Fotografie intr-un cort alb

Pe la mijlocul anilor ”90, fotograful Antoine Schneck venea in Romania cu gandul de a fotografia casele din Bucuresti. Incursiunea sa s-a transformat intr-o adevarata aventura, care a durat vreme de patru ani, in care si-a recuperat originile. Bine cunoscut publicului francez pentru fotografiile publicate in reviste precum Point de Vue sau Maison Madame Figaro sau ilustratii ale unor albume cu teme gastronomice, Antoine vorbeste despre fotografie ca arta majora, dar si despre intalnirea sa cu Romania.

In atelierul situat in inima Parisului, fotograful si-a instalat un cort alb, in interiorul caruia vin sa pozeze femei, barbati, copii, personaje pe care le cauta sau care il cauta.

Dupa ani de munca, timp in care si-a exersat ochiul in spatele camerei de filmat si ulterior al aparatului de fotografiat, Antoine s-a oprit asupra portretului.

Pe un fond negru, personajele sale te privesc direct, fara ocolisuri, dar intr-un mod firesc, care nu are nimic in comun cu poza la fotograf. Oameni pe langa care treci in graba si pe care ochiul nu are timp sa-i perceapa, devin astfel interesanti, obiecte de arta.

Printr-o gaura facuta in cortul alb, subiectul fotografiei nu vede decat obiectivul camerei foto, astfel incat dupa cateva momente de stanjeneala, incepe sa se simta sigur, intr-un spatiu care ii apartine.

“Nu este o fotografie ”furata”,” explica Antoine. “Dupa mai multi ani am invatat ca trebuie sa ma apropii de subiect, nu trebuie sa ma ascund”, adauga el.

Din portretele de pe peretii atelierului, doua atrag atentia: o femeie si un barbat, ambii cu fata patata parca de sange. Femeia este de o frumusete tulburatoare, iar “pata de vin”, cum o numeste fotograful, nu-i altereaza cu nimic frumusetea. Daca la o prima privire pata pare ca te agreseaza, distragandu-ti atentia de la armonia chipului, dupa ce o privesti o data, de doua ori, incepi sa n-o mai observi. Aceste portrete te obliga la privit, aratandu-ti realitatea poate brutal si descoperindu-le personajelor fata pe care nici macar oglinda de acasa nu are curajul sa le-o arate.

“Fotografia este o urma si este o urma lasata de o intalnire. Aceasta intalnire se face prin fotografie, iar eu tocmai de aceea sunt fotograf, pentru ca vreau sa cunosc oameni”, marturiseste Antoine. Aceasta serie de portrete arata nu ideea fotografului despre cel fotografiat, ci dimpotriva, arata persoana asa cum este ea. In general, dupa o sedinta foto care dureaza 20-30 de minute, subiectul are libertatea de a-si alege fotografia astfel incat sa semene cat mai mult cu ideea lui despre sine: chiar si atunci, supriza de a se vedea in felul acela este mare.

“Pentru cel fotografiat, aceasta este o ocazie de a-si descoperi propriul chip”, spune fotograful. Un astfel de portret costa cateva mii de euro pentru cei care doresc sa-l comande (www.schneck.fr).

Desi pare simplu, a ajuns la aceasta tehnica dupa ani de studiu in care a invatat inclusiv dans, pentru a invata miscarea in spatiu.

Experienta pe care a avut-o in Romania a contribuit si ea destul de mult la intelegerea spatiului. Venise sa fotografieze case din Bucuresti, dar pentru ca multe dintre ele erau destul de prost intretinute, cineva i-a sugerat sa fotografieze interioare de case. Asa a plecat la drum, in afara Bucurestiului, sa pozeze locuintele tiganilor. A descoperit o lume fascinanta, plina de culoare, adapostita intre ziduri grele de marmura sau pur si simplu la vedere. Tot haladuind astfel, a ajuns in zona Bistritei, de unde stia ca se tragea bunica sa de origine evreiasca.

“Ca si tiganii, evreii au fost nevoiti sa plece, asa incat am descoperit o legatura comuna. Am fost invitat in casele lor, am dormit in patul regelui Cioaba dupa moartea acestuia si am fost fascinat de aceasta lume”, spune el.

“Relatia cu ei m-a invatat despre distanta in fotografie”, adauga Antoine, amintindu-si de ocaziile cand era sa-si piarda pur si simplu viata cand cate un tigan suparat ca-i fotografiaza nevasta scotea cutitul amenintator. Atunci a invatat ca trebuie sa se apropie foarte mult de subiect pentru ca la o distanta mica cel care il amenintase era descumpanit. Fotografiile din acest periplu au fost publicate in albumul “Tsiganes en Roumanie”, la editura Rouergue.

“Fotografia este pe punctul de a deveni arta majora, a devenit unul dintre vectorii societatii”, mai spune fotograful, adaugand ca fotografia digitala, astazi la indemana tuturor, nu stirbeste cu nimic din prestigiul artei. “Dimpotriva, chiar daca din ce in ce mai multi oameni fac poze, ele nu sunt de calitate. “Fotografia de calitate trebuie platita”. In Franta, un fotograf bun poate castiga si 20.000 de euro pe zi, cum este cazul fotografilor de moda.

Cultură