Femeia care stia prea multe

Scara noastra are patru caini de paza: trei de rasa nedefinita, care alearga tot ce misca in zona dupa o anumita ora, si unul dintr-o rasa foarte raspandita in Bucuresti: “pensionara batrana, care, in loc sa-si creasca nepotii, sa mearga la bai sau sa reciteasca Pe aripile vantului, isi face veacul pe banca din fata scarii in scopul de a spiona cat mai multe fiinte umane si nu numai”.

Cred ca doamna respectiva nu doarme niciodata, pentru ca, indiferent la ce ora plec sau ajung acasa, figura suspicioasa si ochii sfredelitori se itesc din cele mai neasteptate locuri: dupa perdeaua din baie, bucatarie, sufragerie, de dupa vreo masina din parcare, dintr-un hol intunecat etc. De altfel, sunt sigura ca isi spala aproape in fiecare zi toate geamurile cu care e dotat apartamentul tocmai pentru a nu pierde nimic din lucrurile fascinante care se petrec in fata scarii: copii care se joaca, lumea care vine acasa de la serviciu sau de la piata sau cate un biet cuplu de indragostiti care indrazneste sa se aseze pe banca din fata scarii.

Trebuie neaparat mentionat ca apartamentul este la parter – orice exemplar al rasei pomenite mai sus nu e demn de numele sau daca face cumva greseala imensa de a-si alege un culcus la vreun etaj superior, de unde sa nu poata monitoriza orice miscare.

O alta trasatura a rasei este faptul ca e ferm convinsa ca scara respectiva de bloc este proprietatea sa. Prin urmare, orice copil care se aventureaza pe acest taram va trebui sa se lupte cu zmeoaica cea hapsana. Printre enunturile sale preferate se numara: “Ce cauti aici la scara? Du-te la tine acasa!”, “Sa nu te prind ca te joci cu mingea pe aici ca iti sparg capul” si “Cine e barbatul cu care a venit mama ta acasa, puisor?”.

Acest redutabil dulau domneste cu o mana de fier asupra unor fiinte amatoare in domeniu, care aspira si ele la pozitia suprema, dar sufera de cateva defecte majore si impardonabile: locuiesc la etaje superioare, iubesc/tolereaza copiii si cainii, nu sunt prezente la post zi si noapte deoarece indraznesc sa mai gateasca si sa mai si doarma din cand in cand.

Cu toate acestea, este mereu o incantare sa le vezi pe toate in actiune: din balconul meu se poate vedea foarte bine banca de la scara, unde se aduna, ca ciorile in copac, marile maestre ale barfei. Cu capetele foarte apropiate, dezbat probleme importante, cum ar fi Popeasca de la 5 care poarta fuste cam scurte (“Stricatica, maica!”, vine imediat verdictul) sau faptul ca fiinta suprema de la parter era sa ia bataie de la un vecin indignat ca a incercat sa-i otraveasca putin cainele. In acel moment, trece Popeasca de la 4, care, intr-un suprem gest de sfidare, nu numai ca poarta o fusta scurta, dar mai are si o bluza transparenta. Capetele se opresc din susotit, se intorc la unison dupa Popeasca, gaturile se intind, bine unse cu alifie de reumatism, iar cand purtatoarea de fusta scurta intra in sfarsit in bloc, toate capetele zvacnesc la loc in pozitia “buchet conspirativ” si o toaca marunt, fara mila. Dupa care revin la lucruri mai importante, precum nesimtitii aia de la 4 care nu le dau buna-ziua.

Gastronomie