God created woman

Roxana Savin a lucrat inițial în domeniul juridic. A emigrat cu familia datorită unor oportunități profesionale, iar după un periplu prin mai multe țări, a ajuns în Rusia, unde a și devenit mamă. Acest eveniment a fost punctul de pornire în ceea ce avea să devină cariera ei artistică, pe care a dezvoltat-o constant, cu studiu și multă muncă, și pe care continuă să o construiască. Cel mai recent, a participat la o expoziție colectivă la Paris, a făcut un film experimental scurt și a lansat o a doua carte de fotografie. Ce urmează? Printre altele, o să fie parte dintr-un show colectiv la București.

„Perioada în care am trăit în Rusia a fost pentru mine una de transformare, atât în plan personal, cât și profesional.“ A locuit timp de opt ani în Rusia, iar proiectul pe care l-a creionat în acea eră este unul de referință și o definește în continuare ca artist. De altfel, ideile centrale ale acelei inițiative sunt duse mai departe prin alte proiecte.

„Înainte de asta, am lucrat în domeniul juridic. Am emigrat din România datorită unor oportunități profesionale. Atât eu, cât și soțul meu am lucrat în mai multe țări, fiecare în domeniul nostru. Am vrut ca amândoi să ne continuăm carierele.“

Nu a vrut să renunțe și să devină casnică. Și totuși, la un moment dat, neplanificat, a ajuns în această situație.

„Eram în Rusia și aveam doi copii mici. Nu puteam să lucrăm amândoi, așa că eu am stat acasă o perioadă și m-am dedicat copiilor.“

Atunci a realizat că acesta e modelul pentru cele mai multe familii de expatriați. E un model tradițional, în care bărbatul câștigă banii, iar femeia stă acasă cu copiii și se ocupă de familie. „Eu am perceput modelul acesta drept patriarhal. Din observațiile mele, în peste 90% din situații, femeile sunt cele care renunță la carieră.“

Și sunt femei educate, care își întrerup parcursul profesional ca să își susțină partenerul. Atunci a realizat ce sacrificii sunt necesare. Și a realizat că munca domestică, cea de îngrijire a familiei, e devalorizată de societate. Peste tot în lume e o muncă făcută în bună parte de femei, iar asta chiar dacă ele lucrează sau nu. E o muncă neremunerată și totodată una care nu e vizibilă.

„Am simțit cum ești perceput în societate când ai o carieră și când nu. De aceea, am vrut să fac vizibilă această situație. Sentimentul de invizibilitate a fost trigger-ul meu.“

A început să facă fotografie. A pornit din întâmplare, dar a descoperit în ea un mijloc de expresie.

„Am vrut să pot să am instrumentele artistice necesare ca să spun povestea din perspectiva mea. Mi-am dorit să pun în valoare toate nuanțele – ce înseamnă să fii mamă, ce înseamnă invizibilitatea muncii domestice, care sunt structurile de putere din societate, care e raportul de putere dintre sexe, cât e de mare inegalitatea.“

A terminat proiectul în 2020, iar apoi s-a mutat cu familia în Elveția.

„În Rusia, comunitatea în care locuiam era una internațională, așadar situația nu era reprezentativă pentru societatea rusă. Era o comunitate foarte diversă, cu oameni de peste tot.“

Proiectul inițial s-a numit „I’ll be late tonight“. Așa a demarat parcursul său artististic, pe care astăzi îl continuă „cu pasiune, alături de celelalte roluri din viața mea“.

Plus că merge mai departe cu ideea proiectului. Femeile de peste tot din lume continuă să fie mame și să facă muncă domestică. Iar când lucrează, când au și job, munca casnică devine o a doua tură.

„E un lucru foarte comun, inclusiv în România. Am fost înconjurată de acest model, mama mea a lucrat și a avut grijă și de casă. Nu a fost ușor. E doar un exemplu, sunt multe altele.“

Totuși, vede din ce în ce mai des – atât în România, cât și în alte țări – tot mai mulți tați la locurile de joacă, în parcuri. Cu noile generații, lucrurile se schimbă.

E nevoie de generații ca să schimbi mentalități.

„La noi în familie încercăm să avem o distribuire echitabilă a sarcinilor domestice, avem doi băieți și vrem ca ei să crească în acest mediu.“

Dacă vorbim de egalitatea sexelor, sunt mai mulți parametri care trebuie urmăriți, crede ea. Împărțirea echitabilă a muncii domestice e doar un aspect.

„Trebuie să renunțăm la stereotipurile cum că munca domestică și de îngrijire a copiilor reprezintă treaba femeii. Sunt puține țări care tind sau care ajung aproape de egalitate de gen, mă gândesc aici la Islanda, la țările scandinave.“

Dar, în general, mai e mult de lucru, pornind de la remunerarea muncii.

Totodată, e nevoie de sprijin mai mare pentru mame. După maternitate, e nevoie de mai multă flexibilitate și de soluții pentru ele.

„Uneori, femeile nu se mai întorc niciodată în câmpul muncii din cauza lipsei opțiunilor flexibile de muncă. Bărbații ar trebui încurajați în egală măsură să își ia concediu de paternitate. E o decizie ce ar trebui să fie la alegerea partenerilor.“

Când a realizat proiectul „I’ll be late tonight“, și-a dorit să spună această poveste, și-a dorit să fie publică, să fie vizibilă.

„Nu m-am gândit la cariera mea artistică. Mai departe însă, totul a fost organic, natural. Am fost pasionată, am muncit foarte mult, iar asta a contat.“

Vrea să continue, vrea să facă artă. Crede că astăzi poți să faci artă oriunde aproape. Mai dificil e să o aduci în atenția publicului – să ai expoziții, să publici. E o altă muncă, dincolo de cea de creație.

„Sfatul meu pentru mine? Nu e bine să îți concentrezi atenția pe rezultat, în felul acesta îți poate fi afectată munca artistică.“

Aceasta din urmă presupune mult timp dedicat unui proiect. Pot fi săptămâni, luni sau chiar ani. Și se întâmplă ca ce iese să nu folosești niciodată. E parte din proces. Succesul nu se măsoară doar prin vânzare în lumea asta. Un proiect poate să nu ajungă în atenția publicului. Asta nu înseamnă că nu e bun.

„Trebuie să îți placă ceea ce faci. Ce vede publicul larg e doar vârful aisbergului lumii artistice. Sunt așa de mulți artiști talentați care nu ajung niciodată în atenția publicului.“

A avut proiecte diferite de-a lungul anilor.

„Vin des în țară ca să îmi văd familia și, pe măsură ce copiii cresc, ne-am dorit să fie conectați cu România, cu țara lor de origine. Multe din proiectele mele artistice sunt inspirate de România, de tranziția dinspre comunism.“

Schimbările prin care trece țara sunt fascinante, la fel și contrastele dintre valorile tradiționale și cele progresiste, explică ea. A explorat și statutul femeii din perspectiva creștin-ortodoxă, tot inspirată fiind de copilărie. Din felul în care preceptele religioase afectează educația fetelor și a femeilor a apărut proiectul „God created woman“, cu care recent a participat la o expoziție la Paris. Tot de curând, a făcut și un film experimental scurt, tot în România, film care a fost premiat la mai multe festivaluri internaționale. Screening-ul a avut loc în timpul expoziției de la Paris. Tema centrală a fost tot credința și capacitatea femeii de a rezista, de a se vindeca atunci când are de-a face cu un sistem opresiv.

„Această recentă expoziție colectivă la Paris din care am făcut parte, «Toutes les choses qu’elles portent», mi-a adus foarte multă satisfacție. A fost o expoziție unde munca mea a fost în dialog cu cea a altor artiste care nu lucrau neapărat cu fotografia. Tema a fost însă comună – ce înseamnă să fii femeie, din patru perspective feminine diferite.“

De puțină vreme a publicat și o a doua carte de fotografie, „On Heaven’s Doorsill“. Inspirația a fost tot personală, mai exact bunica sa. Povestea acestui proiect a fost scrisă și de revista FT Magazine a cotidianului britanic Financial Times.

„A fost lansată la Arles, în Franța, în timpul unui festivalul de fotografie foarte apreciat, și publicată de o editură din Germania – dienacht Publishing. E despre bunica mea, despre povestea vieții ei, credințele ei apropo de viața de apoi, ritualurile la care am asistat când eram copil.“

A povestit despre toate acestea în fața unei audiențe internaționale și a realizat că oamenii rezonează cu aceste lucruri deși provin din alte culturi.

„Există mult interes față de bogăția culturală și spirituală a României.“

Când vine în România, simțurile îi sunt asaltate, are multe surse de inspirație, sunt multe lucruri care se întâmplă, sunt multe contraste. Are și expoziții în România.

„O să fiu parte dintr-un show colectiv la București în câteva luni. Participarea la acest tip de evenimente, cum a fost și conferința de la Cluj, la invitația UAD, care a facilitat un schimb de idei între artiștii români și cei din diaspora, reprezintă pentru mine un prilej important să mă reconectez cu scena artistică din țară“, conchide Roxana Savin.

Cultură