Grăbiți-vă să cumpărați cea mai rapidă mașină din lume!
În ciuda prețului de peste 1 milion de dolari 400 din 450 de modele Bugatti Veyron și-au găsit proprietari. Doar 50 de modele mai pot fi cumpărate.
Modelul Bugatti Veyron Grand Vitesse s-a născut din obsesia de a crea cea mai rapidă și exclusivistă supermașină din istorie, iar cei ce doresc să dețină un model trebuie să se grăbească, scrie luxuo.com. Veyron are peste 1000 de cai putere și este prima mașină care ajunge de la 0 la 100 de kph în doar 2.45 de secunde. Până în ziua de azi este cea mai rapidă mașină existentă, care poate ajunge până la 431 de km pe oră. Iar prețul este pe măsură: 1.3 milioane de dolari pentru modelul “entry level” EB 16.5. În ciuda prețului însă toate cele 300 de modele neconvertibile și cele 100 de mașini convertibile, din producția de 450 și-au găsit proprietari. Bugatti sărbătorește săptămâna aceasta vânzarea celui de- al 400- lea model Veyron către un client din Orientul Mijlociu. Modelul vândut face parte din ediția specială Grand Vitesse Jean Pierre Wimille, limitată la rândul său la trei exemplare, și a costat 2.13 milioane de dolari .
“ Prin atingerea acestui prag, Bugatti a ajuns, prin modelul Veyron, cel mai exclusivist brand de mașini sport din lume”, a spus Dr. Wolfgang Schreiber, președintele Bugatti Automobiles.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția