Grow up!
Romanii au intuitie. Poate nu in economie, poate nu in politica, dar sigur in ceea ce priveste filmele. Aceasta convingere ar fi trebuit sa-mi dea de gandit cand am intrat sa vad ultimul film suedez lansat la noi, "Babylonsjukan" (adica "The Babylon Disease" sau, mai pe romaneste, "Sindromul Babilon") si am aflat cum e sa fii "The one"
Romanii au intuitie. Poate nu in economie, poate nu in politica, dar sigur in ceea ce priveste filmele. Aceasta convingere ar fi trebuit sa-mi dea de gandit cand am intrat sa vad ultimul film suedez lansat la noi, “Babylonsjukan” (adica “The Babylon Disease” sau, mai pe romaneste, “Sindromul Babilon”) si am aflat cum e sa fii “The one”. Nu, nu ma refer la Jet Lee si filmul sau: eram singurul spectator din sala.
Povestea e simpla sau, mai bine zis, lipseste cu desavarsire. O avem pe Maja (Nina Waha), o fata de 20 de ani cam uratica si plangareata, dar pana la urma simpatica. Il mai avem pe Olle (Gustaf Skarsgard), prietenul ei, un neo-hippiot care, ca multi tineri fara griji din Occident, pleaca sa se descopere timp de sase saptamani in profunda Indie. El o lasa pe Maja la un prieten, Mattias (Kalled Mustonen), care ii ofera drept adapost umila sa bucatarie, aceasta fiind si locul unde se petrec unele dintre cele mai importante scene ale peliculei.
Care e miza filmului? Sa arate cum traieste un grup de tineri suedezi, bolnavi de ceea ce ei numesc “sindromul Babilon”, adica razvratirea impotriva unei societati prea pline de reguli, prea fortate. Prin urmare, o tin numai intr-o betie si pun la cale fel de fel de farse societatii. Una dintre ele, cea mai interesanta si antrenanta parte a filmului, este rapirea din spital a sefului unei organizatii care lupta impotriva acceptarii imigrantilor in Suedia. Relatia care se infiripa intre Maja si Mattias incearca sa aduca putina gravitate si profunzime filmului, dar regizorul (Daniel Espinosa, regizor incepator aflat la primul lungmetraj) se concentreaza destul de putin pe aceasta directie.
Cel mai interesant lucru la “Sindromul Babilon” este prospetimea. E un film care nu se vrea mai mult decat este. Dialogurile sunt usor fortate si pe alocuri ilogice, iar mare parte din scene par filmate cu o camera de amator (din punct de vedere vizual, filmul e un fel de “Blair Witch Project” fara vrajitoare si cu jungla urbana inlocuind padurea), totul lasa impresia de neprofesionalism si incropeala, dar in acelasi timp de sinceritate si treaba facuta cu mult umor si optimism. Cei mai multi dintre actori sunt incepatori, numai unul din ei, Gustaf Skarsgard (Olle), jucand unul din rolurile principale din cel mai premiat film scandinav al ultimilor ani, “Ondskan” (“Evil”).
Din pacate, “Sindromul Babilon” nu este genul de film care sa placa unui roman. E interesant de vazut, dar numai pentru ca ne face sa aflam mai multe despre o tara si o societate cel putin nefamiliare. Pana la urma este normal sa nu ne recunoastem in aventurile Majai si ale lui Mattias: in Suedia totul este atat de firesc si modern, incat e de inteles ca tinerii sa faca tampenii din plictiseala. Primul lucru care-ti vine in minte e ca pustii din film traiesc intr-o tara care le ofera prea mult si ca ar cam trebui sa se maturizeze.
stefan.dobroiu@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
