Auto /STIL
Extravaganta business si garderoba limitata
Steve Ballmer este un personaj controversat. CEO-ul Microsoft isi iubeste meseria si, mai mult decat atat, iubeste sa arate acest lucru. Nu ii este teama de ridicol sau de extravaganta extremelor. Motiv pentru care averea sa aduna acum 14 miliarde de dolari, conform publicatiei Forbes
Steve Ballmer este un personaj controversat. CEO-ul Microsoft isi iubeste meseria si, mai mult decat atat, iubeste sa arate acest lucru. Nu ii este teama de ridicol sau de extravaganta extremelor. Motiv pentru care averea sa aduna acum 14 miliarde de dolari, conform publicatiei Forbes.
Steven Anthony Ballmer s-a nascut pe 24 martie 1956 in Detroit, Michigan. Tatal sau, un angajat al companiei Ford Motor, era un imigrant elvetian ajuns cetatean american prin casatorie. Ballmer a crescut in Farmington Hills, o asezare in apropiere de Detroit. Mai tarziu avea sa studieze la Harvard si sa obtina o diploma in marketing.
Steve Ballmer nu respecta deloc definitia unui businessman clasic, serios si direct. Atitudinea sa “ocolitoare” atunci cand trateaza afaceri i-a adus numele de “The Embalmer” (“Aburitorul”). Are si faima de clovn – la cea de-a 25-a aniversare Microsoft, Ballmer a fost cel care a iesit din tortul imens special pregatit pentru eveniment. Oricine a vazut videoclipul “Monkeyboy” stie ca Ballmer este un sef jovial, amuzant, dinamic si foarte pasional. “Monkeyboy” este atat de faimos incat are pagina sa proprie pe site-ul enciclopedic Wikipedia.org. Videoclipul il surprinde pe CEO dansand pe melodia “Get on your feet” a Gloriei Estefan si imitand o maimuta pe scena, la o conventie a angajatilor Microsoft. Tendinta lui Ballmer de a vorbi intotdeauna tare si foarte entuziasmat nu mai este o surpriza. Un incident faimos este acela in care, dupa ce a strigat “Windows, Windows, Windows” la o conferinta in Japonia, a avut nevoie de operatie la corzile vocale.
In acelasi timp insa, mai mult de 20 de ani magnatul a fost un fel de “guru din umbra” al companiei, ocupandu-se de aspectele financiare si de deciziile definitorii, in vreme ce Bill Gates avea grija de departamentele de productie si imagine. Prietenia dintre cei doi este stransa. Se spune chiar ca, daca nu era Steve Ballmer, Bill Gates nu ar fi avut viata sociala pentru ca Ballmer este cel care il “taraste” pe miliardar la petrecerile corporatiste. “Se completeaza reciproc. Gates este tocilarul dependent de computer, iar Ballmer extrovertitul popular” (Newsweek). Relatia lor, pe care amandoi o descriu ca fiind foarte asemanatoare unui mariaj, a fost deseori laudata in presa pana la punctul in care, in 2000, Gates avea sa-i incredinteze postul de CEO Microsoft celui mai bun prieten al sau. Multi au fost cei care au crezut ca Ballmer are o personalitate prea puternica pentru a se subordona unui sef, fie acesta si cel mai bun prieten al sau. Dar Ballmer nu a incalcat granitele, iar acum se numara printre putinii miliardari care au strans o avere atat de impresionanta lucrand pentru altcineva.
Se spune ca energia sa este cea care duce Microsoft mai departe, dar si cea care il face irezistibil in ochii doamnelor. Una dintre acestea a fost la un moment dat Connie Snyder, care a lucrat in echipa de PR a companiei Microsoft in anii ’80. Ballmer si Snyder sunt acum casatoriti de 17 ani si au doi copii impreuna.
In afara de temperamentul vulcanic si de modul neconventional in care reactioneaza la serviciu, Ballmer este o persoana destul de obisnuita. Este departe de a fi vreun “star de cinema” (vezi Monkeyboy), un erou sportiv sau vreun cantaret de balade. Imaginea sa se rezuma la cea a unui om de afaceri indraznet si sigur pe sine. Pentru unii oameni, vestimentatia high-end este foarte importanta si, de cele mai multe ori, vorbeste despre personalitatea lor. Din pacate, nu acesta este si cazul lui Steve Ballmer.
“Da, e drept ca poarta costume de calitate la intalnirile business, dar cand merge la conferinte de presa pentru lansarea unui produs nou, de exemplu, se imbraca informal. Angajarea unui consultant fashion ar fi o idee foarte buna in ceea ce il priveste” (AskMen.com). Cat despre masini, Ballmer este “tipul Ford”. Tatal sau a lucrat la Ford timp de 30 de ani si, daca Ford este suficient de bun pentru tatal sau, atunci este grozav si pentru miliardar, chiar daca unii critici spun ca un Lincoln Continental ar fi fost mai mult decat potrivit pentru un om care numara in cont 14 miliarde de dolari.
Auto /STIL
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția