Executivii și prietenii lor cei mai buni: Horațiu Vasilescu, CEO-ul lanțului de bijuterii Teilor, a crescut înconjurat de cai și acum vrea să lase moștenire fiului său atât dragostea pentru aceste animale, cât și pe Tolea și Zotic, cei doi armăsari ai familiei

Brâncuși a avut-o pe Polaire. Poate nu mulți o știu, dar cățelul din rasa Samoyed era o figură iconică în Parisul anilor ’20. Ba mai mult, Polaire nu doar i-a ținut companie marelui artist prin cafenelele și restaurantele din orașul iubirii pe care cei doi le frecventau, dar i-a fost, dincolo de prietenă, și muză, sursă de inspirație pentru lucrările care astăzi au rămas mărturie peste timp și dovadă a măiestriei lui Brâncuși.

Fostul premier Winston Churchill, cunoscut ca un iubitor de animale, i-a avut alături de-a lungul vieții pe bulldogul Dodo – poate cel mai cunoscut pet al omului politic, pe poodle-ul Rufus, dar și pe pisicile Nelson și Jock.

Și Regina Angliei are o mini „armată“ de căței din rasa corgi, cunoscuți pentru caracterul energic și pentru picioarele lor scurte. Cu siguranță o parte din energia Reginei Elisabeta a II-a, ajunsă la vârsta de 94 de ani, provine și de la cei 30 de căței corgi.

Printre animalele de companie mai recent ajunse în atenția publicului se numără Bo, cățelul familiei Obama, care a fost adoptat și a devenit astfel „The First Dog“ (Primul Câine – trad.), nume adaptat după cel al Primei Doamne. În 2013, sora lui Bo, Sunny, s-a alăturat familiei și a devenit cel de-al 44-lea cățel prezidențial.

Actualul președinte al SUA, Donald Trump, este de altfel primul șef de la Casa Albă care să nu aibă un animal de companie după James K. Polk, al cărui mandat s-a încheiat în 1849. Coincidență? Nu cred.

Nici pe la Cotroceni nu s-au perindat prea multe animale de companie, dar presa locală scrie că acasă, la Sibiu, președintele Klaus Iohannis are șase pisici. Mare iubitor de feline este și Anthony Hopkins care în timpul izolării la domiciliu cântă la pian pentru pisoiul său Niblo.

Un animal de companie, în acest vremuri neobișnuite, face ca timpul să treacă cu siguranță mai repede. El este o sursă neobosită de energie și o companie permanentă, dar și un motiv de ieșit din casă, pentru cei care au căței.

Regula nu prea se aplică pentru găina de companie a Iuliei Albu sau pentru ratonul Adelinei Pestrițu (la care între timp a renunțat). Nici pentru pisici de altfel. Iar pentru cei care nu au timp, spațiu sau care au alergii și atunci nu au cum să adopte sau să cumpere un animal de companie, există și varianta actorului Vlad Logigan. El a inventat un pește împăiat. Orice companie e mai bună decât nicio companie.

Pisica mea Fălci e de acord cu asta! Nu de alta, dar în această perioadă de carantină Fălci (nume inspirat de trupeșismul pisicii) mi-a fost alături și a fost colegul meu de birou din stânga, înlocuind-o pe Alina, așa că el a corectat primul aceste texte.

Partenerul nostru în această incursiune în lumea celor mai buni prieteni ai oamenilor de afaceri și executivilor a fost Lidl România, care are în portofoliu hrană pentru pisici sub brandul Coshida și mâncarea pentru căței Orlando, precum și o serie de produse adiacente. Oficialii Lidl sumarizează la fix relația dintre oameni și animale de companie: „Animalul tău te vede cum nu te vede nimeni. Dar, dacă ar putea vorbi, ți-ar spune că te iubește fix așa cum ești. Perfect de imperfect.“

Din tată-n fiu

Dragostea pentru cai o are încă din fragedă copilărie, de când își petrecea timpul la bunicii din Domnești, județul Argeș. Timpul a trecut, viața l-a adus în oraș și a avut grijă să îi ocupe o bună parte din timp cu jobul, însă ce nu a reușit nimeni și nimic să facă a fost să îl țină departe de aceste animale măiestuoase pe care Horațiu Vasilescu, director executiv al lanțului de bijuterii Teilor, le descrie ca fiind sufletele care îi dau cea mai mare doză de relaxare și care se bucură necondiționat de prezența sa.

„Este demonstrat științific faptul că timpul petrecut cu caii este generator de neurotransmițători (endorfină, serotonină etc.) responsabili cu senzația de fericire“, povestește Horațiu.

El își amintește că a petrecut foarte mult timp la țară, la Domnești, în nordul județului Argeș, iar acolo bunica sa și fratele ei, Tete, l-au crescut „printre picioarele“ cailor Gelu și Vifor, cai pe care îi încăleca cu fiecare ocazie.

Atunci când ei nu erau disponibili, pleca cu prietenii pe deal, acolo unde erau lăsați caii liberi și doar cu o sfoară în mână, se întreceau în a reuși să îi prindă și să îi călărească pe cei mai frumoși și mai nărăvași dintre ei.

