Generozitatea - intre Mecena si product placement

Comerciantii valahi din secolele XVIII-XIX aveau grija de imaginea si prestigiul lor: fie ca donau bani bisericilor, fie ca finantau tiparirea de carti, tineau sa-si dovedeasca prosperitatea si sa se laude cu generozitatea lor, dupa modelul boierilor si al principilor.

La fel de adevarat e insa ca dispretuiau hainele occidentale si lecturile in limbi straine, pe care le considerau adevarate sacrilegii. Astazi insa oamenii de afaceri poarta haine moderne si, din cand in cand, isi permit si “luxul” de a sprijini artistii.

Dar nu exista generozitate fara beneficii, ar spune cinicii. Si ar avea dreptate, chiar si in privinta artelor: aici fie sprijini un artist pentru propria placere (pentru ca iti plac lucrarile lui), fie sponsorizezi o institutie sau un eveniment, ca si cum ai adauga un “accesoriu” de pret imaginii companiei. Si oricine stie ca accesoriile fac diferenta.

Artistii pe de o parte si sponsorii sau Mecena pe de alta sunt doua categorii care au imagini prea simpliste unii despre ceilalti. Cam ca in filmele americane, in care un fel de pierde-vara merge sa ceara bani de la un tip cu cravata, servieta si job intr-o multinationala. De fapt, lucrurile nu stau chiar asa. Nici unii, nici ceilalti nu sunt datori nimanui, desi cu totii au interesul de a colabora, fie pentru imagine, fie pentru bani.

Adevaratii Mecena sunt rari si greu de gasit. De altfel, misterul face parte din aura antica a acestui (re)nume. Unul dintre ei ar putea fi colectionarul de arta american de origine romana Alexander Hergan, proprietarul unei afaceri imobiliare. Acum cativa ani, Hergan a infiintat o galerie non-profit destinata tinerilor artisti romani. Mai intai a cumparat tablouri care i-au placut si care au ajuns sa fie zeci, sute, apoi 1.300. Colectia sa se confunda acum cu a galeriei de arta moderna si contemporana Grigore Mora din Bucuresti si majoritatea tablourilor sunt disponibile pentru inchiriere. Din sumele astfel obtinute sunt promovati alti artisti sau sunt finantate burse si diverse proiecte. In ultima vreme, de pilda, artistii de aici au promovat arta urbana, fie organizand expozitii in locuri publice (programul I love Bucharest, strada Arthur Verona), fie infrumusetand unele locuri din capitala (un centru al oamenilor fara adapost din cartierul Brancoveanu). “Acest gen de arta creste calitatea vietii, iar in locurile in care exista arta stradala, oamenii au mai mare grija de cladiri”, spune pictorita britanica Celia Ward, directoarea galeriei. In plus, arta urbana e deschisa tuturor si finantand un astfel de proiect ai parte de mai multa vizibilitate, chiar si prin faptul ca e mai spectaculos. Sunt toate sansele ca oamenii care trec pe langa cladire sa intrebe “cine a facut asta”?

Hergan crede ca si artistii au de castigat daca se face arta in locuri publice. “Daca nu sunt sprijiniti, fie vor pleca din tara, fie se vor lasa de arta”, spune si Celia Ward. Dar un cec nu e intotdeauna solutia cea mai buna. In parteneriat cu Free Form Arts Trust din Londra, galeria a adus specialisti din Anglia care ii invata pe tinerii pictori romani sa conduca workshopuri pentru copii, adica sa-si castige banii si din alte activitati. Iar pentru aspirantii la titlul onorant de Mecena, exista si alte moduri de a ajuta un artist: cumparandu-i lucrarile, organizandu-i o expozitie, oferindu-i materiale cu care sa lucreze sau o bursa.

Irina Abaza, absolventa a Universitatii de Arta Bucuresti, e una dintre artistele pe care galeria le-a ajutat sa se afirme. “Alexander Hergan imi cumparase niste lucrari, apoi Celia m-a sunat sa facem o expozitie la Hilton. Mi-a prins foarte bine, pentru ca dupa ce am terminat facultatea nu stiam ce sa fac, eram chiar deprimata”, spune Irina. “Nu voiam sa merg sa lucrez pe calculator, intr-o firma de publicitate, ca majoritatea colegilor mei sau sa pictez intre patru pereti acasa, voiam sa lucrez cu oameni”, adauga ea. Intr-un final, Irina a ajuns sa lucreze la galerie, un loc unde e apreciata ca artist si unde intalneste alti oameni de arta.

