Fast but not fast food

E la moda ca oamenii sa spuna ca nu mai au timp de nimic, ca muncesc 12 ore pe zi si ca weekendul s-a redus la o singura zi. Iar a manca la fast food da bine in toata aceasta vaicareala. Fast foodurile par sa se planga la randul lor ca nu au timp si au ajuns, pe nesimtite, sa treaca total la ingrediente supertipizate si superprocesate. Astfel incat, uneori, cu tava in fata, este greu sa deosebesti care este ambalajul si care mancarea. Inghiti si te consolezi cu gandul ca atatia si atatia cosmonauti au mancat zile si saptamani spaghetti din tub.

Si totusi, se poate si altfel. Adica, sa-ti fie respectat timpul, dar sa nu fii silit sa te convingi la fiecare dumicat ca nu mananci o chestie organica, cu catene din petrol, pe care o manuiesti cu furculite din plastic reciclat.

Alternativa, un model pe care am putea sa-l numim “fast but not fast food”, iti da incredere ca Europa isi face periodic vaccinul impotriva exceselor culturii consumiste de stil american.

De pilda, la Viena, in Prater, in apropierea unor kilometri de monstri hollywoodieni din plastic gasesti restaurantul Schweizerhaus. Ati putea spune ca sa mai vorbesti de Viena, oras supervizitat, aflat la o ora distanta de Otopeni, este superfluu. Poate ca asa este. Numai ca minunea de restaurant la care ne referim nu prea e prezent prin ghiduri si sta oarecum pitit in venerabilul parc.

Schweizerhaus este o emblema de intelepciune pentru ca, desi este vechi de aproape 250 de ani (a fost fondat pe la 1760), a stiut sa se adapteze perfect vremurilor. A servit mai intai ca han pentru imparatii locului plecati la vanatoare. Seful haitasilor era elvetian si de aici numele. Pe la 1814 a capatat emblema “La imparatul Rusiei”, in acord cu aliantele europene de atunci. Valurile istoriei au trecut si, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, s-a statornicit actuala marca Schweizerhaus. Sansa restaurantului s-a numit Karl Kolaric care a inteles ce poate sa devina aceasta Casa Elvetiana. A cumparat-o, a descoperit in Boemia, prin 1929, Budweiser Budvar care a devenit berea casei si a deschis bucataria astfel incat clientii sa poata vedea cum prepara carnatii.

Schweizerhaus a fost complet distrusa in ultimele zile ale celui de-al doilea razboi mondial.

Karl Kolaric a luat totul de la inceput, a reconstruit restaurantul si a murit fericit la 93 de ani, cu halba in mana, supraveghind bucataria.

Iar acum, daca ar urmari din raiul berarilor cum merge treaba, ar avea toate motivele sa se declare impacat.

Schweizerhaus este un fast food care serveste mancare clasa business. Meniul este simplu, nu pune probleme deosebite de alegere: cateva supe, cateva feluri principale, cateva deserturi si atat. Preturi acceptabile. Sute de clienti. Dar lucrul cel mai important este ca berea coboara pe masa la un minut dupa ce a fost comandata, iar mancarea, in maximum trei. Acesta este secretul Schweizerhaus: fie ca e vorba de un urias Wiener Schnitzel sau de carnati Cevapcici, nu trebuie sa astepti o vesnicie. Adica sa vina mai intai painea, peste zece minute salata si cand clientul este aproape lesinat sa vina si mancarea. Aceeasi minune de rapiditate se intampla si cu specialitatea casei, Stelze, o bucata sanatoasa de pulpa de porc, crestata, tavalita prin condimente si devenita crocanta in urma unui indelungat stagiu pe gratar.

Se prea poate ca Europa sa piarda competitia economica cu America. Dar in mod sigur va va castiga la capitolul intelepciune. Desi si ea se grabeste, a inventat totusi fast fooduri cu bucatarie de la trei stele in sus.

victor@zf.ro

Gastronomie