Dupa razboi multa dragoste se-arata...

Jasmila Zbanic a innebunit pe toata lumea anul trecut la Berlin si, la cei doar 32 de ani ai ei, a reusit exact ceea ce nu se astepta nimeni: Ursul de Aur a plecat spre Sarajevo in buzunarul ei, convins de minunatul “Grbavica”/”Sarajevo, dragostea mea”.
Un film in acelasi timp incomod si luminos, debutul in lungmetraj al regizoarei spune povestea unei mame singure, Esma (Mirjana Karanovic), care se chinuie sa supravietuiasca intr-un Sarajevo inca bantuit de fantomele razboiului. Pentru a-si putea intretine fiica de 12 ani, Sara (Luna Mijovic, inca un debut convingator), Esma se angajeaza chelnerita la un bar de noapte. Problemele apar in momentul in care scoala Sarei organizeaza o excursie: un document care sa ateste faptul ca tatal Sarei a murit in razboi ar scuti familia de orice cheltuiala cu excursia. Dar se pare ca nasterea fetei este invaluita intr-un mister pe care Esma nu este de acord sa-l dezvaluie cu una cu doua.
Noi avem Revolutia, ei au razboiul, noi avem certificatele de revolutionar, ei le au pe cele de martir, atat de importante pentru a obtine diverse avantaje. Dar in “Grbavica” (titlul vine de la cartierul din Sarajevo unde are loc actiunea), Jasmila Zbanic vorbeste despre mult mai mult de-atat, in primul rand despre niste oameni care vor sa ierte si sa-si continue vietile, cu speranta ca vremurile ce vor veni sunt mai bune. Un razboi nedrept ii afecteaza pe cei inocenti, dar acestia stiu ca
n-au decat o singura solutie: sa mearga mai departe.
Ca un televizor modern, care schimba intensitatea culorilor in functie de lumina furnizata de spatiul inconjurator, “Sarajevo, dragostea mea” arata imensa adaptabilitate a oamenilor si uimitoarea noastra capacitate de a trece cu vederea, de a ignora sau bagateliza grotescul chiar si cand acesta ne loveste in fata. Povesti horror despre gropile comune, zeci de familii cu cel putin un membru ucis in razboi, amanunte graitoare si incomode (“daca mi-as aminti totul, m-as sinucide”, glumeste un personaj la un moment dat, iar din vocea lui se ghiceste un amestec uimitor de amuzament si tragedie), conversatii intre copii (“tatal meu a fost sfasiat in bucati de inamici, tatal tau cum a murit?”), toate acestea ar transforma “Sarajevo, dragostea mea” intr-un film horror daca Jasmila Zbanic nu ar fi folosit drept liant al acestor momente terifiante dragostea, speranta si umorul. Astfel, filmul ei nu este doar un film de festival, pentru masochisti sau destinat exclusiv comunitatilor implicate in poveste, ci e pentru toata lumea, fara a se inscrie in acelasi timp in categoria celor de vazut cu muntele de popcorn in fata. Ceea ce reuseste Zbanic e laudabil: Grbavica este un film dureros de sincer si luminos, in care dragostea se strecoara printre arme si amintiri cumplite, pentru a se transforma in cuvantul-cheie al intregului film, alaturi de iertare si maturizare. Cu buget minuscul, dar efect daramator, “Sarajevo…” se bucura de cateva interpretari stralucite, dintre care se evidentiaza Mirjana Karanovic (ati mai vazut-o in filmele lui Kusturica) si debutanta Luna Mijovic.

Grbavica/Sarajevo, dragostea mea
R: Jasmila Zbanic
D: Mirjana Karanovic, Luna Mijovic, Leon Lucev, Kenan Catic, Jasna Beri, Bogdan Diklic
Din 11 mai

Stil de viață /FILM