Escapada din viata

Drumul acesta, mai exact drumul spre Asia si Australia, l-a ales si Alexandru Mitrofan, fost Senior Product Manager pe partea de business la Vodafone.
“M-am decis acum vreo 3-4 ani sa elimin niste frustrari din viata mea, pentru ca viitorul sa mi se infatiseze mai clar, fara sa fie bantuit de gandul: oare daca faceam asta ce s-ar fi intamplat? Bun, am facut-o … acum ce? Si printre aceste dorinte pe care am vrut sa mi le indeplinesc, erau calatoriile si sa-mi iau o masina cabrio de exemplu (pe care mi-am cumparat acum cand m-am intors, probabil ca o sa o vand in cateva luni). In plus, reusisem sa-mi demonstrez ca pot ajunge intr-un post bun de conducere si ca pot sa-mi asum si costurile aferente, dar am decis sa ma opresc un pic in drum ‘and smell the flowers’ cum se mai spune.”
Propus si facut. Banii nu au fost o problema, pentru ca fostul manager “economisise” un buget de cateva sute de mii de euro dintr-o investitie initiala de 20 de mii de euro intr-o afacere imobiliara pornita in urma cu 7 ani, cand piata tocmai se consolida pe acest domeniu. Initial, Mitrofan a vrut sa plece in satele din America de Sud, dar o experienta anterioara in Brazilia l-a convins sa aleaga, pentru primele trei luni de an sabatic, tari ceva mai sigure.
Prin urmare, a lasat totul in ordine la birou, pentru ca succesorul lui la Vodafone sa nu aiba probeme cu preluarea activitatii, si-a stabilit un circuit cu Google Earth in fata (Kuala Lumpur-Hong Kong- Sidney- Bangkok), a verificat clima in locurile respective si si-a pregatit un rucsac cu strictul necesar. Ajuns in aeroport, si-a lasat geaca in masina prietenului care-l condusese si in tricou si pantaloni scurti (la sfarsitul lui septembrie) a plecat spre tari exotice.
Prima oprire a fost in Kuala Lumpur, Malaiezia.
“In Malaiezia ma asteptam sa gasesc un fel de Pakistan, lumea a treia, dar tara m-a surprins chiar din aeroportul ultrafunctional, imens, acoperit de cupole de sticla si vegetatie peste tot. M-am urcat in tren spre centru si am simtit un iz de ananas (care venea de la un air freshener de altfel), iar pe geam vedeam plantatii de palmieri si, in pofida pragmatismului care ma caracterizeaza, am intrat putin in atmosfera solara.
Am ajuns in centru la turnurile Petronas, cele mai inalte din lume, si mi-am propus sa plec de acolo pentru a gasi un hotel decent care sa se incadreze in bugetul de 3.000 de euro pe luna pe care mi-l propusesem. Dupa ce am ramas o vreme cu gura cascata la maretia constructiei si a parcului amenajat langa turnurile gemene, am intrat intr-un hotel de patru stele ca sa vad din curiozitate cat costa o camera si cat de departe de centru trebuie sa ajung ca sa gasesc ceva mai ieftin. O camera intr-un hotel din centru, la hotel de patru stele adevarate era 40 de euro, nu m-am mai obosit sa caut si am ramas acolo.
Pe strada am ramas din nou surprins pentru ca, desi stiam ca exista clase sociale clar delimitate si saracie crunta, diferentele nu se vedeau in felul cum erau imbracati oamenii si cum se purtau. Femeile purtau toate cate o danteluta la rochii sau ceva colorat si toata lumea era imbracata decent si sarmant (hainele si textilele sunt oricum foarte ieftine, trei costume costa in jur de 150 de dolari).
Am stat initial cinci zile in Kuala Lumpur, perioada in care am mers si cate 30 de km pe zi in incercarea de a vedea cat mai multe. Am ajuns la un moment dat in inima cartierului indian care arata destul de dubios si murdar pentru un european sau american, prin urmare nu erau turisti mai deloc.
Am decis sa iau masa intr-un fel de piata si am inspectat un pic conditiile complet insalubre.
Diferite feluri de mancare erau pregatite pe plite innegrite de atata prajeala si toata lumea manca cu mana. Am ales ce mi s-a parut cel mai…curat, un fel de peste pregatit pe foi de banan puse pe una din plitele arse, cu garnitura de orez.
Apoi m-am uitat la mainile mele negre, am vazut ca n-am unde sa ma spal, mi-am asumat ca s-ar putea ca stomacul meu sa se revolte si am decis ‘when in Rome do as Romans (Malaysians) do’. Am invatat ulterior si lectia cu spalatul in nuca de cocos, daca tin neaparat. Mancarea lor e foarte condimentata, dar te poti racori dupa masa cu fructe care se gasec in mormane la tot pasul si care au un gust natural pe care nu l-am mai regasit, cel putin in Romania.
Desi localnicii te primesc printre ei cu bunavointa, nu am reusit sa socializez cu foarte multi oameni. M-am conversat totusi cu un taximetrist care m-a condus la unul dintre putinele baruri deschise (majoritatea populatiei e musulmana, prin urmare viata de noapte nu e tocmai agitata) si mi-a aratat imprejurimile, pentru o suma de nimic (in Malaiezia benzina e subventionata pana la jumatate de pret).
Din Kuala Lumpur m-am urcat in tren spre Singapore, unde m-am imprietenit cu un indian care vindea tesaturi si care mi-a aratat toate mostrele sale de textile si mi-a dat o multime de sfaturi despre Singapore, printre care si sa vizitez insula Sentosa, cel mai sudic punct al Asiei.
In Singapore, mi-a placut civilizatia pe care am descoperit-o, rata criminalitatii e aproape 0 si totul e foarte bine organizat. Poate ‘putin’ prea strict totusi, daca fumezi in parc primesti amenda de 250 de dolari, iar 30 de australieni au fost executati (intre anii 1994 si 1999 statul a avut cea mai mare rata de executii, pedepse capitale cu moartea, din lume) pentru trafic cu droguri.
N-as vrea sa gresesc aici! Nimeni nu pare totusi stresat sau constrans de regulile statale, viata de strada e fascinanta, foarte agitata si ‘around the clock’, pentru ca statul este centrul financiar al Asiei, iar la orice ora din zi si noapte, conform diferentelor de fus orar, au loc tranzactii cu marile capitale ale lumii. Am fost si in Sentosa, urmand sfatul indianului din tren, unde mi s-a parut inedit faptul ca inotai 80 de metri si dadeai peste insulite pe care puteai sa faci plaja sau sa te joci de-a Laguna Albastra si Naufragiatul. Am vizitat si faimosul lor acvariu, un playground imens pentru rechini si pesti de tot soiul.
Urmatoarea oprire a fost in Hong Kong si imediat in Shenzhen, un oras senzational care a crescut in cativa ani de la un sat de pescari pana la o metropola cu 14 milioane de locuitori.
Am mai fost aici in 2002 si atunci erau doar 4-5 milioane de locuitori, intre timp numarul s-a triplat si n-am mai putut gasi nici macar hotelul la care statusem atunci pentru ca se construise foarte mult in zona respectiva. Totul este mult mai ieftin in Shenzhen decat in Hong Kong, multi dintre omenii care muncesc acolo stau aici si fac naveta.
Spre deosebire de Singapore, aici se fumeaza pana si in magazinul Armani din mal, printre haine de mii de euro.
Chinezii fumeaza propriile branduri de tigari care sunt si mai variate, dar si mai scumpe decat marcile de tigari importate. Si un lucru e sigur, nu fumeaza la o cana de cafea, de fapt nu beau cafea in general. Am gasit cu greu un singur Starbucks, iar pentru doza zilnica de cofeina a trebuit sa strabat, timp de o saptamana 3 km in fiecare zi.
In Shenzhen poti vizita si Wonders of the World, replici kitsch ale turnului Eiffel (60 de metri inaltime) si pietii San Marco, chinezii sunt probabil adepti ai zicalei daca nu ajunge Mohamed la munte (ma rog, Buddha), vine muntele la Mohamed.
In societatea lor e destul de greu sa te integrezi, ai sanse poate doar daca bei mult si stii sa canti karaoke, eu unul am fost dat afara din cor in clasa a doua asa ca…
Am ajuns si in Macao, capitala jocurilor de noroc care detroneaza Las Vegas-ul. Paradoxal mie mi s-a parut un oras romantic, arata ca un paradis portughez cu o atmosfera latino mai degraba decat chinezeasca, in care miroase peste tot a betisoare parfumate (in fata caselor sunt puse betisoare groase cat un deget).
N-am parasit totusi Hong Kong-ul inainte de a urca pe Victoria Peak, un munte in vestul orasului si cel mai inalt punct din zona care pare rasarit precum vrejul de fasole al lui Jack si de unde ai o panorama splendida a intregii insule.
Apoi am plecat spre Australia unde incepe o poveste complet diferita…”