Drumul satului

„Este aur în satele voastre“, spune Peter Hurley, un alt străin care a descoperit bogăția rurală a României. Hurley este irlandezul care a inițiat festivalul „Drum Lung spre Cimitirul Vesel“ din Săpânța, Maramureș, destinație clasată de Conde Nast Traveler pe primele poziții într-un top al celor mai frumoase cimitire din lume.

Festivalul în sine, care va avea loc anul acesta între 14 și 16 august, este o sărbătoare a satului românesc, unde muzicieni, artizani și localnici îi îndrumă pe turiști în tainele locului. Prima ediție a festivalului a avut loc în vara anului 2010 și a fost susținută prin fondurile organizatorilor, dar între timp evenimentul a prins puteri și a adus turiști de prin toate colțurile lumii, călători care au vrut să vadă cum arată un sat pe bune, cum se lucrează într-o fermă sau cum se poate dormi noaptea, după un traseu montan istovitor, nu într-o cabană obișnuită, ci într-o stână.

„Noi facem un eveniment pentru acești oameni care vor să înțeleagă asta (că este aur în satele românești – n.red.). Nu este vorba numai despre Săpânța, deși acesta este un bun început. Voi aveți peste 12.000 de sate. Evenimentul pe care noi îl facem este destinat celor care vor să simtă și să vadă ce înseamnă cu adevărat acest aur“, mai spune Peter Hurley.

Chiar și modul de a ajunge la destinație vine să întregească imaginea pe care festivalul o propune asupra satului românesc. Călătoria se face cu trenul, care are și un vagon de dormit, așa cum erau ele odinioară, „cu două sau trei paturi în fiecare compartiment, cu lenjerii de bumbac proaspăt apretate, Totul făcut din lemn și chiuvetă cu ganituri din bronz.“

„Datorită flexibilității administrației Căilor Ferate, în 2010 acestui tren i s-au adăugat un vagon restaurant de clasa întâi și mai multe vagoane de cușete, fiind plin cu cântăreți de muzică tradițională și de cei pasionați de astfel de experiențe, care se îndreptau către festivalul Drumul Lung, cu o cină și băutură seara, un mic dejun dimineața, și tot drumul cu muzică bună pe coridoare, în compartimente, în restaurant. A fost genul de experiență pe care o poți avea doar în România“, mai spune Peter Hurley, care precizează că odată într-unul dintre trenuri era și ambasadorul Irlandei. A pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Hurley spunându-i:“Stăm într-un tren, cu o friptură de vită și un pahar de vin roșu, în timp ce ni se cântă cea mai minunată muzică. Este de vis!“

Tot o familie de străini a descoperit la rândul ei farmecul Transilvaniei, alegând să-și ridice o casă și apoi alta și alta în satul Copșa Mare.

„Ne place să arătăm locul străinilor pentru că noi credem că Transilvania este unică pentru peisajele sale, pentru biodiversitate și pentru mediul rural. Locul s-a schimbat mult din 2005 de când am venit noi. În 2005 satului îi lipsea o anumită consistență, iar oamenii pur și simplu simțeau că trebuie să părăsească acest loc, să fugă și să-și lase bătrânii în spate.

Un loc pierdut în timp și uitat în spațiu“, spune Giovanna Bassetti, cea care alături de soțul ei a restaurat 4 case în Copșa Mare și au planuri pentru cel puțin încă atâtea.

„Este foarte dificil să demonstrezi această schimbare vizitatorilor care vin cu ochii plini de imagini ale unui mediu rural dezvoltat caracteristic țărilor din care vin. Vizitatorii uită de multe ori cum eram noi în anii ’50-’60. Gândiți-vă la cum arăta Toscana în anii ’50 sau la filmele făcute despre Italia în anii ’60“, mai spune Bassetti.

Exemplul familiei italiene care a decis să se stabilească într-un sat uitat de lume din România a fost însă un efect contagios în cel mai bun sens al cuvântului. Oamenii au început să aibă grijă din nou de curțile lor, să planteze din nou copacii care fuseseră tăiați în perioada comunistă.

„A fost un lucru care ne-a arătat că 50 de ani de comunism nu au putut să șteargă amintirile copiilor deveniți azi adulți“, mai spune Bassetti.

Zona Transilvaniei este însă binecuvântată și una dintre puținele din România care au păstrat aspectul satului așa cum a fost el cândva, satul Viscri și biserica sa fortificată fiind poate cel mai cunoscut exemplu.

„Numai în zona Transilvaniei s-au păstrat sate întregi cu arhitectura originală, unul dintre motive fiind și faptul că aceste case săsești au avut o structură mai puternică. De obicei casele tradiționale românești erau construite din lemn și chirpici și deci nu s-au păstrat la fel de bine. Acesta este motivul pentru care zona Transilvaniei atrage“, spune Oana Halpern, muzeograf la Muzeul Țăranului Român din București.

Cu toate acestea, cei care vor să înțeleagă vremurile de demult și să se inspire din ele mai au câteva alternative.

„Horezu (județul Vâlcea – n.red.) este cunoscut pentru tradiția olăritului, iar Moldovița din Suceava este cunoscută pentru arta încondeierii ouălor. Au mai rămas puține sate în care turiștii pot observa un anumit meșteșug în elementul său, unde toți ai locului se ocupă cu asta“, explică Halpern.

Tot Vâlcea mai este cunoscută pentru satul Băbeni, loc în care continuă să lucreze lemnul cu spor făuritorii de linguri, cănuțe sau vase mari.

„La Horezu sunt o mulțime de locuri care pot fi vizitate cum ar fi comuna Bujoreni, mânăstirile sau muzeul de etnografie. În principiu în zona Vâlcea poți să stai o săptămână fără să te plictisești“, spune muzeograful.

Acest suflu nou pe care satele oltenești îl inspiră se vede și în investițiile făcute în spațiile de cazare. Chiar lână Horezu de exemplu se află Conacul Maldăr, un monument istoric din secolul al XX-lea care dintr-o ruină s-a transformat într-un spațiu ce păstrează spiritul locului, deschis oricărui călător rătăcit pe aceste drumuri.

Moldova este la rândul ei o zonă care a intrat pe radarul turiștilor, printre cele mai cunoscute repere fiind mânăstirile Voroneț, Moldovița, Sucevița sau Putna.

Deși aparent anumite aspecte care țin de viața la țară par a fi într-o revenire, unele pot fi considerate pierdute pentu totdeauna. Ia, bluza care a aprins imaginația artiștilor de la Henri Matisse până la creatorii marilor case de modă, este un meșteșug pe cale de dispariție.

„Ia moldovenească de exemplu este cunoscută prin faptul că este foarte bogată, dar fiecare zonă are specificul ei. Dar din păcate, ceea ce vedem în târguri sau la expoziții nu se comprară cu meșteșugul de altădată. Așa cum se lucra acum 800 de ani un vom mai vedea niciodată“, a mai spus Halpern.

Practic, aceste „pepite de aur“ ale satului românesc, dacă ar fi să revenim la spusele irlandezului Peter Hurley care a descoperit frumusețea Cimitirului Vesel, trebuie căutate, pe drumuri nebătătorite, până când nu va fi prea târziu.

„Trebuie să-l vizitezi, să-l sprjini (aurul din satele românești – n.red.). Este ca și cum ai hrăni aceste zone din punct de vedere energetic, economic și cultural“, mai spune Hurley.

Călătorii