitate intr-un colt prafuit. Acelea sunt cele mai frumoase. Daca in adolescenta muzica imi rapea tot timpul, acum pictura face exact acelasi lucru.
De multe ori sfarsitul de saptamana este mult prea scurt. Imi place munca pe care o fac, dar si hobby-urile pe care le am imi plac in aceeasi masura.
Si imi mai place sa impart pasiunile cu familia mea. Asa ca vizitam, calatorim, exploram. Fiecare week-end este facut parca pentru aventuri noi. Viata romaneasca este frumoasa.”
Cultură /Week-end Perfect cu Han Khyu
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția