Auto /Despre lume si viata
Femeia invizibila
La un an si ceva dupa ce am trambitat sus si tare, in stanga si in dreapta ca, in pofida profetiilor sumbre ale propriei mame, eu nu voi trece prin criza de 30 de ani, iata ca s-a intamplat. Desi, ca sa fiu sincera, e mai degraba criza de 31 de ani, avand in vedere ca nu mai am mult si nici macar n-o sa ma mai identific cu biata eroina balzaciana
La un an si ceva dupa ce am trambitat sus si tare, in stanga si in dreapta ca, in pofida profetiilor sumbre ale propriei mame, eu nu voi trece prin criza de 30 de ani, iata ca s-a intamplat.
Desi, ca sa fiu sincera, e mai degraba criza de 31 de ani, avand in vedere ca nu mai am mult si nici macar n-o sa ma mai identific cu biata eroina balzaciana. Tragedia a fost declansata de un articol dintr-o prestigioasa publicatie occidentala, in care se analiza concluzia unui studiu foarte serios, potrivit caruia, de la o anumita varsta (nu foarte indepartata de a mea), femeile devin pur si simplu invizibile.
Ca sa nu dau apa la moara colegului amabil care mi-a exploatat fara mila teama de Psycho si de vampiri, nu o sa insist asupra faptului ca un alt personaj care mi-a provocat cosmaruri a fost Omul Invizibil. Voi spune deci ca, numai la gandul ca nu mai am mult si ma topesc in atmosfera, mi s-a facut oarecum rau.
Dupa cateva zile mi-am mai revenit din soc si, tocmai cand ma simteam mai bine, a venit lovitura de gratie, tocmai de unde ma asteptam mai putin. De fapt au fost doua: soferul maniac s-a uitat absent PRIN mine de vreo doua ori in timp ce-i spuneam ceva si asta in conditiile in care NU se juca la calculator si nici NU se uita la vreun documentar despre spatiu/poduri/masini sport/motoare/razboi.
In al doilea rand, o alta persoana pe care o vom numi Stenahorel (din motive de temperament) si care de obicei se enerveaza doar cand cineva respira mai zgomotos in preajma lui, se uita in gol in vreme ce eu ma tot agitam sa-i atrag atentia cu ultima barfa.
Nici macar nu m-a amenintat cu tot felul de violente, cum facea in vremurile bune. Asa ca adevarul crud m-a izbit din plin: devin invizibila. Desi adesea ma surprind gandind ca un prescolar, se pare totusi ca ma indrept vertiginos spre criza varstei mijlocii.
In disperare de cauza, m-am repezit pe internet unde toata lumea proclama ca “30 is the new 15” sau, mai nou, chiar ca “60 is the new 20” (ceea ce inseamna probabil ca la 20 de ani nici nu existi inca), dar nici macar aceste mantre optimiste (si complet nerealiste) nu m-au mai inveselit.
Prin urmare, m-am gandit: oare dintotdeauna s-a intamplat asa? Au suferit femeile mereu de criza de 30 de ani?
Cum, totusi, in Evul Mediu, sa ajungi la 30 de ani era o performanta avand in vedere durata minuscula de viata, m-am gandit ca, cel mai probabil, femeile din vremea aceea dadeau o petrecere daca reuseau sa traiasca trei decade.
Nici vorba de drame existentiale, Botox, liposuctie, aventuri cu tinerei sau impresia (complet falsa, evident) ca daca porti tocuri cui, o tona de ruj si trei de fard o sa arati din nou ca la 18 ani. Cred ca pe vremea aceea femeile erau mult mai intelepte si mai putin roase de nesiguranta.
Am incercat si eu sa ma inteleptesc si sa ma gandesc ca fugit inexorabile tempus aduce totusi experienta si maturizare. Dar n-a functionat. Asa ca ma voi indrepta spre alte leacuri. Cum nu am intentia sa ma apuc de antidepresive, bautura, tigari sau droguri, probabil ca ma voi lupta cu depresia imbatranirii in cel mai vechi (cred) si cel mai eficace mod cu putinta: cumparaturile. In cantitatea potrivita, sigur o sa-i atraga atentia soferului maniac.
Auto /Despre lume si viata
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
