Dus cu estrogen

Am gandit-o cu totii cel putin de cateva ori in viata, iar cei mai nefericiti dintre noi pronunta titlul filmului “Am o slujba naspa rau”/”I Really Hate My Job” poate chiar zilnic. Cu un astfel de titlu (tradus foarte inspirat in romaneste) si cu doua actrite romance pe generic, filmul lui Oliver Parker suna excelent si are toate ingredientele pentru a ne atrage in sala de cinema.
Cu cateva lamuriri. In jurul nucleului conversational al filmului graviteaza cinci personaje, toate feminine. Cinci femei nemultumite, trecute de prima tinerete, angajate ale unui restaurant din Londra, care-si dezlantuie frustrarile intr-o frumoasa dupa-amiaza, cand in localul lor de mana a doua este asteptata o vedeta de la Hollywood (Danny Huston in propriul sau rol), iar bucatarul este mort de beat, deci trebuie inlocuit.
Aparitia unui sobolan, nerabdarea de a-si vedea actorul favorit, aspiratiile taiate brusc, insatisfactiile personale si planurile lasate balta, toate ingramadite in spatiul claustrofob al restaurantului, sunt de ajuns sa faca lucrurile sa degenereze. Nu, nu se ajunge la crime, ci la certuri, dezbateri, tipete, plansete si lesinuri, adica exact ceea ce nu suporta in general barbatii la reprezentantele sexului frumos (dar slab?).
Cinci actrite excelente pe generic: Oana Pellea (Rita, care spala vase si vrea sa provoace o mica greva in bucatarie), Neve Campbell (Abbie, care vrea sa fie de fapt actrita si cugeta la posibilitatea de a deveni vedeta porno), Shirley Henderson (Alice, scriitoare in devenire, obligata de ebrietatea bucatarului sa preia prerogativele acestuia in bucataria atacata de un sobolan zvapaiat), Alexandra Maria Lara (Suzie, studenta la arte si total vraiste in viata personala) si Anna Maxwell Martin (Madonna, sefa de sala, control freak lipsit de autoritate, care isi domina subordonatele cu aceeasi eficienta cu care-si traieste subreda relatie de dragoste).
Cu toate interpretarile excelente tot n-ai cum sa treci peste senzatia de prea mult, de suvoi de mici isterii si vaicareli feminine, care se acumuleaza pentru a atinge paroxismul si a se linisti apoi scurt (prea scurt?). La “Am o slujba naspa rau” nu te duci cu prietena (care sigur o sa prefere “No Reservations”/”Fara rezervari, fara retineri”), nici “cu baietii” (exista variantele “Disturbia” – excelent, sau “Rush Hour 3”, macar pentru gura bogata si de sase ani nefolosita a lui Chris Tucker), nici cu copiii (“Ratatouille” face ravagi si “Cu totii la surf!” e pe drum). Prin urmare filmul ramane in picioare pentru grupurile de fete, mai mult sau mai putin nemultumite de slujba lor, care oricum nu au sa admita niciodata ca “au probleme” si vor prefera sa mearga la “Bunica-i sefa!” (titlul suna oribil, dar macar vezi cum ii sta lui Lindsay Lohan dupa cincisprezece cure de dezalcoolizare).
Cu o scenografie excelenta (restaurant plasat intr-un demisol inghesuit, tavan jos, cu ferestre care sugereaza viteza lumii de afara) ce subliniaza si mai acut senzatia de prizonierat a celor cinci, ba in slujba lor naspa, ba intr-o relatie fara viitor, ba intr-o cariera temporara, filmul lui Parker e dedicat celor care au facut o pasiune pentru cinematograful de camera, realizat cu sume infime si bazat doar pe jocul actritelor (bun) si scenariu (asa si-asa).
Prezentat in premiera mondiala la TIFF, “Am o slujba naspa rau” a starnit aplauzele publicului, dar acest lucru s-a datorat probabil prezentei in sala a actritelor Oana Pellea si Alexandra Maria Lara.

Am o slujba naspa rau/I Really Hate My Job
R: Oliver Parker
D: Oana Pellea, Alexandra Maria Lara, Shirley Henderson, Neve Campbell, Anna Maxwell Martin, Danny Huston
Din 21 septembrie

Gastronomie