Frumos e in septembrie la Venetia

Ei bine, intrebarile sunt inutile, iar incredulitatea e naivitate: Venetia exista bine mersi si este cel mai frumos oras din Europa. De la aeroport spre orasul inconjurat de ape sunt doua cai de acces: un vaporetto rapid sau autobuzul. Toti spun ca cel mai “dramatic” este sa vii pe apa, in bataia vantului Adriaticii si sa vezi cum Venetia creste treptat in ochii tai.
Dar nu este deloc asa: mai bine petreci o jumatate de ora in autobuz, cu privelisti insipide in stanga si-n dreapta (sau imaginea de-a dreptul tragica a combinatului petrochimic din Mestre), cobori in Piazzale Roma si iat-o, Venetia, Canal Grande si frumoasele palazzi iti tasnesc brusc in fata, sigure ca or sa te impresioneze.
Daca supravietuiesti, trebuie sa te misti repede. Oras turistic prin excelenta, Venetia este un fel de pantece enorm in care intra anual 14 milioane de turisti plictisiti si ies 14 milioane de oameni fermecati si total dependenti de orasul din laguna, care, ca o zeita capricioasa, cere ofrande: amintiri, nostalgii, povesti spuse prietenilor la o halba de bere, totul ca sa fie sigura ca nu o uiti. Si nu o uiti. Si te mai intorci. Anual, daca se poate.
Fericitii care au saptamani la dispozitie pentru a admira orasul cum se cuvine sunt putini, prin urmare Venetia este prin excelenta locul unde esti nevoit sa prioritizezi. Vrei sa vezi principalele atractii? (Clar!) Vrei sa intri prin muzee si expozitii? (Hm, e neaparata nevoie?) Vrei sa hoinaresti pe aleile inguste si intortocheate? (Desigur!) Vrei sa degusti specialitati venetiene in restaurantele chic de pe frumoasele riva care strajuiesc Canale Grande? (Mai intrebi?)
Ei bine, este timp pentru toate, cu conditia sa eviti cozile de la intrarea in basilica San Marco, sa nu te holbezi cu orele la Furtuna lui Giorgione in muzeul Academiei, sa nu te ratacesti pe alei (lucru inevitabil, de altfel) si sa te rezumi la un singur fel de mancare si o singura halba de bere.
Ca in orice oras, si in Venetia traseul turistului incepe intr-un loc bine stabilit. Cu basilica, Palatul Dogilor, relaxantele cafenele, muzeele si cea mai inalta campanila (clopotnita, adica) stranse la un loc, piata San Marco este clar locul de unde incepe totul in laguna. Daca basilica poate fi exclusa de pe o lista scurta a atractiilor de bifat (este atat de mare incat ai nevoie de prea multe ore pentru a te bucura de minunatiile din ea), campanila este obligatorie.
De la platforma de observatie aflata la mai bine de 70 de metri deasupra nivelului marii, privelistea orasului iti taie rasuflarea. Cel mai nimerit este sa urci tarziu dupa-masa, pentru a prinde si asfintitul, care imbraca orasul in toata gama de rosuri si stacojiuri.
Jos, o cafea bauta pe confortabilele scaune ale cafenelei Florian, in acordurile vesele ale valsurilor cantate de cei sase instrumentisti, cateva graunte aruncate miilor de porumbei tupeisti care-si fac veacul in piata (bine c-a inventat cineva sepcile), o scurta ocheada aruncata turnului cu ceas iesit anul trecut dintr-o lunga perioada de renovare si suntem gata pentru inceputul maratonului.
Palatul Dogilor este si el plin de comori care necesita zile pentru a le admira cum se cuvine, dar italienii, cu un spirit practic deloc caracteristic, au introdus de curand un traseu dedicat pasionatilor de anecdote, macabru si romantism. Se cheama “itinerarul secret” si-ti permite sa lasi deoparte batalioanele de portrete si peisaje (pe care oricum nu ti le vei aminti), introducandu-te in sumbra atmosfera a celulelor, a camerelor de tortura, a birourilor Inchizitiei.
