Fara poze si fara avioane, va rog!

Au scris despre adolescenta, un parfumeur si un copil vrajitor. Sunt scriitorii-pustnici, care obliga jurnalistii sa scrie articole neactualizate despre ei, pentru ca pur si simplu nu exista date noi.
Faima nu ii impiedica sa mentina o relatie unilaterala cu restul lumii: scriitorii mizantropi sunt la curent cu tot ce se intampla, pentru ca traiesc in “chilii” moderne din care nu lipseste conexiunea la internet, dar de zeci de ani pastreaza o tacere sepulcrala despre propria viata.
Patrick Suskind, autorul elvetian de origine germana al romanului “Parfumul”, a studiat istoria medievala si literatura si a lucrat o vreme ca scenarist pentru televiziune. In 1985 a scris povestea unui om “fara miros”, dar cu un deosebit simt olfactiv, care ajunge sa ucida pentru a obtine aroma absoluta. Romanul a fost bestseller, iar in 2006, dupa numeroase incercari, a devenit film, si inca cel mai scump film facut vreodata in Germania. Succesul neasteptat (era primul sau roman) se pare ca l-a determinat pe Suskind sa se izoleze in locuinta sa din Munchen inca din anii ’80. A continuat sa scrie (un alt roman si o carte de eseuri), dar nu si-a mai putut egala propriul succes.
In schimb, J.D. Salinger (“De veghe in lanul de secara”, 1951) nu a mai publicat nimic din 1965, cand i-a aparut o poveste in New Yorker. Dar semne de mizantropie dadea dinainte: in 1961, Newsweek a trebuit sa ilustreze un articol despre el cu fotografia cutiei sale postale. Nimic nu l-a impiedicat insa ca in anii ’80 sa il dea in judecata pe Ian Hamilton, care scrisese o carte chiar despre faptul ca e foarte greu sa scrii despre Salinger…
Tacerea sa e serioasa, asa ca nici macar motivele ei nu sunt clare. Nu putem decat sa banuim ca Salinger e cu adevarat Holden, personajul sau, care se apara cu inversunare de falsitate (si “phonies”). Asa cum spunea intr-un interviu din 1974, pentru el a publica e o invazie a intimitatii: “Eu scriu doar pentru mine insumi”.
Un alt reprezentant de seama al “mogulilor scriitori” care prefera sa stea deoparte e J.K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter. Cu o avere estimata la 650 milioane de lire sterline, “doamna de fier” a literaturii moderne pentru copii traieste intr-un conac cu ziduri groase de piatra din Edinburgh. Unul dintre motive ar fi acela ca acum cativa ani a fost urmarita de o admiratoare putin cam prea insistenta. Totusi, autoarea comunica cu lumea exterioara, aranjand conferinte de presa in cerc restrans sau postand diverse mesaje pe site-ul sau (unde vorbea chiar si despre vedetele care incurajeaza comertul cu genti foarte mari si caini foarte mici ).
Harper Lee, autoarea romanului “Sa ucizi o pasare cantatoare” (1960) a intrecut-o insa. Cartea sa se vinde si astazi in milioane de exemplare, dar ea nu a mai dat niciun interviu de 40 de ani. In schimb anul trecut a scris o scrisoare revistei O, editata de Oprah Winfrey, facand apologia lecturii. Lee a fost apropiata de Truman Capote si probabil ca a inteles ca viata acestuia (traita intens si in lumina reflectoarelor) a fost un exemplu de “asa nu”.
Cat despre Thomas Harris, cel care a scris “Tacerea mieilor”, “tatal” personajului Hannibal Lecter, lumea ar putea spune ca optiunea sa e in logica firii… Dar tocmai acest fel de gandire l-a facut pe scriitor sa se retraga din viata publica. Satul sa tot explice ca nu e canibal, Harris a refuzat de la inceputul anilor ’80 sa mai dea autografe sau interviuri si acum traieste in Florida sub “masca” unui batranel cu ochelari.
Ca intotdeauna exista si un contraexemplu: Salman Rushdie are toate motivele sa se ascunda (e amenintat cu moartea din cauza “Versetelor Satanice” si in fiecare an primeste o felicitare de Valentine’s Day in care i se spune ca Iranul nu uita). Cu toate acestea, s-a insurat cu o actrita, da interviuri si nu ascunde ca in prezent e “writer in residence” la Emory University (Atlanta, Georgia, SUA)…

Stil de viață /TENDINTE