Gangele nu-i pentru oricine

de Raluca Badea Stil de viață · 11 august 2006 · 2 min de citit

Unul dintre efectele secundare ale varstei rotunde de 30 de ani a fost si faptul ca am inceput sa ma gandesc foarte serios la schimbare. Am inceput mai timid (adica mi-am schimbat jumatate de garderoba), dupa care m-am hotarat sa imi schimb si persoana, intr-un sens cat mai pozitiv (adica sa fiu mai calma, mai putin incapatanata, sa nu mai dau cu telefonul mobil de pereti cand sunt nervoasa etc). Din pacate, in afara de un succes total in privinta telefonului (si asta numai din motive financiare), n-am prea reusit sa schimb mare lucru la propria-mi persoana. Si atunci m-am gandit – ce-ar fi sa-mi schimb cariera? Problema era ca nu stiam ce sa ma fac. Teoretic, mi-ar fi placut sa lucrez in PR, dar n-as fi vrut sa ma asocieze lumea cu persoanele care trimit mailuri in care scriu “promt”, “scrie-ti” si alte asemenea capodopere ortografice si gramaticale. Inainte sa se puna o fatwa pe capul meu de catre comunitatea piaristica, tin sa precizez ca e vorba de cazuri izolate. Sau macar din ce in ce mai izolate.
In orice caz, prada fiind crizei existentiale, am contemplat mai multe solutii de schimbare radicala, asa cum citisem eu prin Times sau New York Times ca se practica mai nou: varianta unui an petrecut in India sau Nepal pentru a “ma redescoperi” a picat prima, pentru ca e nevoie de foarte multi bani ca sa petreci un an in felul asta. Ca sa nu mai vorbim ca nu mi-ar fi suras teribil de mult sa ma redescopar alaturi de vacile venerate sau scaldandu-ma in igienicul Gange.
Dupa care m-am gandit ca o buna solutie pentru a elimina stresul ar fi sa fac repede foarte multi bani, dupa care sa-mi petrec zilele facand plaja si injectandu-ma cu Botox ca sa elimin efectele expunerii excesive la soare. Dar cum sa fac atatia bani? O solutie ar fi fost sa ma apuc de scris “chick lit”, dar am realizat repede ca poti sa faci milioane din carti afara, nu in Romania, asa ca a picat si varianta asta. Desi mi-ar fi placut sa inventez un personaj pe care sa-l “mulg” apoi la maximum in 8-10 carti si sa fiu ridicata la rangul de “exponenta a psihicului feminin modern”.
Din fericire, exact ca intr-unul dintre romanele siropoase la care ma gandisem, mi-am dat seama la timp ca imi place foarte mult ceea ce fac si ca nu trebuie sa schimb chiar totul. Unde altundeva, m-am intrebat, as putea sa imi ironizez regulat seful si sa mai fiu si platita pentru asta? Si unde as mai avea colegi cu care sa dezbat orice, de la fasolea batuta cu sau fara ceapa si pana la razboiul din Liban?

Stil de viață /DESPRE LUME SI VIATA