In traseu este inclusa si o oprire in celula lui Casanova, din care acesta a evadat spectaculos in 1775. Turul este completat din exterior de o privire aruncata Puntii Suspinelor, pe care erau adusi la interogatorii prizonierii si acuzatii “cazati” in celulele din vechea inchisoare, aflata la indemana, alaturi de Palatul Dogilor. Astazi, cu zecile de gondolieri care-si incep exorbitantul traseu (150 de euro pentru 45 de minute) de sub Punte, locul nu mai arata deloc sumbru, dar este usor sa-ti imaginezi strangerile de inima pe care le provoca venetienilor in urma cu secole.
De la Puntea Suspinelor se ajunge imediat la Frezzeria. Aici venetienii veneau in trecut pentru a-si achizitiona sagetile (“frecce”). In prezent, Frezzeria este una dintre principalele “artere” (are maximum trei metri latime) comerciale ale Venetiei, de unde poti sa-ti cumperi sticla de Murano, faimoasele masti si in general orice suvenir ti-ar putea trece prin minte. Sau ceva Armani sau Ermenegildo Zegna, caci Frezzeria este si una dintre cele mai democratice alei comerciale din lume, boutique-uri de hiperlux fiind incadrate de magazinase de suveniruri (unde orice fleac costa mai mult de 20 de euro) sau agentii imobiliare (unde observi cu stupoare ca poti da si peste 700.000 de euro pe un apartament cu doua camarute igrasioase pentru privilegiul de a locui in acest oras improbabil).
De la capatul Frezzeriei faceti dreapta si iarasi dreapta pentru a ajunge din nou la Canal Grande, la inceputul Rivei degli Schiavoni. Cel mai lat peron sau chei din Venetia, Riva degli Schiavoni este principalul loc de promenada al orasului si ma indoiesc ca exista vreun moment al anului cand aici nu se inghesuie cel putin o suta de mii de turisti. Cu cele mai luxoase hoteluri, cele mai chic terase si restaurante, Riva degli Schiavoni iti permite sa admiri inceputul Canal Grande, insula Lido aflata in departare, verzile parcuri ale Bienalei sau impozantele Santa Maria della Salute si San Giorgio Maggiore in timp ce savurezi un platou de scoici, de langustine sau sepii la gratar, toate specialitati de baza in meniul unui restaurant venetian.
De aici cea mai inspirata destinatie ar fi podul Rialto, dar cu o oprire: “peste drum” de Piazza San Marco poti intra in Santa Maria della Salute sau, daca bisericile, oricat de frumoase, nu se afla pe lista de atractii de bifat, neaparat muzeul de arta moderna Peggy Guggenheim. Aici, printre inestimabili Picasso, Magritte si Kandinsky se afla gratioasa sculptura a lui Constantin Brancusi, Maiastra.
Ajunsi iarasi pe Riva degli Schiavoni, este momentul pentru a incepe o calatorie de-a lungul Canal Grande. Cu vaporetto nr. 1, cea mai lenta dintre liniile care deservesc insulele lagunei, ai ragazul sa admiri frumoasele palazzi care strajuiesc Canal Grande si sa arunci in acelasi timp un ochi in necesarul ghid, care-ti dezvaluie infricosatoare amanunte din zbuciumata istorie a fiecaruia dintre ele. Se evidentiaza incarcata Ca’ Dario, apartinand uneia dintre cele mai vechi familii ale orasului, marcata de un lung sir de crime, sinucideri si scandaluri. Cel mai recent s-a petrecut surprinzator de curand: Raul Giardini, un important industrias italian, s-a sinucis aici in 1992.
Detaliile scabroase sau scandaloase din istoria Venetiei abunda. Fiecare dintre fatadele luxuriante ascunde propriile secrete, dintre care multe nu vor iesi probabil niciodata la iveala. Motivul este zbuciumata istorie a Venetiei, un oras care putea foarte usor sa nu existe sau sa dispara in negurile timpurilor. Dar ambitia nemasurata a locuitorilor, invingatori ai naturii si-ai Adriaticii, careia i-au furat metru dupa metru de uscat, si-a pus amprenta si asupra atmosferei din Venetia, de o vitalitate pur si simplu coplesitoare. Dupa cateva zile petrecute aici, ramai cu o certitudine: nivelul oceanelor poate creste oricat, Venetia va dainui fara nicio problema.

Cultură /Turism