„Tot în acea perioadă, îmi amintesc că în fiecare seară când mergeam la culcare și bunica îmi spunea să fac rugăciunea, întotdeauna încheiam așa: «Doamne, fă ca atunci când o să fiu mare să am propriul meu cal cu șa de piele pe care să îl pot călări oricând vreau eu!».“

Astfel, atunci când s-a făcut mare și după ce a analizat pe deplin și a realizat că are întreaga infrastructură necesară, i-a adus în familie pe cei doi cai ai săi – Tolea și Zotic. De aici și până la momentul în care a ajuns să aibă 12 șei, o trăsură, o sanie și o remorcă pentru cai nu a fost decât un singur pas! „Primul cal pe care l-am adus în familie este Tolea, un mascul din rasa Lipițan, linia Tulipan, culoarea murg, acum în vârstă de 11 ani.“ În 2016 Horațiu deja făcea unele escapade călare, cu un grup de prieteni, și și-a dat seama că este important să aibă un partener de cursă lungă de fiecare dată.

„Pe Tolea l-am luat dintr-o herghelie de la Plaiul Foii, de la munte, de lângă Zărnești.“ A fost dragoste la prima vedere fiindcă atunci când l-a văzut, a și pregătit transportul ca să îl aducă acasă.

„Zotic este cel de-al doilea căluț venit în familie, în martie 2018. El este un armăsar negru din rasa Friesian, fiul celebrului armăsar Tonjes 459 și nepotul lui Anton 343. Este un exemplar de excepție pe care l-am luat de la vârsta de trei ani și pe care l-am învățat personal la călărie și la trăsură/atelaj.“

Acum Zotic are cinci ani și se pregătește să fie companionul fiului lui Horațiu. Caii din această rasă au un caracter foarte docil spre deosebire de lipițani, povestește el, și de aceea vrea să îl educe astfel încât să poată fi călărit și de călăreți mai puțin experimentați.

„Pe Zotic l-am vizitat multă vreme până am reușit să-l fac să fie al meu. Doctorul Dragoș Petrache, cel mai bun doctor de ecvine din România, este cel în al cărui grajd a fost fătat Zotic și practic a trebuit să «trec» examenul pentru a mă califica să îl am pe «transferat» în proprietatea mea.“

Pe Zotic și pe Tolea, Horațiu îi vizitează în medie o dată pe săptămână și se uită la ei pe camerele video în fiecare zi. Cazarea de iarnă, cei doi o au la Domnești, însă pe perioada verii îi ține la Nucșoara, tot în județul Argeș.

„Dacă timpul mi-ar permite și nu aș avea și alte responsabilități, cred că aș fi în stare să dorm cu ei. Fiecare dată când îi văd e o bună ocazie să le duc morcovi și să îi perii, să le fac o inspecție pentru a vedea dacă sunt bine.“

Pe perioada verii, când ziua este mai lungă, Horațiu obișnuiește să iasă chiar și seara după serviciu la o tură în compania celor doi. Ferma unde îi ține acum și unde a început deja să construiască o casă de oaspeți este la aproximativ o oră de mers cu mașina și e deci relativ accesibil.

„De obicei ies călăre sau cu trăsura la sfârșit de săptămână și în fiecare vară îmi propun să fac o tură de câteva zile prin munții Argeșului. Cel mai probabil, atunci când va fi gata casa de oaspeți, Tolea și Zotic vor avea domiciliu permanent la Nucșoara unde aș vrea să le mai aduc încă alți câțiva companioni.“

În acest an, dacă situația o va permite, Horațiu și-a propus să traverseze munții călare, de la Nucșoara, pe lângă vârful Moldoveanu prin trecătoarea de la Bandea, până la Sâmbăta în județul Brașov. De altfel, în această perioadă marcată de pandemia de Covid-19 Tolea și Zotic au fost argumentul pentru care directorul executiv al Teilor a putut să se deplaseze și să iasă în natură.

„Dacă de obicei ieșeam călare în grup mare, cu echipa de la Domnești – în 2018 am fost 20 de călăreți și am făcut un traseu de cinci zile prin munții de la Nucșoara, dormind la stână sau la foc de tabără -, în această perioadă am ieșit singur prin pădurea lipită de ferma unde îi țin.“

Uitându-se în urmă la anii pe care i-a petrecut alături de cei doi cai, Horațiu spune că a adunat povești suficiente cât să scrie o carte. Fiecare ieșire este una generatoare de amintiri de toate felurile.

„Îmi vin în minte momente diferite, de la cel în care Tolea m-a lăsat pe jos în pădure fiindcă a simțit că e aproape de grajd și îl luase dorul de Zotic, până la cel în care în plin galop Tolea a călcat într-o groapă ascunsă de iarbă, moment din care am ieșit amândoi cam șifonați: el cu zgârieturi, eu cu mâna și piciorul fracturat.“

Cu toate astea, amintirea care îi este cea mai dragă este cea în care a reușit să îl convingă pe tatăl său să îl însoțească din nou la o tură călăre, după ce cu un an în urmă avusese o intervenție chirurgicală la șold și credea că nu va mai putea face nimic dintre lucrurile cu care era obișnuit anterior operației.

„Să fiu alături de tata și de căluții mei la o tură în pădure și să îl văd pe tata cât de fericit era că a putut face asta din nou, a fost de neprețuit.“

Stil de viață