El, Ea si... Nebuna
El, Ea si... Nebuna
Dupa ce-am vazut “Soacra mea e o scorpie” (titlul original, “Monster-in-Law”, e supersimpatic, dar intraductibil), m-am gandit la ce zicea George Bernard Shaw despre opera, si anume ca toate operele pot fi reduse la un tenor, o soprana si un bariton care nu-l lasa pe primul sa se culce cu a doua.
Cam asta e formula folosita de regizorul Robert Luketic in “Soacra mea e o scorpie”, numai ca vechea formula e reambalata intr-un “El, Ea si… Scorpia, Nebuna sau… (denumire mai impartiala, dar care nu reuseste sa cuprinda valentele distructive ale speciei) mama lui”.
Sa dezvoltam reteta, comentand ingredientele. El este Kevin (Michael Vartan, cu totul eclipsat de Ea si… Ailalta), chirurg bogat si faimos. O vede pe Ea, Charlotte (Charlie pe scurt, Jennifer Lopez pe lung, intr-un rol de “the girl next door” care nu te face sa uiti ca ai de-a face cu diva J.Lo), se indragosteste si o cere de sotie. Scorpia este mama lui, Viola (Jane Fonda), care a avut totul (jurnalista celebra si respectata, dar concediata din cauza numarului tot mai mare de riduri) si care acum nu mai are nimic sau, mai bine zis, mai are un singur “lucru”, pe fiul ei, de a carui “fericire” se agata cu dintii.
Pentru o vreme, Charlie inghite rautatile mamei soacre, dar nu trece mult si-si ingusteaza ochii a razbunare, se inspira (la figurat) din cartea aia feminista “Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor” (adica trimite raiul la… polul opus si inlocuieste “unde vor” cu Hawaii, avand ca accesorii de calatorie un inel pe deget si pe El de mana) si trece la represalii. De unde o intreaga suita de intepaturi, feste rautacioase (ca-ntre femei) si lovituri pe la spate care dau toata savoarea filmului.
“Soacra mea e o scorpie”, care este pana la urma o comedioara tare lejera, dar amuzanta, are o mare calitate si un mare defect. Calitatea este aceea de a o readuce pe Jane Fonda (cinci nominalizari la Oscar in cariera si doua castigate) in fata camerei de filmat dupa nu mai putin de 15 ani de absenta. Fonda e foarte tantosa pentru varsta ei (sa fiu mojic si sa zic ca are aproape 70 de ani, desi are de fapt “doar” 67) si debordeaza de energie in mai toate scenele. Mai mult, este de o rautate inimaginabila, astfel incat pur si simplu o urasti (adica e buna rau!).
Si uite asa ajungem la marele defect al filmului: este monstruos de simplist! Fonda este prea rea, Lopez prea buna (la discursul lacrimogen din final pur si simplu mi s-au strepezit dintii), iar Vartan este prea pe dinafara. Lopez este lasata sa umple atat de bine ecranul, incat la un moment dat ai impresia ca saruta tandru aerul in fata ecranului verde, Vartan fiind adaugat in pripa la postprocesare.
Cu toate bubele lui, “Soacra mea e o scorpie” e suficient de antrenant ca sa nu va plictisiti in cele aproape doua ore cat dureaza. Probabil o sa-l uitati imediat dupa aceea, dar sigur o sa retineti macar o scena, si anume cea in care Jennifer Lopez incearca sa traga pe ea o rochie, nu reuseste si exclama: “Parca as avea doua funduri!” Ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti! stefan.dobroiu@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
