Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

E limpede ca...Kristal-ul

E limpede ca...Kristal-ul



Club Kristal din Capitala a aniversat, de curand un an de la infiintare. Situat in carierul bucurestean Floreasca, Kristal este deschis special pentru amatorii de muzica house, aici desfasurandu-se cele mai multe evenimente care au avut ca invitati DJ din intreaga lume. Clubul este deosebit de incapator, prevazut cu ecrane imense, sase stroboscopuri, precum si un sistem de lumini laser. In Kristal se pot inghesui 1.400 de persoane, ceea ce ii confera titlul de cel mai mare club bucurestean.



Inca de la intrare, e imposibil sa nu remarci spatiul imens in care iti poti expune talentele de dansator. Cobori cateva trepte, pe un covor rosu cu insemne albe si ai ajuns fix in mijlocul petrecerii.



Pe de-o parte si de alta a localului sunt masute cu picioare scurte si tabureti, obiecte de mobilier asezate pe trei nivele diferite, pentru a lasa cat mai mult loc liber dansatorilor. Taburetii sunt insa mult prea inghesuiti in micile masute care nu fac fata la toate produsele comandate, asta in cazul in care, mesenii sunt mai multi de trei.



Personalul clubului este usor cam plictisit de fiecare data, si ca sa te simti prost pentru ca ai facut “imprudenta” de a reveni, iti arunca priviri neprietenoase. Sa nu uitam sa punem la socoteala bacsisul pe care si-l opresc singuri din nota de plata mai umflata, fara sa mai astepte bunul simt al cetateanului care de regula lasa ceva in urma distractiilor sale.



Pentru a face din Kristal un club pentru oameni pretentiosi, decoratorii au sugerat aplicarea unor candelabre imense: cel mai mare chiar in mijlocul tavanului si restul, pe margini. Spatiul a permis acest lucru deoarece clubul se afla in fosta locatie a cinematografului Floreasca. Culorile predominante sunt rosu si auriu, iar masutele de pe marginile clubului sunt prevazute cu mici lampi cu abajururi rosii, special create pentru a reda o atmosfera mai romantica.



Toaletele sunt foarte curate dar deosebit de aglomerate in serile de weekend cand bauturile curg valuri-valuri.



Apropo de valuri, de la candelabrul mamut pornesc spre toate colturile tavanului, fasii largi de panza de culoare deschisa, ceea ce da impresia unor valuri inspumate sau, pentru cei cu imaginatie mai dezvoltata, un iatac domnesc prevazut cu matasuri.



Atunci cand sunt concerte house, pretul intrarii variaza intre 100 si 500 de mii de lei.



Spatiul de parcare este destul de mare dar avem noroc cu aleile laterale ale parculetului ce gazduieste fostul cinematograf Floreasca.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția