Supliment editat de Ziarul Financiar

Tehnologie

Gadgeturi pentru 2013

Sisteme hibride, camere foto vintage și supertelefoane mobile, sunt câteva dintre cuvintele care se vor regăsi în vocabularul pasionaților de gadgeturi, anul acesta.

Gadgeturi pentru 2013
Gadgeturi pentru 2013 · Foto: După Afaceri

Sisteme hibride, camere foto vintage și supertelefoane mobile, sunt câteva dintre cuvintele care se vor regăsi în vocabularul pasionaților de gadgeturi, anul acesta.

În materie de sisteme portabile, începutul lui 2013 va fi în continuare sub influența lansării noului Windows 8, un sistem de operare modern care promovează interacțiunea prin intermediul funcțiilor tactile.

Implicit, pe lângă tablete, și laptopurile sau ultrabook-urile vor dobândi un astfel de ecran pentru ca utilizatorul să se bucure de o manevrare mai facilă în noua interfață și în aplicațiile dedicate.

În plus, își vor face apariția tot mai multe sisteme hibride care se pot transforma rapid într-o tabletă, printr-un sistem culisabil sau cu detașarea totală a ecranului de tastatură.

De asemenea, noile tehnologii permit reducerea grosimii și greutății echipamen­telor, plus creșterea autonomiei de utilizare, totul traducându-se într-o portabilitate superioară atât pentru sistemele hibride, cele ultrabook, dar și pentru lap­to­purile cu ecran mare de tip desktop-replacement. Bineînțeles, totul alături de o putere de procesare superioară, de ajuns pentru asigurarea unui suport de lucru eficient în majoritatea aplicațiilor profesionale, dar și în cele dedicate divertismentului multimedia la rezoluții High Definition.

Toshiba Satellite U920t

Toshiba Satellite U920t este un ultrabook conver­tibil cu Windows 8 care poate deveni o tabletă prin intermediul unui sistem culisabil. Carcasa are o grosime de 19,9 mm și o greutate de numai 1,52 kg, astfel că poa­te fi transportat fără prea mare efort.

Din fișa sa tehnică amintim de ecranul cu diagonală de 12,5 inchi cu o rezoluție de 1366×768 pixeli acoperit cu Corning Gorilla Glass, de procesorul Intel Core i5 la 1,7Ghz, de cei 4GB ai memoriei RAM, stocarea reali­zându-se pe un SSD de 128GB.

De asemenea, nu-i sunt străine tehnologia de transfer rapid a datelor USB 3.0, cea Intel Wi-Di care permite afișarea imaginilor pe ecrane mai mari prin streaming video wireless, GPS-ul sau standardul NFC. Promite o autonomie de lucru de până în 6 ore.

Gadgetul vine la pachet cu garanția NoMatterWhat. Are un preț de aproximativ 4.800 lei. www.toshiba.ro.

Acer Aspire S7

Unul dintre cele mai șic și mai atrăgătoare ultrabook-uri la ora actuală este modelul Acer Aspire S7, care atrage în primul rând datorită designului simplu și fresh, cu o siluetă a cărei grosime măsoară numai 11,9mm și cântărește 1,3kg. În plus, pentru un efect vizual total, capacul ecranului a fost acoperit cu o sticlă Gorilla Glass 2 de culoare albă.

Modelul de top se laudă cu un ecran tactil IPS de 13,3 inchi cu rezoluție full HD, un procesor Intel Core i7 la 1.9GHz, 4GB memorie RAM, stocare pe un SSD de 256GB, tehnologie USB 3.0 și, normal, Windows 8; o configurație care poate manevra cu succes orice fel de aplicație, de business sau divertisment. În plus, pentru a fi utilizat în orice condiții, tastatura dispune de un sistem cu retroiluminare care se activează automat.

În această configurație are un preț de aproximativ 7.500 lei, www.acer.ro.

HP Spectre XT TouchSmart

De curând cei de la HP au prezentat noua linie de portabile și tablete și în România. Unul dintre cele mai interesante modele este laptopul Spectre XT de tip desktop-replacement, cu un ecran tactil de 15,6 inchi și rezoluție full HD. Este un echipament premium, cu o carcasă elegantă construită în totalitate din aluminiu, potrivită în special mediilor corporate.

Utilizatorii au la dispoziție o configurație tipică ultrabook cu un procesor Intel Core i5 la 1,7Ghz, 4GB memorie RAM, stocare pe un hard disk de 500GB, tehnologii USB 3.0 și Thunderbolt. De asemenea, tastatura are iluminare de fundal, iar sistemul audio este unul performant marca Beats, perfect pentru momentele de relaxare de după birou. La pachet vine cu aplicații de prelucrare foto-video Adobe Photoshop Elements și Adobe Premiere Elements preinstalate. Merită menționat că este dotat cu sisteme de protecție care permit dezactivarea de la distanță și protejarea datelor în caz de furt sau pierdere.

