Ceasuri & Bijuterii /Turism
Dupa-amiaza la Anvers
In orasul diamantelor nu am vazut, spre rusinea mea, niciun diamant (cu exceptia unei imitatii din sticla la Muzeul Modei), niciun magazin de bijuterii (doar niste vitrine suspect de "turcesti" pe langa gara).
In orasul diamantelor nu am vazut, spre rusinea mea, niciun diamant (cu exceptia unei imitatii din sticla la Muzeul Modei), niciun magazin de bijuterii (doar niste vitrine suspect de “turcesti” pe langa gara). De fapt, am sfidat (aproape) toate locurile comune asociate de turisti cu Anvers – am ratat inclusiv portul, iar Anvers (Antwerp in flamanda) e al doilea mare port european, dupa Rotterdam. Totusi, venind cu trenul, gara a fost primul “obiectiv” pe care l-am “vizitat”. Si spun asa pentru ca pare chiar un muzeu.
A fost construita in 1905 la porunca lui Leopold al II-lea, ca monument neobaroc in cinstea Cailor ferate si seamana cu un palat. Dupa ce ne-am pozat cu ursul polar (la fel de “autentic” ca bradul sub care statea) si aproape ne-am ratacit umbland cu privirile in sus, ne-am interesat cum sa ajungem la prima destinatie: Muzeul de Arta. Unde nu am intrat din motive administrative, dar am hotarat sa ne intoarcem la un moment dat pentru picturile de Van Eyck, Van Dyck si Bruegel. Si mai ales ne-am minunat de carele inaripate de pe cladire si de covorul de frunze metalice din fata, care s-a umplut ca la comanda cu apa, dovedind ca e o fantana mai… altfel.
Apoi am luat-o incet pe bulevardul surprinzator de larg pentru un orasel de 500.000 de oameni. De fapt, se stie ca cei din Anvers spun fara modestie (spre amuzamentul restului Belgiei) ca traiesc intr-o metropola… Pentru ca tot era in drum, am intrat si in magazinul designerului belgian Anne Demeulemeester, o casa de care, din fericire, nu s-a atins nicio mana cu instinct de “modernizare”.
Saloanele au parchet antic, scarile scartaie, iar hainele expuse (intre business si punk) par sa apartina unei nepoate venite in vizita. Demeulemeester, care era numita la debut noul Armani, are doar patru magazine proprii in toata lumea, dintre care, desigur, unul in Anvers, orasul ei natal.
Povestea Annei e chiar fascinanta: in 1986 absolventa Institului de Moda se urca alaturi de alti cinci designeri intr-o masina pentru a merge la Saptamana Modei de la Londra, unde aveau sa faca istorie si sa se intoarca sub numele de “Cei 6”.
Printre acei 6 se numara si Martin Margiela, designerul misterios a carui expozitie am vazut-o la Muzeul Modei, urmatoarea oprire. Asa-numitul MoMu exista din 2002 si nu e ceea ce te astepti de la un muzeu al modei, adica o insiruire de crinoline prafuite. Cladirea care a fost sediul unei companii de gaz adaposteste acum si Flanders Fashion Institute, ramura de moda a Academiei Regale de Arte Frumoase, redactia A Magazine, o cafenea si o librarie imensa.
Pentru muzeu iti iei bilet dintr-o rulota parcata in hol, apoi urci si intri in universul celor 3 M, in cazul nostru: Maison Martin Margiela.
Expozitia care se incheie pe 8 februarie e dedicata belgianului rebel care nu se arata niciodata in public si care aniverseaza 20 de ani de activitate. Margiela a devenit cunoscut pentru siluetele inguste pe care le propunea, pentru deconstructivism si materialele reciclate (pungi, stofe second-hand) pe care le foloseste.
Din expozitia uriasa mi-au ramas in minte siluetele angajatilor companiei, taiate in carton alb si asezate la intrare, cizmele bej imbracate in voal negru si
sala rotunda cu proiectii din nenumaratele show-uri de moda Margiela.
Totul e un tribut adus designerului cu o imaginatie incredibila, care s-a inspirat chiar si din husele scaunelor de masina pentru un palton.
Odata iesiti din nou in strada, expozitia parea sa continue.
Vitrinele magazinelor dadeau un spectacol unic, in care era folosit tot arsenalul de accesorii de sarbatori, dar cu mult bun-gust: cutii luminoase, sculpturi in globuri de pom (ca la Dries van Noten, Modepalais), adevarate instalatii in templele modei.
Asadar, daca din “centrul mondial al diamantelor” nu am vazut mai nimic, in schimb de Anvers drept centru al modei ma declar multumita.
Si, ca sa mai bifez un cliseu turistic belgian, dantela am descoperit nu doar in vitrine (sub toate formele posibile, de la vase la brose), ci si pe fatadele cladirilor si bisericilor. Casele sunt in mare parte cele tipic flamande, inguste si lungi, semanand cu o fantezie in turta dulce (mai mult datorita culorilor), lucru exploatat si de magazinele de dulciuri, care isi indeasa bomboanele si biscuitii in astfel de cutii.
Spre seara am descoperit si centrul, cu cladiri luminate de un fel de acadele multicolore, cu magazine de benzi desenate si pizzerii in apropiere de imensa catedrala ridicata in secolul XIV, ale carei clopote se luau la intrecere cu melodiile de la un carusel. Majoritatea monumentelor arhitecturale din Anvers dateaza din secolele XVI-XVII, pana si cladirea Hilton pare istorica. Si nu e exclus sa fie – in Bruxelles, chiar si Ibis-ul din centru parea resedinta regala.
New York Times sustine ca Anvers are tot ce poate atrage un cosmopolit: moda, diamante, arta si cluburi. Pacat ca nu le poti vedea pe toate intr-o dupa-amiaza. Asa ca deja am intocmit o lista pentru urmatoarea vizita la Anvers.
Ea contine, printre altele, insemnari de genul “de vazut casa lui Rubens”, “de studiat” cartierul modei din apropiere de strada Meir, castelul Het Steen si de vazut gradina zoologica, una dintre cele mai vechi din lume. Si poate chiar o noapte la Diamond Princess, hotelul care pluteste sub forma de vapor pe un chei din port, “convertit” dintr-un vechi vas norvegian de pasageri din anii ’50.
Am auzit ceva despre dulapuri in forma de cufere si de un club care ar functiona pe punte de joi pana sambata. Nimeni nu rezista prea mult cliseelor turistice…
Ceasuri & Bijuterii /Turism
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