In timp ce mecenatul e dezinteresat, sponsorizarea vrea sa fie rentabila, fiind considerata o tehnica de comunicare. Contrar prejudecatilor, sponsorul nu e cineva care nu are ce face cu banii si prin urmare ii arunca pe fereastra. Cel care primeste o sponsorizare are niste obligatii clare: sa faca public numele, marca sponsorului si faptul ca a fost sprijinit.

“Cum consumatorii vor fi din ce in ce mai rezistenti la publicitate, oamenii din companii ar trebui sa aiba strategii de marketing si comunicare mai sofisticate”, spune Dragos Olea, cultural entrepreneur si director add (Business Chance on Art), organizatie non-profit care se vrea un fel de Cupidon intre comunitatea artelor si cea de afaceri.

In plus, arta are un impact mai puternic si pe termen mai lung asupra valorilor unei persoane. Nu degeaba femeile erau pe vremuri cucerite cu poezii. Arta ne implica si emotional, si rational.

Apoi exista o multime de variante de proiecte din care putem alege, in functie de ce vrem sa transmitem si de profilul companiei: de la teatru in masina (proiect sponsorizat de Mercedes Benz), la un concurs de dramaturgie sau Intalnirile JTI (in special dans).

Un alt exemplu ar fi Murfatlar, care a sponsorizat punerea in scena a unei piese dupa Rubayatele lui Omar Khayyam (poetul vinului) la Festivalul International de Teatru de la Sibiu. Conform studiului facut de organizatia add, companiile petroliere prefera sa ajute teatrul, pe cand firmele din telecomunicatii si bancile aleg artele vizuale, iar industria alimentara – filmul si teatrul, pentru a-i “prinde” pe consumatori in cat mai multe momente ale zilei.

“Trebuie sa fii atent ce artist alegi, sa vezi daca e o afinitate intre el si firma, daca proiectul tau are legatura cu ce a facut el inainte si daca ar fi credibil sa lucreze la el. Altfel, pot aparea tot felul de combinatii care nu au logica si evenimentele precum sunt intelese de unii in mod gresit ca evident”, adauga Olea.

Conform studiului facut de add in 2004 managerii romani sunt reticenti fata de sponsorizare. Unul dintre motive ar fi ca nu vad efecte imediate. Ei ignora insa faptul ca, daca sponsorizezi un eveniment cultural, intre public si companie se va crea o legatura emotionala mai puternica. In plus, atat angajatii, cat si partenerii de afaceri vor aprecia mai mult compania, daca aceasta se implica in societate si arata ca nu o intereseaza doar profitul.

O solutie ar putea fi includerea artei in agenda de CSR (corporate social responsibility) a firmei, sugereaza Dragos Olea. Exemple de succes ar fi cel al unei companii de telefonie care a sprijinit proiectul teatrului Act pentru adolescenti (ExtrAct), in care tinerii au pus ei insisi in scena si au jucat piese de teatru. Tot cu ajutorul a doua companii din comunicatii Galeria Noua a ajuns sa aiba un public de 10.000 de oameni, ceea ce e apreciat ca foarte mult pentru un astfel de spatiu.

La noi inca sunt preferate sponsorizarile punctuale, pe evenimente, care sunt mai sclipicioase”, mai usor de produs si de evaluat. Cu toate acestea, un parteneriat pe termen lung e mai avantajos pentru imaginea unei companii.

Multi sponsori inca prefera institutiile publice, “arta de centru”, care e “mai sigura”, pe cand arta urbana sau tinerii artisti pot atrage mai multa atentie, prin proiectele lor inedite. Olea da exemplul newcomer-ilor Ioana Nemes (care combina literatura, sculptura si instalatiile), Ciprian Muresan si Olivia Mihaltianu (ambii cu proiecte conceptuale).

In strainatate, companiile deja privesc altfel arta. Exista chiar si art dealers, care consiliaza firmele sau persoanele care vor sa cumpere arta. Olea a intalnit un coreean multimilionar (proprietarul unei fabrici din domeniul textil) care tinea permanent legatura cu cei doi dealeri personali. Acestia ii cumparau tablouri de la marile licitatii, in timp ce el se relaxa pe o plaja exotica.

Desigur, coreenii multimilionari nu sunt usor de gasit, dar nu se stie niciodata, “poate ceva glorios se va intampla si in Romania”, dupa cum spune cu optimism Olea.

Cultură