După Afaceri. Despre călătorii, cu Monica Botez, marketing strategist & advisor pentru start-upuri: Prefer călătoriile pe perioade lungi și asta necesită organizare. Sunt spontană însă odată ajunsă la destinație. Aceasta este combinația perfectă pentru mine

Un mix de documentare riguroasă cu deschiderea față la recomandările localnicilor pare a fi rețeta pentru a călători care funcționează pentru Monica Botez, marketing strategist & advisor pentru start-upuri. Jurnalul de călătorii al Monicăi este impresionant, dar nu prin numărul de destinații bifate, niciodată acesta nu este un scop, ci prin caracterul imersiv al experiențelor sale. A călători, în sensul acela care-ți permite să te încarci de optimism prin ineditul experiențelor, nu înseamnă niciodată a bifa.

Călătoriile Monicăi Botez sunt programate cu mult timp înainte, chiar și cu un an, și este un motiv pentru această abordare. „Prefer călătoriile pe perioade lungi (de la trei-patru săptămâni până la trei luni) si asta necesită organizare. Sunt spontană însă odată ajunsă la destinație și deschisă recomandărilor localnicilor pentru day trips/incursiuni mai de scurtă durată – așa ajung în locuri mai puțin cunoscute, inaccesibile prin research-ul de acasă – asta e combinația perfectă pentru mine.“

Anul trecut, de exemplu, a fost un record personal – ca urmare a unui mix de plecări pentru job, cu familia și prieteni. „Am călătorit pe cinci continente, în 12 țări.“ Două locuri au fost preferatele ei. „Jozankei, o mică stațiune cu onsenuri (băi cu apă termală) în nordul Japoniei, iarna, unde am trăit câteva zile în afara timpului și Canadian Rockies – natura e epică și vremea extremă, foarte schimbătoare (furtuni de zăpadă și 20 de grade în aceeași zi).“

Road tripurile sunt printre preferatele ei. „Vara asta am în plan unul care pornește în Bretagne și se termina în Cap Ferret, cu opriri strategice – inclusiv un restaurant la care voiam să ajung de ceva timp – La Marine, pe Noirmoutier (o insulă în Vendée). Cheful e Alexandre Couillon, care aplică tehnici japoneze pe ingredientele locale, pește & fructe de mare.“

Domentarea pentru o călătorie implică foarte multe resurse. „Rețin un loc sau un moment din articole, din filme, din documentare, pe care îl adaug apoi la un wishlist care tot crește – ăsta-i punctul de plecare.“

O mențiune într-un episod din Parts Unknown al lui Bourdain a adus-o anul trecut în José Ignacio, un orășel de coastă din Uruguay, cu o concentrație foarte mare de galerii de artă, un skyspace al lui James Turrell (artist american), o librărie dintr-o pădure și Parador La Huella – genul ăla de restaurant perfect pe plajă, unde mănânci cu picioarele în nisip și la care te gândești mult timp după.

„O serie The Guardian pe care o recomand – Europe’s hidden coasts – m-a inspirat să explorez Costa da Prata, în Portugalia, Peloponezul și Côte d’Argent, Franța.“

A mers pentru prima dată în Hong Kong acum 10 ani pentru orașul din filmele lui Wong Kar-wai.

„Am revizitat Veneția în decembrie ca să o văd (mai) pustie și învelită în ceață după ce am citit un articol scris de Rachel Donadio, un corespondent cultural pentru New York Times, și am făcut o croazieră pe un mic vas de lemn în Halong Bay cu gândul la Indochine, un film cu Catherine Deneuve din anii ‘90.“

Istoria culinară a unui loc este un element care poate înclina balanța în favoarea unei destinații.

„Mă interesează fine diningul ca expresie elevată a unei gastronomii și merg în locuri greu accesibile pentru acest tip de experiențe – unul din favoritele mele a fost Mil Centro, restaurantul lui Virgilio Martinez amplasat simbolic lângă Moray – un laborator terasat unde incașii experimentau cu soiuri de cartofi. Mil oferă o imersiune completă în esența locului – înainte să mănânci întâlnești fermieri, botaniști, artizani, și înțelegi astfel mult mai bine viziunea lui Martinez, cunoscut pentru meniuri elaborate în jurul ingredientelor pe care le oferă diferitele altitudini, care în Peru merg de la nivelul mării la plus 3.500 de metri.“

Dincolo de experiențele de fine dining, Monica Botez iubește bucătăriile locale accesibile.

„Partea bună când ai o pasiune e că te duce în locuri care sunt de negăsit altfel în listele turistice. Mi-am depășit deseori limitele de confort urmărind o piață, o bodegă de la periferie specializată într-un anume fel de mâncare și știu că

mi-am făcut bine temele când sunt singura nelocalnică dintr-un restaurant. Una dintre cele mai generoase regiuni descoperite astfel a fost Oaxaca, o bucătărie regională veche și rafinată, locul de origine pentru mole negro, unul din cele mai complexe sosuri, care are 30 de ingrediente și implică multiple tehnici.“

Partea culinară este asezonată cu accesarea experiențelor culturale – arhitectură, design, arte vizuale. „Un loc suprarealist, meditativ, cum numai japonezii pot și știu să facă sunt cele trei insule Naoshima, Teshima, Inujim din Marea Seto. Muzee de Tadao Ando, instalații în aer liber – dovlecii lui Yayoi Kusama și sculpturile colorate ale lui Niki de Saint Phalle, printre păduri, temple vechi și comunități de pescari, cu păsări zburând amplu deasupra.“

Modul de lucru, remote în ultimii ani, i-a permis să călătorească mult, iar linia dintre muncă și vacanță a devenit extrem de fluidă. „Asta vine cu multe avantaje, dar e probabil și cauza pentru care nu prea pot să trăiesc analog, să mă rup de tehnologie mai mult de o zi, două. Sunt și excepții, mai ales când locul o impune, mi-am terminat anul într-un safari kenyan de o săptămână, unde aveam semnal doar în anumite locuri și doar seara. Am supraviețuit bine, deci se poate.“

Dar cel mai important este că toate aceste călătorii nu sunt făcute cu scopul de a bifa locuri, nu există o listă de 50 de destinații de atins până la o anumită vârstă. Există curiozitatea și locuri în care ar reveni oricând, indiferent de promisiunea unor descoperiri potențiale.

„Explorez locuri noi în fiecare an, dar nu sunt genul care să vrea să meargă/bifeze absolut toate țările din lumea asta. Tokio e un all-time favorite. Am fost de mai multe ori și am petrecut semnificativ timp acolo, dar tot m-aș urca în avion oricând pentru orașul ăsta – arhitectură și mâncare, street style și baruri, atmosferă, obsesia lor de perfecțiune în orice care îți oferă ca vizitator experiențe fantastice. Altfel, mă simt ca acasă în Istanbul și Paris, unde merg anual, și Berlin, unde am lucrat și trăit câțiva ani.“

Iar conexiunea cu locurile se menține prin obiectele cu care Monica Botez se întoarce din călătoriile sale.

„Îmi prelungesc conexiunea cu un loc (și cu un anumit moment) prin lucrurile frumoase și/sau funcționale pe care le aduc de acolo și le folosesc câteodată zilnic. Ceramică Bordallo Pinheiro din Portugalia, ceainice Yishing din China care în timp se impregnează cu aroma ceaiului favorit, fructiere din bazarul din Istanbul, obiecte pentru bucătărie de la Kama-Asa, un magazin japonez înființat în 1908 de unde îmi iau cuțite și niște clești extrem de fini și de eficienți, ingrediente cu care continui să experimentez acasă rețetele descoperite și haine – de la designeri sau artizani locali – Carolita Home în Argentina, Maria Ospina în Oaxaca, Indigo Store din Hanoi, în fața Templului Literaturii din Hanoi de unde într-o zi ploioasă acum 10 ani mi-am luat niște tunici pe care încă le mai port.“

Iar dincolo de amintiri și obiecte care stimulează aceste reveniri, Monica Botez mai adună ceva din toate locurile care ajung să-i fie gazdă.

„Oamenii care călătoresc mult au o percepție optimistă despre umanitate și înțeleg de ce – experimentezi multă empatie, solidaritate, generozitate pură astfel – în gesturi mici și calde, fără mize, fără agendă – dincolo de descoperiri și amintiri asta îmi place cel mai mult.“

Călătorii