Deși este un laptop cu ecran mare, are o grosime de 22,2 mm și o greutate de numai 2,15 kg, astfel că transportul lui nu mai este neapărat o povară.

Are un preț de aproximativ 5.600 lei, www.hp.com.

Sony Vaio SVT13

Nici Sony nu a rămas indiferent modei cu ecran tactil, ultrabook-ul Vaio SVT13 fiind dotat cu un astfel de exemplar care are o diagonală de 13,3 inchi. Stilul inconfundabil al japonezilor se face remarcat și aici, în designul elegant și rezistent al carcasei din aliaje de magneziu și aluminiu.

Amintim doar câteva elemente ale configurației: procesor Intel Core i5, 4GB memorie RAM, stocare pe un SSD de 128GB și tehnologie USB 3.0, de ajuns pentru garantarea unei experiențe digitale aproape complete. De asemenea, datele sunt protejate împotriva utilizării neautorizare prin intermediul serviciului Intel Anti-Theft.

Are un preț de aproximativ 4.800 lei, www.sonycenter.ro.

Fuji Finepix X-E1

Cei de la Fujifilm se remarcă prin camerele lor foto cu aspect vintage, asemănătoare celor cu film de 35mm din secolul trecut, iar modelul cu obiective interschimbabile Finepix X-E1 nu face excepție din acest punct de vedere. Cu siguranță va atrage

atenția multor fotografi cu experiență atât datorită designului, capacităților avansate de control manual, dar și datorită calității rezultatelor foto-video.

Aceasta dispune de un senzor APS-C X-Trans CMOS de 16,3 megapixeli, un sistem de autofocus în 49 de puncte, ecran LCD de 2,8 inchi, o capacitate de fotografiere în rafală de 6cps si filmare la rezoluții full HD. Nu-i lipsește un vizor electronic, un accesoriu care poate fi de mare folos în anumite condiții.

Împreună cu un obiectiv 18-55mm are un preț de aproximativ 6.200 lei. www.f64.ro

Pentax WG-3 GPS

Sunt din ce în ce mai mulți cei care preferă să folosească în vacanțe camere foto “tough”, care să reziste cu succes în condiții extreme sau la accidentele neprevăzute.

Noua compactă Pentax WG-3 GPS este un astfel de exemplar de nouă generație, care poate rezista în apă la adâncimi de până la 13 metri, poate suporta o forță de apăsare de 100 kg, este indiferentă la acțiunea prafului sau la căderile accidentale de la maximum 2 metri, precum și la frig de până la -10 grade Celsius.

Strict legat de partea fotografică, aceasta dispune de un senzor CMOS de 16 megapixeli, de lentile luminoase cu diafragmă F/2-4,9, zoom optic 4x și capacitate de focalizare de la 1 cm precum și de un sistem suplimentar de iluminare cu 6 Led-uri, perfect la fotografierea de tip macro. Nu-i lipsește un modul GPS pentru geo-codarea fotografiilor și nici capacitate de filmare la rezoluții full HD.

Din martie va fi disponibilă și în România, la un preț de aproximativ 320 euro. www. pentax.com.

Samsung Xcover 2

Xcover 2, noul smartphone “cu mușchi” de la Samsung, este protejat împotriva prafului, a picăturilor de lichid și rezistă scufundat în apă până la o adâncime de 1 metru, timp de 30 de minute.

Toate acestea într-un corp destul de compact pentru categoria din care face parte, cu o grosime de numai 12mm și o greutate de 149 grame.

Vine echipat cu sistemul de operare Android 4.1, are un ecran de 4 inchi cu rezoluție 800×480 pixeli, un procesor dual-core la 1GHz, memorie RAM de 1GB, stocare internă de 4GB expandabilă prin carduri microSD și GPS cu harta Google preîncărcată. De asemenea, dispune de o cameră foto de 5 megapixeli cu buton declanșator dedicat, pentru a putea fotografia chiar și sub apă.

Din martie va fi disponibil, la un preț aproximativ de 310 euro.

BlackBerry Z10

BlackBerry revine în atenția consumatorilor cu un terminal cu un design modern, în pas cu timpurile, și o construcție de calitate, așa cum trebuie să arate un adevărat smartphone de business.

Z10 dispune de un ecran de 4,2 inchi cu o rezoluție de 768×1280 pixeli, procesor dual-core la 1,5GHz asistat de un chipset grafic Adreno 225, 2 GB memorie RAM, stocare internă de 16GB expandabilă prin carduri microSD cu capacitate de până la 64GB și o cameră de 8 megapixeli.

Noul sistem de operare OS10 aduce o interfață adusă la zi, intuitivă și accesibilă printr-o suită de gesturi tactile, capacitate de multitasking, hub de socializare, magazin de aplicații, iar noul BlackBerry Messenger are funcție de videoconferință.

Din luna aprilie va fi disponibil și în România.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția