Escapada din viata

In numarul trecut, Alexandru Mitrofan, fost Senior Product Manager la Vodafone, actual adept al anului sabatic, a povestit despre viata oamenilor din Kuala Lumpur, restrictiile din Singapore si orasul chinezesc minune Shenzhen. Urmatoarele destinatii in care Mitrofan a ajuns in viata sa “sabatica” au fost Australia si Thailanda.
“Am ajuns si in Sydney, Australia dupa ce am fost retinut la vama, am ramas fara telefon si prin urmare singur in aeroportul din Sydney, m-am descurcat totusi cu o adresa si un taxi.
Aceasta a doua parte a calatoriei a fost putin altfel si pentru ca nu mai calatoream singur, m-a insotit un prieten din Romania. Iar in Australia am fost in vizita la un prieten chirurg plastician aflat in Sydney temporar, in interes de serviciu. Despre el o sa spun doar ca-i place aroma de eucalipt, voi povesti mai jos de ce.
Am stat 10 zile in capitala australiana, dar nu mi-au placut australienii, cel putin cei din Sydney-ul americanizat, mi se par ipocriti si in plus au o vorba ‘No worries mate no worries’ pe care o folosesc cu un soi de nepasare, chiar si atunci cand ar trebui sa aiba ‘worries’. In Melbourne povestea se mai schimba un pic pentru ca e un oras mai deschis in care se aduna oameni din toate colturile lumii. Oricum, ambele orase au nivel foarte inalt de trai (un chirurg incepator castiga si 18.000 dolari americani pe luna), si, pentru ca australienii sunt destul de nationalisti, decat sa importe forta de munca prefera sa le ofere alor lor salarii duble.
Daca la caracter australienii stau mai prost, am observat ca au totusi un fizic de invidiat – desi mananca junk food si gratare, nu sunt grasi pentru ca fac mult sport, fac surfing si inoata in piscine naturale la care are acces oricine. Apropo de gratare, la ei sunt peste tot prin parcuri, deja instalate. Tu trebuie doar sa vii cu bucatile de friptura, sa apesi pe un buton si sa pregatesti salata. Din pacate, noi am prins vreme rea si ne-am decis sa luam avionul spre insulele Whitsunday renumite pentru reciful de corali si plajele paradiziace. In Whitehaven Beach am descoperit kilometri de nisip alb si fin (nisipul e 98% siliciu, nu se incalzeste niciodata, americanii au vrut chiar sa exploateze zona, dar australienii au inregistrat-o in patrimoniul natural al tarii) si apa cristalina si ne-am decis sa facem o baie. Dar pentru ca nu mai inota nimeni, ne-am spus ca ar fi bine sa intrebam de ce?
‘In perioada aceasta, din octombrie pana in mai e posibil sa dai peste meduze otravitoare Irukandji, sunt mici de doi cm, dar au indeajuns de mult venin sa omoare un om. Si daca scapi de astea mai sunt alte cateva zeci de alte specii de meduze care te pot baga in spital pentru cateva zile’, ne-a raspuns un localnic.
Pe o caldura de 35 de grade ne uitam la apa transparenta si rece ca doi oameni pierduti in desert la o oaza pe care n-o puteau atinge. Alternativa era sa punem pe noi un fel de costume de scafandru care-ti acopereau totul cu exceptia unei portiuni din fata (aratam ca niste oameni Gopo) si sa ne aruncam astfel in apa.
Am incercat si asta, dar nu am simtit nicio satisfactie sa inotam in latex si ne-am multumit sa ramanem pe barca, sa facem poze. Am plecat intr-un final spre Airlie Beach, unde din ‘noiembrie pana in aprilie se plimba crocodilii’ (era decembrie) si nici acolo nu am avut noroc de baie. Totusi, inainte sa parasim insulele, am ‘vizitat’ reciful de corali, unde am refuzat orice costumatie de scafandru si ne-am lasat dusi de val printre plantele si vietatile subacvatice.
In drum spre Melbourne ne-am oprit in Philip Island, unde am vazut pentru prima oara pinguini mici in stilul pingunilor mexicani din animatia “Surf’s up” (pentru cine a vazut), un fel de miniaturi haioase cu aripi minuscule care pot deveni usor prada pescarusilor daca se despart de grupul de 10-15 membri care pleaca la inot dimineata si se intorc seara.
In Melbourne, ne-am incumetat la o excursie, Great Ocean Road, care s-a dovedit o mare dezamagire, in afara catorva chestii (stanci impresionante in apa, paduri de eucalipti, koala, canguri…) si ospitalitatea unui grec care ne-a primit la masa (tot grecii…). Cred ca ar fi fost mai interesant sa mergem in Tasmania, dar…
Tot din acest drum mi-au ramas impregnate in minte si cuvintele repetitive ale prietenului doctor care ne intreba obsesiv (pe mine si pe prietenul sosit din Romania) ‘simtiti miroul de eucalipt…simtiti mirosul de eucalipt?’.
Craciunul (am fost in Australia in preajma sarbatorilor de iarna) l-am sarbatorit pe plaja Jarvis Bay in drum spre Sidney, de unde urma sa decolam spre Thailanda. Am facut rost de un brad, l-am impodobit cu cutii de bere (n-aveam de unde sa luam beculete si globuri) si am cantat colinde in costumele de baie … inedit.
Daca in Australia ‘No worries mate’ si ‘look, look’ sunt printre ticurile verbale ale populatiei, in vocabularul englezesc thailandez gasesti ‘same, same’ sau ‘same but different’ si ‘maybe’. Adica, in tara zambetului permanent localnicii sunt prea politicosi sa te refuze, prin urmare daca din intamplare la restaurant ti s-a gresit comanda, ti se va aduce indata alt fel de mancare (din nou, nu neaparat cel comandat de tine) si ti se va spune cu un zambet larg ‘same same…but different’. Chiar sunt extrem de politicosi, odata am intrat intr-un restaurant, m-am asezat si am intrebat de cateva feluri de mancare din meniu, ospatarul imi raspundea zambind ‘asta n-avem, asta n-avem’, ‘bine dar aveti ceva de mancare?’ am intrebat in cele din urma. Nu mai aveau nimic, pentru ca inchisesera de o ora, dar nu au putut sa ma inoportuneze cu un ‘Va rog nu intrati am inchis’.
In fine, spre Thailanda am zburat cu cateva zile inainte de Revelion pe care l-am petrecut in Koh Phangan, unde are loc celebra petrecere Full Moon. Si petrecerea de Revelion e cred la fel de fascinanta, vin oameni din toate colturile Thailandei si e un adevarat spectacol sa vezi haosul din port (spre deosebire de Australia, unde totul era organizat), unde acosteaza zeci de barci ce “scuipa” pe mal oameni veseli si bagaje. Bauturile din seara aceea s-au servit in galetuse care contineau o sticla de rom, doua sticle de suc natural si un pai ca sa le amesteci pe toate.
Iar in loc de artificii am avut parte de un spectacol de zeci de lumini plutitoare (lumanari mici prinse intr-un fel de cilindru din hartie de orez care se umfla de la aerul cald emanat de lumanare si se ridica in aer). La 7 dimineata lumea inca sarbatorea pe plaja.
Inainte de Koh Phangan petrecusem putin timp si in Koh Samui, unde am ramas surprins sa descopar cluburile lor in care avea loc un fel de karaoke, toata lumea canta in cor melodiile alese de dj, nici aici n-am scapat de “Dragostea din Tei”.
Am explorat si un fel de subinsula, foarte aproape de Samui, unde am dat peste o pereche de expati portughezi care aveau o ferma de trestie de zahar unde fabricau rom cu siropuri din nuca de cocos si vanilie. Pentru ca produsul s-a dovedit a nu lasa dureri de cap, am luat si noi cateva sticle… amintire.
Din Thailanda cea mai draga aventura mi-a ramas totusi timpul petrecut in Krabi la gazda noastra al carei nume avea rezonanta de urlet de lup catre luna (o chema Auu, sau cel putin asa suna numele).
Cand am ajuns in Krabi am inchiriat o masina in care ne-am lasat bagajele si apoi ne-am dus sa colindam un pic imprejurimile. La intoarcere prietenul meu a constatat ca pierduse cheile, prin urmare am incercat sa luam un set nou de la agentia de inchirieri. Raspunsul lor a fost ca va mai dura 2 zile pana cand acest nou set de chei va ajunge din Bangkok. Ne-am trezit doar cu 30 de dolari in buzunar si fara bagaje. Am intrat in cateva hoteluri, n-am gasit cazare de banii astia, pana cand am ajuns la o doamna de 50 de ani, Auu, care a crezut povestea cu masina inchisa in care erau bagajele si banii care ramasesera in bagaje si ne-a gazduit. Am aflat ulterior ca e de fapt mare patroana in zona si cunoaste pe toata lumea, avusese mai demult o fabrica de bijuterii traditionale in insulele Filipine, de altfel vindea si cumpara afaceri cu mare abilitate. Daca n-ar fi fost Auu, nu cred ca am fi experimentat atat de neturistic Thailanda.
Ea ne-a trimis la pescuit pe o barca ‘longtail’ (o barca pescareasca tipic thailandeza) cu un prieten de-al sau care ne-a spus ‘we leave tomorrow at 10…maybe’. Cu 200 de dolari (benzina pentru barca, om si o parte din mancare, fructe si orez, pentru ca restul trebuia sa o prindem noi cu undita) am avut parte de 4 zile fantastice, pe rau in inima junglei. Pestele pe care il prindeam il gateam ad- hoc la foc si-l mancam cu orez, cam asa aratau mesele noastre. Iar noaptea dormeam in bungalowuri, pe plaje superbe, cu15 dolari pe noapte.
Si ar mai fi mult de povestit, dar nu mai retin tot, oricum am plecat sa traiesc, nu sa bifez ce am facut…”